Nu sîntem în Europa!

Deşi i-a pierdut în prima jumătate de oră pe Diego Costa şi pe Arda Turan, ambii accidentaţi, Atletico Madrid a scos 1-1 pe terenul Barcelonei, egal datorită căruia a cîştigat campionatul Spaniei după 18 ani! În cazul în care ar […]

Deşi i-a pierdut în prima jumătate de oră pe Diego Costa şi pe Arda Turan, ambii accidentaţi, Atletico Madrid a scos 1-1 pe terenul Barcelonei, egal datorită căruia a cîştigat campionatul Spaniei după 18 ani! În cazul în care ar fi învins, Barça şi-ar fi păstrat titlul, numai că, spre dezamăgirea unui Camp Nou arhiplin, s-a înecat la mal.

Fără să fi sedus, întîlnirea s-a încheiat emoţionant, cu gazdele împietrite de durere şi oaspeţii în extaz. Noul guru, Diego Simeone, s-a repezit să-şi îmbrăţişeze tatăl şi, cu lacrimi în ochi, a vorbit despre victorie, “cel mai frumos lucru din fotbal”. Directorul sportiv al catalanilor, Andoni Zubizarreta, a admis că “El Atletico de Madrid es justo campeon”, “campion pe merit”, compliment rostit de marele portar de altădată, cu 126 de selecţii în echipa naţională.

În paralel cu evenimentele de pe gazon, camerele TV au surprins imaginea absolut tulburătoare a tribunelor, în care aproape 100.000 de spectatori stăteau să plîngă şi, în acelaşi timp, îi aplaudau în picioare pe madrilenii ce le îngropaseră visul de a savura încă un triumf al favoriţilor lor! Pe cînd, dominînd fondul sonor, cei numai vreo 500 de suporteri sosiţi din Capitală răguşiseră scandînd “Campeones, Campeones”, numeroşii socios blau-grana îşi trăiau deziluzia cu o tristeţe plină de demnitate. De puţine ori am văzut o asemenea lecţie de fair-play. De educaţie, de respect.

În aceeaşi seară de 17 mai, jucătorii Petrolului şi ai Stelei s-au încăierat la capătul unei remize albe, comparabilă ca încleştare şi ca spectacol cu derby-ul spaniol. A fost însă suficient ca steliştii să încingă o horă a bucuriei la centrul terenului pentru ca, simţindu-se luaţi peste picior, Romario şi Peçanha să se repeadă la ei, coechipierii să li se alăture şi să se declanşeze o bătaie în toată regula! Final dezolant pentru o partidă care, în ciuda lipsei golurilor, fusese privită cu interes, plăcuse, ba şi încîntase pe alocuri.

Campioni după succesul obţinut la Cluj pe 8 mai, 1-0 cu U, fireşte că roş-albaştrilor le era îngăduit să se bucure. Dreptul la bucurie nu se poate nici interzice, nici îngrădi. Fiecare se bucură cînd, cît şi cum vrea, cu observaţia însă că, în cadrul respectiv, gestul steliştilor risca să fie interpretat ca o provocare deoarece ei n-aveau nimic special de sărbătorit: titlul îl luaseră, iar meciul nu-l cîştigaseră!

Din păcate, a şi fost, de aceea Reghecampf şi băieţii lui ar fi făcut mai bine să se fi abţinut. Nu mai ieşea atîta tămbălău întrucît, socotindu-se şi el jignit, publicul ploieştean s-a dezlănţuit contra bucureştenilor.

Ca nivel al fotbalului, sîntem uneori în Europa. Rar, dar mai sîntem. În privinţa comportamentului, a atitudinii, a mentalităţii, ne aflăm însă mult în urmă, foarte departe.  Probabil că nici măcar în Europa, ci într-un ungher uitat al planetei în care civilizaţia încă n-a ajuns. Ca să intrăm în rîndul lumii, întîi şi întîi ar trebui să recunoaştem cine sîntem şi unde ne găsim. Asta nu-i deloc uşor.