Chivu: o decizie mai greu de luat

De cînd a părăsit “naționala”, deși destui au apreciat că mai putea continua, Cristi Chivu a pierdut mare parte din simpatia suporterilor. Socotind abandonul lui prematur un semn de lașitate, sau măcar de egoism, mulți l-au acuzat și de ipocrizie. […]

De cînd a părăsit “naționala”, deși destui au apreciat că mai putea continua, Cristi Chivu a pierdut mare parte din simpatia suporterilor. Socotind abandonul lui prematur un semn de lașitate, sau măcar de egoism, mulți l-au acuzat și de ipocrizie. Că spune ceva și fumează altceva!

În consecință, pentru că fotbalul nostru are memoria scurtă, s-au estompat peste noapte ori chiar s-au șters meritele celui care a jucat 75 de meciuri în echipa reprezentativă și a purtat în 50 dintre ele banderola de căpitan. Dacă n-ar fi întors spatele “naționalei” din pricină că, explicația lui, nu s-ar mai fi descurcat pe două fronturi, fundașul lui Inter ar fi intrat în legendă. Așa, o spun cu regret, a intrat în gura celor care, nervoși, mărginiți ori ambele, s-au pornit să conteste o carieră cu adevărat luminoasă.

Oricît s-ar cîrcoti împotriva lui, Chivu a cucerit trofee importante la viața lui: campionatul Olandei cu Ajax, al Italiei (de trei ori) cu Inter, Cupa Italiei cu AS Roma și, perla coroanei, Liga Campionilor cu același Inter. 2010 a fost un an glorios, de aur, pentru internaționalul născut la Reșița: a triumfat în Serie A, în Cupa și Supercupa Italiei, în UCL și la Mondialul Cluburilor. A strîns tot ce era de strîns, n-a scăpat nimic. De-a lungul istoriei, puțini români au obținut atîtea izbînzi răsunătoare într-un singur sezon!

Numai că, iată cum ne vine fiecăruia rîndul să descoperim America, vîrsta nu iartă pe nimeni. Iar pe Chivu, care a împlinit 33 de ani pe 26 octombrie, nici atît deoarece pe el l-au tras în jos și accidentările. Dacă s-a restabilit miraculos în urma operației la cap suferite în ianuarie 2010 și a reintrat după numai 77 de zile, l-a scos din circuit, incredibil!, tocmai un deget de la picior!

Ce părea a fi un fleac, fractura acestuia, s-a transformat într-o dramă de care nu l-au scăpat nici intervențiile chirurgicale efectuate în Italia și, ultimele două, în Statele Unite. Altădată răsfățat de soartă, favoritul destinului, cum îl boscorodesc unii și îl invidiază alții, Chivu a devenit clientul ghinionului, chiar prizonierul acestuia.

Într-un moment în care ar mai avea de stat la Inter pînă în vară, dar în care șchiopătează cu dreptul, publicul s-a împărțit din nou. O tabără îi cere să aibă onoare și, renunțînd la banii pe 5 luni, să accepte rezilierea imediată a contractului. Să nu mai profite de Inter și să nu mai păcălească fotbalul! Argumentul? “E rușinos să iei banii degeaba”. O alta îi sugerează să nu se dea lebădă și să nu-i lase clubului de lîngă Dom nici măcar un euro, că doar în tricoul acestuia s-a accidentat! Să nu facă pe eroul.

Indiferent cum va suna, hotărîrea nu-i deloc ușoară. Cînd pînă și Sdrobiș, antrenorul care l-a lansat, forțează nota și-l sfătuiește “să se retragă în culori vesele, nu cenușii”, e treaba lui Chivu, strict a lui, să judece atent situația și să decidă. Fiecare le știe mai bine pe-ale sale, să nu ne transformăm noi, chibiții, în moraliști și să-i pretindem ex-căpitanului “naționalei” să ignore o sumă cu mulți de zero în coadă! Desigur, Chivu nu-i vreun sărăntoc, a cîștigat o avere, dar cui, cărui muritor, îi prisosește un milion de euro?!