Pălăria șefului

În toamna lui 1988, am însoțit-o pe Victoria București în Malta, unde echipa Miliției, desființată imediat după decembrie 1989, a trecut cu 2-0 de Sliema Wanderers într-un meci de Cupa UEFA. În fruntea delegației se afla maiorul Dumitru Dragomir, comandantul […]

În toamna lui 1988, am însoțit-o pe Victoria București în Malta, unde echipa Miliției, desființată imediat după decembrie 1989, a trecut cu 2-0 de Sliema Wanderers într-un meci de Cupa UEFA. În fruntea delegației se afla maiorul Dumitru Dragomir, comandantul clubului, dar cel mai mare în grad și în funcție era colonelul Marin Bărbulescu, între 1983 și 1989 șef al Miliției Capitalei.

Nu l-am cunoscut pe Bărbulescu în activitatea lui profesională, în care unii susțin că a comis destule abuzuri. Posibil. Întîlnindu-l cu prilejul cîtorva deplasări efectuate peste hotare, mi-a lăsat însă impresia unui tip rezonabil. Firește, asemenea ștabilor de-atunci, nu admitea să fie contrazis.

Deși îi plăcea să aibă mereu primul și ultimul cuvînt, se putea discuta cu el. Arestat după Revoluție și eliberat în scurt timp, colonelul chiar avea vorbe în gură. Spre deosebire de grosul milițienilor, nu era bîtă. Dimpotrivă, umblase și citise mai mult ca alții.

Oricum, uns cu toate alifiile, șmecher de șmecher, Dragomir îl păcălea cum și cînd voia. Ex-președintele Ligii Profesioniste îl știa de frică, dar parcă-l întorcea cu cheița, așa îl aiurea! Zicea ca Bărbulescu și făcea ca el.

În septembrie 1988 am ajuns întîia oară în Malta, unul dintre cele mai mici (316 kilometri pătrați) și mai înghesuite (400.000 de locuitori) state de pe planetă. Arhipelag format din 6 insulițe răsărite în apele Mediteranei, la sud de Sicilia, Malta mănîncă pîine în special de pe urma turismului, de aceea nu-i deloc o glumă afirmația că bărbații ei se împart în
3 categorii. În recepționeri la hoteluri, în șoferi de taxi și în ospătari! Din pricina climei subtropicale, căci Tunisia se întinde, spre sud, la o aruncătură de băț, în Malta e arșiță 9 luni pe an și trebuie să bei ceva din 5 în 5 minute ca să nu te sufoci. Ca atare, o sticlă de Cola costa pe stradă, o mai costa și azi?, cam cît o friptură într-un restaurant cu ștaif!

Ne găseam în capitala La Valletta cînd Marin Bărbulescu, întors la hotel dintr-o plimbare prin orășelul cu numai 7.000 de suflete, ne-a arătat o pălărie pe care tocmai o cumpărase. Pretindea el, dintr-un magazin popular. După ce ne-a prezentat-o vizibil încîntat, a dus-o în cameră ca pe o bijuterie de preț. Jurai că se teme să nu i-o fure cineva!

În dimineața meciului, Victoria programase un tur al insulei, o relaxare. Surprinzător, a apărut la autocar și Bărbulescu, căruia gazdele îi puseseră la dispoziție o ditamai limuzina! “Merg cu voi”, a decis colonelul, moment în care Dragomir a strigat, cît să-l audă și jucătorii: “Tovarășe colonel, permiteți să raportez că mi-am luat pălărie ca a dumneavoastră! Am scos banul, dar merită!”.

Bărbulescu s-a prefăcut că n-aude, însă la prima oprire a mașinii, într-un loc înalt de unde Mediterana se zărea ca o părere, pierdută, i-a smuls “găina” de pe cap lui Dragomir și a azvîrlit-o în mare! Apoi i s-a adresat păgubitului cu “Să înveți de la mine că n-ai voie să-ți iei pălărie ca a șefului!”

Dragomir a înghițit în sec și a îngînat doar “Să trăiți, am înțeles!”.