Doi învinși, Napoli și Craiova

După ce a antrenat un deceniu în ­România, de 4 ori pe Universitatea Craiova, dar și pe FC Brașov, pe Astra și pe CS Turnu Severin, Nicolo Napoli se întoarce în Italia învins. Pe scut. Nu numai  cu buzunarele goale, […]

După ce a antrenat un deceniu în ­România, de 4 ori pe Universitatea Craiova, dar și pe FC Brașov, pe Astra și pe CS Turnu Severin, Nicolo Napoli se întoarce în Italia învins. Pe scut. Nu numai  cu buzunarele goale, “căci n-am mai văzut un leu de 8 luni”, cum mărturisea în Gazeta de miercuri, ci și dat afară, pentru a cîta dată?, de Adrian Mititelu!

Altul ar fi fost cu moralul la pămînt. S-ar fi tînguit și ar fi înjurat. Nu însă și acest sicilian de 52 de ani care mai degrabă face haz de necaz oltenește, în stilul lui Nea Mărin. De la care trebuie să fi învățat, printre altele, și că niciodată nu-i bine să zici niciodată. Asta vrea să însemne că, deși fript, Don Nicolo nu respinge varianta de a reveni în Bănie.

Napoli nu transformă realitatea din fotbalul nostru într-o dramă, dar nici n-o înflorește. Constată că “în aceste condiții, nivelul n-avea cum să nu scadă”, prin condiții înțelegînd că “sînt mai puțini bani, cluburile nu mai plătesc salariile, sînt întîrzieri peste tot, nu se achită taxele la stat, multe cluburi se află în insolvență”. Practic, italianul ne pune în față o oglindă și, politicos, ne invită să ne privim în ea. Din păcate, spune adevărul. Din ­păcate, nu exagerează.

El își păstrează luciditatea și cu privire la FC U Craiova lui Mititelu. Discută cu părere de rău și, surprinzător, fără ranchiună. Are dreptate cînd declară că “Mititelu iubește Universitatea și a investit bani mulți în ea”, dar și cînd apreciază că “nu mai are posibilitatea să ajute”. Nu greșește nici într-un caz, nici în celălalt, nu prinde fluturi.

Personal, am mers pe mîna lui Mititelu și nu m-am sfiit să afirm că noua construcție, Clubul Sportiv de pe lîngă Primărie, nu-i decît o clonă a Universității tradiționale. Acum însă, conștient că lui Mititelu îi lipsesc resursele, dar și perspectivele, nu mai am motive să-l susțin. Invitîndu-l să nu mai fie atît de mîndru, de fudul, de vanitos, aștept să găsească o soluție și să elibereze mai repede echipa. Să n-o mai țină ostatică, prizonierul unui orgoliu fără măsură și, deopotrivă, al unei neputințe fără orizont. N-a izbutit s-o ucidă Federația dezafiliind-o în mod abuziv, dar riscă s-o facă Mititelu. Ajuns în sapă de lemn, evacuat pînă și din sediul clubului, acesta poate desăvîrși ce a început Co­mitetul Executiv.

Asemenea celor care au admirat-o pe Craiova Maxima, rămîn cu inima lîngă campioana unei mari iubiri, dar nu și lîngă Mititelu, obligat să înțeleagă că steaua lui a apus. Implicit, să nu mai viseze cai verzi pe pereți și să iasă urgent din joc, cît mai ­repede. Numai așa, părăsind discret scena, ­și-ar ­dovedi dragostea pentru culorile alb-albastre și pentru numeroșii lor suporteri. În fond, nimănui ­n-ar tre­bui să-i fie rușine dacă pierde cu demnitate, cu onoare.

La rîndu-i, s-ar cuveni ca italianul să realizeze că Universitatea pe care a pregătit-o el nu mai există, a murit. Ar fi frumos ca într-o zi să renas­că din propria-i cenușă, cît mai curînd, însă sînt tot mai puțini cei care mai cred în minuni.