În atenția contestatarilor lui Pițurcă

Aflată în prezent pe locul 29, “națio­na­la” României a reintrat în top 30 după 3 ani și 5 luni, interval în care a fost la un moment dat, în septembrie 2012, a 57-a în lume, situație în care egala minimul […]

Aflată în prezent pe locul 29, “națio­na­la” României a reintrat în top 30 după 3 ani și 5 luni, interval în care a fost la un moment dat, în septembrie 2012, a 57-a în lume, situație în care egala minimul istoric consemnat în 2011 pe vremea mandatului lui Răzvan Lucescu. Să spunem însă și că în timpul lui Lucescu jr., în mai 2010, “tricolorii” au ajuns cel mai sus, pe 28.

Totuși, păstrez rezerve față de afirmația că “Pițurcă ne-a urcat 25 de locuri!”. O consider forțată, trasă de păr. Într-adevăr, actualul se­lecționer a preluat “naționala” de pe locul 54 și a dus-o pe 29, dar nu pare logic să-i atribuim lui toate meritele. De fapt, nu el a cîștigat 25 de locuri, ci echipa. În măsura în care îi adresăm elogii lui Pițurcă, trebuie să privim ascensiunea respectivă ca rezultat al unui efort colectiv, nu individual. Antrenorului i se cuvin laude, dar nu numai lui.

Mai departe, e lesne de răspuns la ce ser­veș­te saltul amintit. În cazul în care ne-am cali­fica la turneul final al Mondialelor din Brazilia 2014, ar apărea posibilitatea, complicată însă, de a prinde o grupă valorică mai convenabilă, nu ultima. Am primi astfel o șansă suplimentară de a întîlni adversari mai slabi. Implicit, de a rămîne mai mult în competiție.

Întorcîndu-ne la Pițurcă, să observăm că, deși neagreat de unii și înjurat de alții, el a devenit, cu 88 de meciuri, antrenorul cu cele mai numeroase prezențe pe banca echipei naționale. I-a depășit deja pe venerabilii Iordănescu (83), Mircea Lucescu (58) și Ienei (51), dar e de presupus că se va distanța și mai serios de aceștia în condițiile în care contractul său cu FRF va expira abia în vara lui 2016.

Doar în ceea ce pri­vește procentul de reu­și­tă, raportul dintre numărul de partide și cel al victoriilor obținute, Pițurcă continuă să se găsească în urma lui Iordănescu, cu 56,8 la sută față de 58,3. Pe ceilalți însă, inclusiv pe Angelo Niculescu, Valentin Stănescu și Ștefan Kovacs, i-a întrecut.
Argumentele invocate aici susțin calitatea muncii lui Pițurcă. Îl prezintă ca pe un tehnician de succes, ale cărui rezultate sînt greu, foarte greu ori chiar imposibil de ignorat. Cu atît mai mult de negat. Nu pretinde nimeni că Pițurcă e cel mai tare din parcare. Iar eu, care n-am schimbat un cuvînt cu el de peste 2 ani, și mai puțin. Nu-i nici Ferguson, nici Mourinho, nici Wenger și nici Capello, dar nici un antrenor de contestat cu una, cu două nu e!

A nu-ți plăcea de ochii lui și de deciziile sale, cum mi s-a întîmplat și mie uneori, nu înseamnă să-l ataci numai ca să pari tu interesant și să-ți dai importanță, sub protecția anonimatului, pe diversele rețele de socializare. În ciuda cusururilor de care nu duce lipsă, ce om n-are defec­te?, Victor Pițurcă își cunoaște meseria și și-o respectă. Iată de ce vă invit să fiți mai înțele­gători cu cel care cu un pic de noroc ne poate duce la Rio. Practic, să fiți mai realiști, mai corecți.