U Craiova: FRF trece la șantaj!
Referitor la posibila reînființare a Universității Craiova, formație dezafiliată în mod samavolnic de Comitetul Executiv, FRF a emis deunăzi un comunicat aiuritor, ce a stîrnit perplexitate și, în egală măsură, indignare. Asumîndu-și un rol pe care nu i-l recunoaște nimeni, […]
Referitor la posibila reînființare a Universității Craiova, formație dezafiliată în mod samavolnic de Comitetul Executiv, FRF a emis deunăzi un comunicat aiuritor, ce a stîrnit perplexitate și, în egală măsură, indignare. Asumîndu-și un rol pe care nu i-l recunoaște nimeni, nici propriile regulamente și, cu atît mai puțin, UEFA, Federația a îndrăznit să le atragă atenția apropiaților Științei ca nu cumva să-l includă pe Adrian Mititelu în planurile de viitor deoarece implicarea acestuia “ar fi catastrofală pentru șansa renașterii Universității” Parcurgînd textul, primarul Lia Olguța Vasilescu a rîs și l-a numit ce e, “o prosteală”.
El înseamnă însă mai mult decît atît. Pe de-o parte, o confirmare a poziției GSP că dezafilierea a fost actul prin care Mircea Sandu a căutat și, din păcate, a reușit să se răzbune pe Mititelu. Pe de alta, o încercare de șantaj prost mascată, fiind clară amenințarea că Știința va avea probleme, a se citi neplăceri, în situația în care nu va respecta indicațiile venite de la centru. Cu ce drept s-au băgat Nașu’ și subalternii lui unde nu le fierbea oala, într-o treabă care nu-i privea?
Evident, cu nici unul, cu nici unul! Nu există vreo prevedere regulamentară conform căreia o federație, indiferent care, să aibă un cuvînt de spus, cît de mic, asupra desemnării acționariatului unui club! O dată în plus, șefii Casei Fotbalului au luat-o razna. I-au imputat lui Mititelu “retrogradarea echipei, insolvența societății comerciale, intrarea acesteia în executare silită”, dar și, cruciți-vă!, “dezafilierea ca membru al FRF”!
Am mai citit, vorba doamnei Vasilescu, “prosteli”, însă asta depășește orice imaginație, e aberația în stare pură întrucît ne cere să credem că Mititelu s-a dezafiliat singur Repet că proprietarul brandului Universitatea Craiova, deținătorul palmaresului, al culorilor, al imnului etc., a comis gafe cu duiumul. Erori de management numeroase și grave. Din pricina cărora, angajată pe tobogan, Știința ar fi dispărut probabil din peisaj dacă finanțatorul n-ar fi găsit în ultimul moment o soluție, surse de finanțare. Totuși, cum Mititelu era înglodat în datorii, și era, de ce nu l-a lăsat FRF să moară pe mîna lui, ci s-a grăbit să-l decapiteze pe considerentul că ar fi dat-o în judecată cînd, de fapt, n-a dat-o?!
Înainte de a îngădui jefuirea lotului alb-albastru, nu era mai normal ca Mircea Sandu și ai săi să fi așteptat hotărîrile instanței? Fără îndoială că da. În fine, dacă Mititelu l-a jignit pe președinte, ceea ce s-a întîmplat, Nașu’ putea să-l acționeze în judecată sau să-l declare persona non grata. N-a folosit nici una dintre aceste variante deoarece n-a urmărit doar să-și rănească adversarul, și-a propus să-l termine, să-l scoată definitiv din joc! Nu s-a mulțumit să-i plătească o poliță, a vrut să se răzbune la infinit. E însă prea mult, iar ce-i prea mult strică. Riscă să facă rău ori chiar face.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele