Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Stranierii lui Pițurcă: nici un titular!

Victoria obținută de “tricolori” în Estonia, evident mai prețioasă decît acel 4-0 cu Andorra de pe Arena Națională, ne-a încălzit și ne-a dat încredere. Dar cum adversarii au fost mai degrabă modești, ne-am drămuit laudele. Ne-am propus să păstrăm măsura […]

vineri, 28 septembrie 2012, 5:09

Victoria obținută de “tricolori” în Estonia, evident mai prețioasă decît acel 4-0 cu Andorra de pe Arena Națională, ne-a încălzit și ne-a dat încredere. Dar cum adversarii au fost mai degrabă modești, ne-am drămuit laudele. Ne-am propus să păstrăm măsura și, în linii mari, am reușit. Nu era cazul să ne entuziasmăm. Abia viitoarele confruntări, pe 12 octombrie cu Turcia la Istanbul și pe 16 octombrie cu Olanda la București, ne vor lămuri ce șanse avem să ajungem la Mondialele din 2014. Înainte de 16 octombrie nu vom ști pe ce picior dansăm.

Selecționerul a anunțat joi lista jucătorilor de-afară pentru “dubla” amintită: Pantilimon, Papp, Tamaș, D. Goian, Raț, Cociș, Florescu, C. Lazăr, Nicoliță, Torje, Marica, D. Niculae, B. Stancu și Mutu. Deși e posibil să renunțe la vreunul dintre ei pînă în ziua reunirii, chiar la 2-3, sare în ochi amănuntul că Pițurcă i-a chemat de data asta pe toți cei pe care putea să-i cheme. N-a omis pe nimeni, a întocmit o listă maximală.

Tabloul stranierilor e însă sărac și trist. Dezolant, întunecat. Exceptîndu-i pe D. Goian, C. Lazăr și B. Stancu, dar care evoluează la formații fără anvergură, primul în eșalonul secund, nici unul dintre cei enumerați nu-i titular la club, nu-i om de bază! Din păcate, anii de glorie au apus și se vorbește peste hotare din ce în ce mai rar și din ce în ce mai puțin despre fotbaliștii români. Sau nu se mai vorbește deloc.

Pantilimon a greșit de cîte ori, din an în Paște, a apărat poarta lui Man. City. Papp n-a prins echipa lui Chievo în 5 etape de Serie A, ci doar 7 minute în Cupa Italiei. Cu zero prezențe în campionat, Tamaș a fost în două rînduri integralist în Cupa Ligii, ba a și marcat în WBA-Liverpool, 1-2. La Granada, Torje a intrat meci de meci, inclusiv în recentul 0-2 cu Barcelona, însă a bifat 90 de minute numai contra lui Deportivo. Folosit fundaș dreapta cu Montpellier, Nicoliță părea în revenire de formă, dar tocmai a suferit o accidentare. Cociș, Florescu și D. Niculae au jucat cîte o partidă din două, poate nici atît. Mircea Lucescu l-a mai menajat pe Raț, în vreme ce, cu o leziune musculară, Marica se află sub tratament, dar și sub semnul întrebării. Și el accidentat de o săptămînă, Mutu speră să reintre sîmbătă în duelul Ajaccio-Brest.

Pe considerentul că a convocat rezerve și indisponibili, se poate spune că Pițurcă și-a călcat pe inimă, acționînd chiar și împotriva propriilor principii. Se speculează că a urmărit și să le închidă gura cîrcotașilor, celor obișnuiți să-l conteste cu și fără motiv. Mă îndoiesc însă că-și va atinge scopul.  Probabil că mulți vor strîmba din nas găsindu-i pe lista selecționabililor pe Cociș și pe Florescu!

Mai rămîne însă timp, așa că vom mai discuta pe marginea subiectului. Dacă unii îl acuză pe selecționer că a umplut lista de teamă, ca să aibă acoperire și alibi, eu aș zice că nu avea alte soluții! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

Comentarii (58)Adaugă comentariu

Tudorache (301 comentarii)  •  29 septembrie 2012, 21:52

Daca discutam despre Danalache si Keseru nu facem altceva decat sa ii ridicam mingea la fileu lui Piturca. La alte nume trebuie el atacat, nu la astea.

bingo (2 comentarii)  •  30 septembrie 2012, 9:16

@ alin – mutu pana una alta e in top 3-4 ca fotbalisti romani in europa in istorie! asta cu ce ar fi putut sa faca si n-a facut e o tampenie, ce a facut a facut, a muncit pentru asta, nu i-a dat nimeni banii in brate asa cum aveti voi impresia („talent”). a facut atat cat a putut. sa compari dezastre de astea care nu stiu sa dea cu piciorul in minge cum ar fi chipciu si grozav cu mutu e putin penibil. steaua si petrolul nu sunt tocmai juventus, cesena sau fiorentina..

Suporter U Craiova . (167 comentarii)  •  30 septembrie 2012, 10:02

Ne lamentam degeaba ! Orice formatie ar face semidoctul, agramatul, trisorul pokerist si barbugiu cu zaruri masluite pe deasupra, noi, Romania, nu ne vom califica ! Randuiala e prost croita de sus, de la varful fotbalului ! Atata timp cat niste ramoliti au adus fotbalul de la noi pe locul 57 in lume si atata timp cat ei vor ocupa acele functii, nu vom avea rezultate ! Piturca nu trebuie sa fie antrenor la nationala, nu are valoare, nu stie sa faca o selectie din cei mai buni jucatori , isi calca principiile, el zicea odata ca nu ia jucatori care nu joaca la echipele lor de cluburi, si tocmai asta face ! Mai zicea ca vrea sa faca o echipa de perspectiva, el neavand obiectiv calificarea asta, ci pe cea din 2016, ori el, ia jucatori expirati,batrani, iesiti din forma, etc. etc. Are dreptate cineva care comenteaza aici, ca el prin selectia asta, serveste interesele clanului becaliotilor ! Cati ani vor avea in 2016 Rat, Goian, Mutu, Sanmartean, etc., etc ? De ce ii mai cheama la lot ? Se poate baza pe ei ? O sa faca si turcii, si olandezii si poate si ungurii instructie cu noi ! Valoarea lui Piturca ? Este aceia care a avut-o la Universitatea Craiova, cand in ultimele 7( sapte ) meciuri cu el pe banca, Craiova a obtinut 2 ( doua ! ) puncte !

gikupitesti (254 comentarii)  •  30 septembrie 2012, 10:25

timpurile se schimba mereu.

cronicasportiva.com (36 comentarii)  •  30 septembrie 2012, 14:22

pierdem ambele meciuri si apoi revenim la sportul preferat. calcule

MARGELATU (91 comentarii)  •  30 septembrie 2012, 14:59

Intr-adevar, mai sunt si Sapunaru, Radu Stefan, Danalache, si chiar si Chivu.

Un antrenor intelept (si din nefericire Pitzi nu se incadreaza aici) ar incerca sa-i aduca si pe astia. Si i-ar folosi la maxim, chiar daca unii ar fi rezerva!

iustin (82 comentarii)  •  30 septembrie 2012, 15:12

mutu titular goian titular torje titular, lazar si rat cand da cand nu…ce e cu inventia asta de articol?

Cheetah (2118 comentarii)  •  1 octombrie 2012, 13:08

E liber sa caute si in camipnatul intern, avem multi baieti foarte valorosi dar tineri, cu mai putina experienta internationala. Si-l sfatuiesc sa puna primul criteriu caracterul si integritatea jucatorului pentru ca, daca va face asa, va avea surprize placute prin spectacol si rezultate.

Comentează