Gică Popescu și capra vecinului

Nu mă îndoiesc că prezentul articol îmi va atrage noi reproșuri, noi adversități. Mai ales din partea celor, să mă ierte că-i numesc așa, cu memoria scurtă. În ciuda acestui presentiment, nu mă opresc din scris, deși textul care urmează […]

Nu mă îndoiesc că prezentul articol îmi va atrage noi reproșuri, noi adversități. Mai ales din partea celor, să mă ierte că-i numesc așa, cu memoria scurtă. În ciuda acestui presentiment, nu mă opresc din scris, deși textul care urmează încearcă doar să repare o eroare. Practic, să restabilească un adevăr.

În mod fals, tendențios, s-a acreditat ideea că UEFA l-a silit pe Gică Popescu să renunțe la calitatea de membru al Comisiei de Disciplină de la Nyon, asta din pricină că forul continental n-ar accepta în rîndurile sale, angajați sau colaboratori, oameni cu cazier, fie și condamnați cu suspendare, ca Popescu în Dosarul Transferurilor.

În realitate, lucrurile n-au stat deloc așa! Gică Popescu a decis din proprie inițiativă să renunțe, nu i-a sugerat nimeni, nu l-a somat nimeni, nu l-a împins nimeni de la spate!  Știind că postul nu i s-a oferit nominal, acesta fiind repartizat federației, Gică a anunțat în scris Comitetul Executiv al FRF că se autosuspendă, că își dă demisia de onoare din CD.

De reținut că nu i s-a cerut din Elveția să se retragă tocmai pentru că reglementările UEFA, ușor de consultat, nu prevăd restricții în sensul respectiv. Dimpotrivă, pînă la pronunțarea unei sentințe definitive, o persoa-
nă aflată într-un proces, indiferent de numele ei și de nivelul judecății, beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Gică Popescu a confirmat ieri că “a fost hotărîrea mea și numai a mea, prin care am evitat ca în comisie să se vorbească pe seama mea și colegii să-mi adreseze eventuale întrebări incomode. Președintele FRF a primit hîrtia, a apreciat că am făcut bine, dar nu s-a băgat. Formularea din unele ziare cum că Mircea Sandu a interpretat -gestul meu ca un act de vitejie e, cu scuzele de rigoare, o minciună, o exagerare. El a consemnat demisia și atît”.

Reiese că Popescu a ieșit din joc nu pentru că l-a scos UEFA, ci pentru că așa a dorit, așa a simțit nevoia. Dincolo de această bilă albă, n-o să pretind că ex-căpitanul Barcelonei care a cîștigat Cupa UEFA merită luat pe încredere în amintirea serviciilor aduse fotbalului nostru și a bucuriilor furnizate suporterilor. I-a adus fotbalului, dar mai întîi și-a adus sieși. El a devenit faimos și bogat. Altminteri, în măsura în care se va dovedi că a încălcat legea, cu intenție sau fără, ar trebui să plătească asemenea oricărui alt cetățean. Ar trebui ca toți să 
fim egali în fața legii.

În sfîrșit, nu-i nimeni dator să-l laude pe Gică Popescu. Cu atît mai puțin, să-l iubească și să-i ridice statuie! Dar nici nu-i corect să-l arate cu degetul fără motiv pe unul dintre cei mai mari jucători români din istorie, să inventeze pe seama lui, să-l bîrfească și chiar să-i vrea răul!  Atît că, din păcate, pe plaiurile mioritice continuă să fie la modă proverbul cu capra vecinului. Unii nu mai așteaptă nici măcar să moară capra, ei visează să moară vecinul însuși!