Pițurcă peste Wilmots

Nu mă îndoiesc că se vor găsi unii care să strîmbe din nas și după acest 2-1 cu Belgia dătător de moral. Vor murmura că “tricolorii” n-au depășit centrul terenului vreo jumătate de oră, că Al. Maxim a egalat printr-un […]

Nu mă îndoiesc că se vor găsi unii care să strîmbe din nas și după acest 2-1 cu Belgia dătător de moral. Vor murmura că “tricolorii” n-au depășit centrul terenului vreo jumătate de oră, că Al. Maxim a egalat printr-un șut norocos, că arbitrul a fluierat ușor 11 metri pentru noi, dar n-a acordat și pentru ei cînd Gardoș a lovit balonul cu mîna în careu, că ne-a ajutat șansa la bara lui Mertens, că Lukaku a irosit două ocazii monumentale în final etc.

De acord cu observațiile de mai sus, demne de luat în seamă sau măcar de discutat. Înaintea lor, elementul cel mai important e însă ace-la că România a învins, detaliu ce-ar trebui să schimbe maniera de a judeca lucrurile, de a le cîntări. Orice succes în fața unui adversar de talia Belgiei, fie el obținut și printr-un concurs de împrejurări favorabil, îndeamnă la un alt mod de abordare a problemei. Te obligă să nu vezi doar partea goală a paharului. Glumind, parcă e mai bine să ai noroc decît ghinion, nu?!

Băieților noștri li se cuvin bile albe pentru că n-au rămas datori în privința atitudinii, a angajamentului, a dăruirii. Au transpirat și s-au bătut cu aceeași energie D. Nistor, debutantul care n-a arătat urmă de trac, cît și Marica, ata–
cantul cu 60 de selecții. Chiar dacă Latovlevici, D. Goian, Luchin, Torje ori Al. Maxim au impresionat mai tare decît Găman, Gardoș sau Chipciu,  toți au pus osul, au muncit, s-au străduit. Fără excepție, au executat ce li s-a cerut de pe bancă. Nimeni n-a tăiat frunză la cîini pe gazon, nici unul n-a trîndăvit.

De semnalat acum, și de revenit pe larg asupra temei, că România a intrat miercuri seara cu un singur “străin” (Marica) și a terminat meciul cu 6 (D. Goian, Șt. Radu, C. Lazăr, Torje, B. Stancu, Marica), prezența atîtor jucători din Liga 1 infirmînd opinia conform căreia fotbalul nostru ar fi sărăcit. Iată însă că izvorul lui de talente n-a secat!  Promovîndu-i pe Luchin și pe Chiricheș, pe Gardoș și pe Găman, pe Maxim și pe D. Nistor, pe Grozav și pe Chipciu, Pițurcă s-a ambiționat să demonstreze că are balta pește. Ce și-a propus a reușit.

Deși evit vorbele mari și sînt conștient că pînă la Rio e cale lungă, consider că “naționala” e în creștere, în ascensiune. A cîștigat teren în 2012, poate nu cît am vrut, însă a cîștigat. Și mai cred ceva, că principalul merit în victoria cu Belgia trebuie atribuit selecționerului. Acesta s-a dovedit miercuri nu neapărat mai curajos ca altădată, dar mai inspirat, chiar mai înțelept. El n-a rulat întîmplător 19 jucători, față de 14 ai lui Wilmots, ci a început intenționat cu garnitura secundă mizînd că aspiranții vor scoate sufletul din belgieni pentru ca, după pauză, să ia la întrebări titularii, iar Torje et Comp. să învingă. În locul lui, altul ar fi procedat exact invers, ar fi început cu prima garnitură și ar fi introdus rezervele spre sfîrșit, numai că Pițurcă a fost mai abil decît Wilmots, mai viclean. Practic, Pițurcă a folosit două echipe contra uneia!