Steaua, Reghe și începutul sfîrșitului

“Nea Ovi, de cînd aștepți ­dumneata s-o prinzi pe Steaua la ­cotitură. Acuma, că ți-a venit mingea pe șiret, nu scăpa ocazia și trage-i la gioale!”, mi-a scris pe blog, după acest ­0-3 cu Schalke 04, cineva care iscălește Vladone. […]

“Nea Ovi, de cînd aștepți ­dumneata s-o prinzi pe Steaua la ­cotitură. Acuma, că ți-a venit mingea pe șiret, nu scăpa ocazia și trage-i la gioale!”, mi-a scris pe blog, după acest ­0-3 cu Schalke 04, cineva care iscălește Vladone. Omul se înșală, n-am nimic de împărțit cu cei din Ghencea. Cu atît mai puțin cu Reghecampf și cu Stoica, pe care, deși diferit, îi prețuiesc în mod sincer și îi consider valoroși.

Mă folosesc de prilej pentru a-l invita pe Vladone, și pe alții ca el, să nu confunde suporterii cu ziariștii. Primii iubesc, sau ar trebui s-o facă, necondiționat, vajnic, permanent. În antiteză, ziariștii sînt datori prin natura profesiei să analizeze, să cîntărească, să judece, adică să nuanțeze, din care pricină se poate întîmpla să-i critice azi pe cei pe care tocmai i-au lăudat ieri! Pare lipsă de consecvență, dar nu e. Astfel, n-are de ce să se mire cine­va că, elogiați după egalul cu Legia de la Var­șovia, steliștii au încasat-o, majoritatea lor, după drastica înfrîngere de la Gelsenkirchen.

Adevărul e că diferența de 3 goluri n-a reflectat exact ce s-a petrecut pe teren. Dacă n-a convins pînă la primirea golului 1, fază în care Tătărușanu și Szukala s-au invitat reci­proc la minge și n-a intervenit nici unul!, Steaua n-a jucat slab. A făcut o figură ono­rabilă, mulțumitoare, decentă. Din păcate, minutul în care a înscris cu noroc japonezul Uchida, 67, a declanșat începutul sfîrșitului pentru ea. Prăbușită moral și fizic, ca și cînd i s-ar fi pus în spate o greutate imposibil de dus, Steaua nu și-a mai revenit, iar neputința ei a ajutat-o pe Schalke să obțină o victorie la ale cărei proporții nici n-a visat! O victorie însă, să fim corecți, pe deplin ­meritată.

Altădată foarte inspirat, uneori salutar, Reghecampf a scrîntit-o miercuri seara, cînd nu i-a ieșit nimic, nici formula de start, cu un Kapetanos inconsistent, nici schimbările! Colac peste pupăză, s-a accidentat și brazilianul ­Tatu, abia introdus în locul lui Stanciu, ca să se aleagă praful de o formație ce părea intrată în derivă, dar și în transă, anesteziată!  În schimb, inexplicabil, a rămas pe gazon ­pînă la final Adi Popa, autorul unor faze penibile, remarcabil numai pentru că a încercat să se dribleze singur și a reușit!

Recent, cînd am susținut că “naționala” în­seamnă o căciulă prea mare pentru Reghecampf, că la 38 de ani împliniți azi, felicitări!, e prea devreme pentru el, m-am ales pe net cu o avalanșă de bobîrnace și de înjurături!

O spun fără satisfacție, din contră, cu părere de rău, dar întîlnirea de pe Veltins Arena mi-a dat dreptate.

În măsura în care a greșit pe parcursul ­me­ciului, antrenorul roș-albaștrilor a ­comis-o și înaintea acestuia prin aceea că a afișat un optimism excesiv, o încredere exagerată în echipa sa și în capacitățile acesteia. Întrucît atitudinea s-a întors împotriva lui asemenea unui bumerang, s-a convins pe propria-i piele că între EL și UCL nu-i doar diferență de o ­literă, ci și de-o clasă, măcar de una. Despre asta însă vom mai vorbi.