Steaua iarăși peste Dinamo

Deși returul semifinalei de Cupă dintre Dinamo și Steaua s-a încheiat 1-1, for-mația din Ghencea a fost din nou mai bună, mai convingătoare. Confirmînd victoria din prima manșă, Steaua a pornit în forță și, deschizînd scorul devreme, și-a securizat calificarea. […]

Deși returul semifinalei de Cupă dintre Dinamo și Steaua s-a încheiat 1-1, for-mația din Ghencea a fost din nou mai bună, mai convingătoare. Confirmînd victoria din prima manșă, Steaua a pornit în forță și, deschizînd scorul devreme, și-a securizat calificarea. Cu sacii în căruță, a ridicat apoi piciorul de pe accelerație,  n-a mai insistat. 

Atunci a izbutit Dinamo să egaleze, numai cu 3 minute înaintea ultimului fluier, cînd finalista fusese deja stabilită. Spre dezamăgirea unor suporteri de-a dreptul magnifici joi seara, oameni care merită infinit mai mult decît li se oferă, tinerii lui Stoican și-au divulgat iarăși limitele. O oră, ei au lăsat  impresia că n-ar fi în stare să-și îngenuncheze adversarii nici dacă meciul ar dura pînă dimineață!

Ca să fie și mai clar, Dinamo a jucat atît cît  i-a permis Steaua să joace, intermitent, printre picături. Părerea mea e că arbitrul Istvan Kovacs, altfel impecabil, trebuia să acorde penalty la Țucudean, bruscat în careu de Prepeliță, ceea ce ar fi schimbat însă prea puțin datele problemei. Poate chiar nu le-ar fi schimbat.

Ca și Cornel Dinu, și eu consider că Stoican a greșit abordînd partida fără nici un atacant de meserie, pentru a-i introduce pe Bilinski și pe Țucudean abia în repriza secundă, către spartul tîrgului. Cum nu mai avea ce pierde la 2-5, Stoican trebuia să riște. Trebuia să îndrăznească, să înceapă cu două vîrfuri, nu să termine cu ele. Probabil că teama de o înfrîngere severă a fost mai mare decît speranța într-un succes la o diferență de 3 goluri ori de mai multe. E și cauza pentru care precauția s-a transformat în frică.

Antrenorul dinamovist nu-i cel dintîi vinovat de ratarea finalei, ștachetă prea înaltă în momentul de față pentru o echipă lipsită de experiență și, implicit, de personalitate. Totuși, fără să fie responsabilul numărul 1, Stoican e unul dintre vinovați.

În măsura în care Dinamo n-a surprins cu nimic, Steaua a făcut-o în clipa în care Reghecampf l-a mutat pe Tănase în centru, iar în locul acestuia, avansat pe banda stîngă, l-a titularizat pe Pîrvulescu. Nu știu cît și-a atins Reghe scopul cu Pîrvulescu, deși frontul de atac roș-albastru s-a mai lărgit, dar mișcarea cu Tănase a însemnat o carte cîștigătoare. Un atu.

Mai liber ca de obicei, Cristi Tănase a marcat printr-o execuție rafinată, ba s-a dovedit și number one. Cel mai bun din 28. L-am ironi-zat și l-am beștelit destul, că Dodel șomează, că visează, că bravează etc, acum e cazul să-l felicităm. S-a mai scos în ochii fanilor, însă îi mai rămîn datorii de plătit.

Orice comparație între semifinalistele de joi o avantajează pe Steaua, garnitura mai legată, mai echilibrată și mai matură. Rezumînd, mai valoroasă. În timp ce ea constituie o certitudine, Dinamo reprezintă o frumoasă promisiune, una care, spre a se împlini, trebuie susținută și încurajată din răsputeri. Dacă nu-și va vinde tinerii jucători en gros, cum se aude, Dinamo poate deveni mîine ce e Steaua azi. Ori ceva pe-acolo, asemănător.