Rapidul, un mod de a iubi
Inițial, în semn de protest pentru că nu și-au încasat salariile pe ultimele luni și pentru că se consideră trași în piept la calculul restanțelor derivate din insolvență, rapidiștii n-au vrut să meargă la Constanța! Deciseseră să boicoteze întîlnirea cu […]
Inițial, în semn de protest pentru că nu și-au încasat salariile pe ultimele luni și pentru că se consideră trași în piept la calculul restanțelor derivate din insolvență, rapidiștii n-au vrut să meargă la Constanța! Deciseseră să boicoteze întîlnirea cu Viitorul lui Gică Hagi. Vineri însă, în preziua întîlnirii, cînd am schimbat cîteva vorbe cu Herea și cu N. Grigore, am înțeles că s-au răzgîndit: “Ne prezentăm din respect față de suporteri și pentru că meseria noastră e să jucăm, nu să ne uităm la TV!”.
Numai că meciul de pe Litoral a debutat cum nu trebuia pentru giuleșteni, invers, pe dos! Al. Coman a încasat al doilea cartonaș galben încă din minutul 25, după care, altă dovadă că omului sărac nici boii nu-i trag, I. Voicu a înscris o frumusețe de gol, cap imparabil din plonjon, dar în proprie poartă.
La 0-1, cu om în minus și fără accidentatul Pancu, căpitanul care obișnuiește să stea cu gura pe coechipieri și să-i îmbărbăteze, Rapid devenise o pradă ușoară. Ba chiar o victimă ideală. Mai ales în condițiile în care puștii de pe Litoral aveau nevoie de 3 puncte ca peștii de apă, în vreme ce acestea nu-i interesau în mod special pe băieții din Grant. Cu ele ori fără ele, Pecanha & Comp rămîneau tot la mijlocul clasamentului, în zona neutră.
Dar trupa lui Marian Rada a ținut să demonstreze că greul n-o doboară, că el o mobilizează și o îndîrjește. Reînviind din propria-i cenușă, ea a izbutit să egaleze, să preia conducerea și, cu prețul unui efort remarcabil, dublat însă și de nițel noroc, să termine victorioasă un duel care se anunța nu doar compromis la pauză, ci părea de-a dreptul ratat. Într-adevăr, Rapidului i-au întins o mînă de ajutor și cavalerii fluierului: a existat ofsaid în atac în faza premergătoare egalării, iar la cornerul din care oaspeții au înscris golul 2 mingea n-a ieșit din teren.
Comentînd secvențele cu pricina, Hagi a văzut bine, arbitrii au greșit de fiecare dată. Erorile respective se cuvin însă imputate “centralului” Radu Petrescu și colegilor lui, nicidecum fotbaliștilor din Grant. Dimpotrivă, aceștia merită felicitări pentru că nu s-au predat și n-au depus armele într-o situație în care aveau puțin de pierdut, dar puțin și de cîștigat.
Să nu mă acuzați că laud o stare de normalitate. Nu-i cazul deoarece nu doresc să subliniez decît că, spre deosebire de Rapidul de sîmbătă, alte formații s-ar fi împăcat cu soarta și s-ar fi grăbit să plece resemnate steagul.
Se recunoaște că Rapid reprezintă, pe lîngă tradiție, o stare de spirit. Mai nou, și farmecul vieții, definiție ce-i aparține lui George Copos, patronul care, din păcate, a dus-o către buza hăului, dacă nu cumva chiar a împins-o în prăpastie!
În ce mă privește, aș numi Rapidul un mod special de a iubi. Aș identifica-o cu o echipă de caracter, croită pe măsura publicului care o susține, uneori excesiv, dar totdeauna devotat, exemplu de fidelitate, de statornicie. Cît timp se va face auzită galeria vișinie, Rapid va avea pentru cine să joace și, implicit, va supraviețui. Indiferent de ora la care vor începe meciurile ei.