Începutul fanatismului
M-am așteptat ca articolul “Steaua și arbitrul”, scris după Derby de România, să-i stîrnească pe internauţi. Aș fi pus prinsoare că afirmația conform căreia “centralul” belgian i-a refuzat două penalty-uri lui Dinamo, cel din minutul 80 fiind în afara oricărui […]
M-am așteptat ca articolul “Steaua și arbitrul”, scris după Derby de România, să-i stîrnească pe internauţi. Aș fi pus prinsoare că afirmația conform căreia “centralul” belgian i-a refuzat două penalty-uri lui Dinamo, cel din minutul 80 fiind în afara oricărui dubiu, indiscutabil, îi va irita pe fanii roș-albaștri și îi va îndemna să reacționeze. Nu m-am înșelat. În decurs de cîteva ore, au fost postate peste 200 de comentarii, marea lor majoritate susținînd cu înverșunare cauza echipei din Ghencea, căreia niște “ziariști cumpărați sau incompetenți”, în frunte cu subsemnatul, i-ar purta pică, ranchiună, dușmănie!
Cu puține excepții, textele mă urecheau, cu trimiteri la origine, la pensie și chiar la “declinul gazetăriei sportive”, identificat de Murmurel. “V-am respectat, dar vă contrazic. Arbitrul a dat o lecție de arbitraj”, nota TDI. La fel, “eu” se mira că “le țineți partea dinamoviștilor, care au ieșit din propria jumătate de cîteva ori pe parcursul meciului”, critici peste critici și, în plus, alte critici! Mi se imputa că n-am văzut, că n-am sesizat, că n-am înțeles etc., etc., rechizitoriul vizîndu-l și pe Cătălin Tolontan, autorul unei opinii asemănătoare în numărul anterior al ziarului.
Glumind că cititorii noștri sînt stăpînii noștri, n-am să insist. Mai ales că am bănuiala că procurorii de pe blog sînt tineri, foarte tineri. Nici n-aș fi răspuns dacă nu m-ar fi deranjat o atitudine pe care o voi ilustra cu alte citate. “Cum să piardă Steaua cînd a fost singură pe teren?”, “nu era corect să cîștige Dinamo care practică un fotbal înapoiat… Ea păcălește fotbalul, iar greșelile de arbitraj au făcut dreptate”, “Steaua joacă cel mai frumos și Dv. căutați să-i umbriți victoria”, “prestația belgianului a fost impecabilă”, “arbitrul a și comis-o, dar asta nu înseamnă că a favorizat vreuna dintre formații” și așa mai departe.
Ideea îmbrățișată de corespondenți că nu contează cum a cîștigat Steaua de vreme ce ea a meritat să cîștige, și chiar a meritat, nu rezistă deoarece în minutul 80, la scorul de 1-1, Boucaut n-a acordat penalty-ul cuvenit lui Dinamo și nici nu l-a eliminat pe Chipciu.
Dacă belgianul ar fi aplicat regulamentul, asupra erorii lui convenind toți analiștii, Crăciunescu, Porumboiu, Lăzărescu, meciul putea lua altă turnură și avea alt deznodămînt! Ca atare, dominarea și superioritatea Stelei, ambele incontestabile, reprezintă un aspect, iar gafa arbitrului altul. Primul nu-l exclude pe ultimul, degeaba neagă unii orice legătură între ele. Să ne reamintim maniera în care a ajuns Chelsea în ultima finală de Champions League, după o semifinală în care n-a intrat de 3 ori în careul Barcelonei!
Pregătit de noi reproșuri, mă opresc aici. Mai zic doar că e frumos să iubești o echipă și emoționant să i te dedici, să trăiești prin ea și pentru ea. A nega însă evidența de dragul acesteia, indiferent cum se numește, mi se pare riscant, ba și primejdios. Poate fi, ori chiar e, cel dintîi pas spre fanatism.