Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Liderul, o echipă de muți

Victoria din partida cu Rapid, un 2-0  lejer și concludent, le-a consolidat Pandurilor poziția de lider al Ligii 1.

Implicit, le-a dat cu tifla celor care au pariat că, în fața unor adversari ce-i bătuseră pe campionii României în etapa […]

duminică, 2 septembrie 2012, 4:30

Victoria din partida cu Rapid, un 2-0  lejer și concludent, le-a consolidat Pandurilor poziția de lider al Ligii 1.

Implicit, le-a dat cu tifla celor care au pariat că, în fața unor adversari ce-i bătuseră pe campionii României în etapa precedentă, gorjenii vor pierde primul lor meci în actuala stagiune. Deși sub presiunea locului 1, cu care n-au fost obișnuiți, iată că băieții lui Grigoraș  n-au pierdut! Dimpotrivă, pe lîngă că au învins, ei au și impresionat, Sabău însuși recunoscînd cu eleganță, dar și cu năduf, că “s-au dovedit mai buni decît noi la toate capitolele”. După care tehnicianul giuleștean a ținut să adauge “e o plăcere să te uiți la Pandurii”.

Lesne de dedus că echipa din orașul lui Brâncuși nu mai reprezintă un foc de paie, ci se înscrie cu șanse reale, palpabile, în cursa pentru titlu sau măcar pentru podium. Simplificînd la maximum, să judecăm că are lot competitiv, are antrenor destoinic, are buget corespunzător și are public fidel, adică nu-i lipsește nimic pentru a visa la performanță și, de ce nu?, pentru a o atinge.

Cînd obții 19 puncte din 21 posibile, echivalentul unui procent de reușită de peste 90 la sută, chiar poți visa cu ochii deschiși. Pentru că ai fost o echipă de pluton și ai devenit una de frunte, transformîndu-te într-o certitudine pe care ceilalți nu trebuie s-o mai neglijeze. E obligatoriu s-o trateze cu seriozitate, e absolut necesar.

În momentul în care specialiștii caută explicații pentru ascensiunea “minerilor” din Gorj, cred că am găsit una, nu cea mai importantă dintre ele, însă de luat în seamă. Fie și deoarece detaliile înclină balanța de-o parte sau de alta. Mi-a furnizat-o fără intenție “centralul” care a condus impecabil întîlnirea de sîmbătă seara, băimăreanul Cristi Balaj: “M-a surprins în mod deosebit faptul că gazdele n-au comentat nici în teren și nici pe bancă deciziile noastre. Aproape că nu i-am auzit vorbind pe jucătorii Pandurilor, cu atît mai puțin contestînd ori protestînd, parcă erau muți! Din păcate, Surdu așa m-a certat încît m-a silit să-i arăt cartonașul galben pentru vociferări”.

Încă mai mult. Relatîndu-i această discuție președintelui executiv al grupării gorjene, Eugen Pîrvulescu mi-a mărturisit că au dus și duc muncă de lămurire cu fotbaliștii ca să nu mai deschidă gura înaintea arbitrilor, “să înțeleagă că o asemenea atitudine nu le folosește la nimic. De altfel, majoritatea au și înțeles”. Interlocutorul mi-a mai precizat că “am adoptat aceeași strategie și la nivel de club. Nu ne mai preocupă arbitrajul, drept pentru care uneori nici nu știm cine ne fluieră pînă nu apar arbitrii la stadion!”.

În măsura în care sînt adevărate cele de mai sus, și par să fie, aceasta poate constitui una dintre explicațiile grație cărora Pandurii Tîrgu Jiu a făcut 19 puncte din 21 posibile și s-a instalat la șefia clasamentului. Repet, n-o fi el secretul secretelor, dar nici de lepădat nu e.

Comentarii (37)Adaugă comentariu

Veverita Catalin (22 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 16:46

„Nu ne mai preocupă arbitrajul, drept pentru care uneori nici nu știm cine ne fluieră pînă nu apar arbitrii la stadion!”
Pe asta chiar n-o cred! Drept cine ne iau aceste persoane ce declara asa ceva cu atata seninatate? Tipic pentru Romanica secolului XXI…

Chelu (2 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 16:55

Sa-l pomenesti pe Brancusi intr-un asemenea articol mi se pare penibil, inpardonabil(cum ar spune autorul),
ca sa mai puna o tenta de inteleclualitate textului.

Claudiu (1 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 17:13

As vrea sa-i vad pe gorjeni condusi cu 2-0. Tot muti ar fi?

adi (15 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 17:27

Sunt rapidist, dar peste toate sunt un mare microbist. Si spun cu mana pe inima ca Pandurii este singura echipa din Romania in momentul de fata care joaca fotbal. Singura. Iar faptul ca nu se cearta cu arbitri si nu protesteaza, asta e bonus la toate calitatile lor ca echipa. Bravo Grigoras pentru ce ai creat acolo.

Tudor (301 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 17:36

@Chelu. Exagerezi. Cum sa tot scrii Pandurii sau echipa gorjeana la fiecare 4-5 randuri? Te crezi si tu destept criticandu-l pe Ioanitoaia, dar gresesti..

Lungu (25 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 17:37

Observatie interesanta. E cel mai bun articol scris in ultima vreme. La obiect, direct si fara vrajeala.

ioan (17 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 17:42

veverita ce ti se pare deplasat ? mi se pare ceva absolut normal , meciul nu este un test de memorie , nu este necesar sa iti amintesti numele arbitrului .

alin (626 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 17:43

Sa ia Pandurii titlul ca ca moara Gigi de oftica!

Albert (124 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 17:45

Pandurii joace cel mai frumos fotbal din campionat. Ma uit pe TV la Dinamo si ma apuca plansul. Bravo lui Grigoras.

Mirco (9 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 18:12

veverita, ce vrei sa spui? Pe multi va doare ca Pandurii sunt pe locul 1. O sa va doara si mai tareca o sa ramana acolo pana la final.

Grid (10 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 18:28

Olteni calmi, inclusiv oficialii echipei gorjene, chiar este neobişnuit! Să vedem cât ţine minunea asta …

Oreste (17 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 18:34

Articol foarte bun. Invocarea numelui lui Brancusi nu este un fapt penibil si cu atat mai putin inpardonabil (cum ar spune autorul, dar si criticul lui). Este un lucru firesc, atunci cand vorbesti despre performanta. Este vorba despre doi performeri (un artist si o echipa) si chiar daca deocanmdata performantele Pandurilor sunt pe si intrun spatiu mult mai restrans decat al artistului de la Hobita, prin aceasta asociere (facuta doar prin pomenirea numelui orasului), domnul Ioanitoaia le acorda fotbalistilior lui Grigoras o mare onoare si ii motiveaza pentru marea performanta. Pana la urma, domnul Ioanitoaia nu face decat sa sublinieze faptul ca fotbalistii de la Pandurii, in conjunctura actuala in care exista fotbalul romanesc, fac cinste orasului care isi leaga numele de cel al lui Brancusi. Felicitari domnule Ioanitoaia

Franz (406 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 18:51

Toate bune si frumoase numai ca va cam grabiti. Pandurii joaca bine insa nu se stie cat va tine pasa asta. Sa nu fie un foc de paie.

Freddy RE (17 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 19:26

Da,
FELICITARI!
Fara nici o problema, cea mai buna echipa, in conditiile in care binde non-stop, si cumpara ce arunca altii. Arsenal de Oltenia.

Freddy RE (17 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 19:26

Scuze, „binde”=vinde

caligula (7 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 19:48

duri, pan duri!

ogica (1 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 20:38

normal ca joaca frumos pandurii. au antrenor foarte bun ,daca nu chiar cel mai bun.la fiecare echipare care a fost echipele au jucat fotbal ,1-2oiuri,scheme,moristi de pase,driblinguri.bravo lor,chiar daca tin cu rapid 🙁 care din pacate nu prea mai joaca nimic.

Gino (513 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 20:53

Numai Steaua mai poate sa o ajunga, dar se va baga iar Gigi si va strica tot. CFR e cu gandul la Liga si Dinamo e o rusine. Degeaba scandeaza suporterii in favoarea lui Bonet ca nu pare sa fie nimic de capul lui.

grama (53 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 21:05

E dreptul Cezarului, Pandurii sunt buni dar asta pentru Liga lui Mitica, deoarece cu exceptia Vasluiului, Steaua, Dinamo, si Rapid par echipe de pluton si daca conjunctura le e favorabila se pot instala in frunte. Sa nu ne imbatam cu apa rece: Pandurii profita, cum si Vasluiul sau CFR-ul au profitat in trecut de rusinea asta de Liga a lui Mitica, de o valoare sub-mediocra, drept consecinta e echipa nationala care daca nu are ce gasi pe afara si se bazeaza pe fotbalistii din tara va fii si in 2014 tot in fata TV-ului urmarind CM din Brazilia tot din postura de echipa eliminata. Deci Pandurii sunt buni si pentru ca Liga noastra e deosebit de slaba, parca mai slaba ca oricand.

walderamma (1 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 22:05

Priviti intai jocul Pandurilor.
la meciul cu Rapid am vazut nu numai o ECHIPA ci si 4 jucatori pentru nationala: NISTOR, VOICULET, MAXIM si VLAD. Dar … nu sunt jucatorii cui trebuie, probabil …

adrian (1 comentarii)  •  2 septembrie 2012, 22:52

Felicitari pentru Pandurii Tg-Jiu in meciul cu Rapid si pentru locul 1 in campionat….toate cele bune!

leonard (53 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 0:02

Va fi bine in cazul in care Pandurii vor castiga titlul? Nu a fost cand a castigat Unirea sau Galati asa ca asta e raspunsul.

Niku (275 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 0:27

Ioanitoaia fiind oltean, daca nu e Craiova in top macar sa fie Targu jiu. Doar ca se va stinge repede.

MikeN (17 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 0:37

Cei ce spun ca inca e un foc de paie habar nu au ce-i ala fotbal. Multi inca sunt sceptici cand vine vorba de Pandurii. Oameni buni, chiar daca nu castigau 6 meciuri din 7 si faceau egal la Vaslui(dupa ce au avut penalty neacordat si nu au zis nimic despre arbitraji) echipa asta a jucat fotbal. Vor veni si infrangeri, dar cand practici un asemenea fotbal vin greu. Cand ma uit la Dinamo si compar cu Pandurii imi vine sa arunc televizorul pe geam.

alex (1 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 0:46

tare mi-e teama sa nu fie si Pandurii ca Otelul acum 2 ani..mai stiti? o echipa cu un joc bun, placut, a fost revelatia campionatului..si in Europa ce a facut? 0 puncte..parca vad ca istoria se repeta..

stiintza4ever (9 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 2:31

@gramma – like

Remus (29 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 5:54

Pandurii se vor stinge curand. Grigoras e ca Sabau, antrenor de echipe mici.

Andreea (2 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 9:14

Buna ziua, domnule Ioanitoaia. Ieri am pus o intrebare in emisiunea d-voastra, dar s-a trecut foarte repede peste raspuns. Anamaria Prodan ar fi trebuit votata de Adunarea Generala a Actionarilor, pentru a fi instalata in mod legitim ca si director executiv. Chiar daca Marginean detine 98% din actiuni, el o poate numi, dar fara votul celorlalti ea nu este legal instalata la U. Explicatia dansei: “nu au fost la sedinta” este puerila. Actionarii minoritari nu trebuie doar instintati, trebuie si ei sa voteze, sa semneze.

P.S nu am nevoie de tricou din partea doamnei Prodan. Spre deosebire de dansa, eu port Universitatea in suflet.

Albu (88 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 10:00

@Niku. De cand e Perisul (30 km de Bucuresti, 30 km de Ploiesti) in Oltenia, tot de atunci e si Ioanitoaia oltean. Nu stii, dar nici nu taci.

Forever (2 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 10:05

Domnule Ioanitoaia, va rog sa imi raspundeti la intrebarea daca fotbalul nostru va castiga in cazul in care Pandurii vor lua titlul. Parerea mea e ca nu. A Dumneavoastra care e?

baba vanga (1 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 10:21

orasele premierilor
vor castiga campionatele

speedy (128 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 12:57

nu am vazut nici un meci al Pandurilor in campionatul asta, dar m-ati facut curios…sa vedem cat o sa-i tina, asa dupa rezultate…par bine proptiti pe locul 1.

Cristian (3 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 13:49

ne asteapta o niua campioana de top….gen urziceni,galati

Cheetah (2118 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 15:52

Excelent punctat, Maestre!
Va rog mult sa dati cat mai multe astfel de exemple celorlalte echipe din diviziile romanesti. Cu siguranta vor „prinde” la un moment dat si lucrurile se vor indrepta incet dar sigur!
Evident, trecerea brusca de la manele la opera nu e posibila si oricine poate intelege asta; dar daca exemplul de comportament al celor de la Pandurii in frunte cu Presedintele si Managerul va da turul tarii, in cativa ani vom putea vorbi de fotbal adevarat si in Romania.
Felicitari Maestre!!!!!!!!
Bravo Pandurii si, mai ales, tineti-o tot asa!

rapidist de o viata (35 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 17:08

LANTUL SLABICIUNILOR LA RAPID INCEPE CU COPOS, CONTINUA CU ANTRENORUL SI ASPOI JUCATORII. COPOS NU SUPORTA ANTRENORI CU PERSONALITATE CARE SA PUNA CONDITII, SA CEARA TRANSFERURI, PLASTI LAS TIOMP, ASTMOSFERA DE INVINGATORI. DIN 7 ANTRENORI L-A ALES PE CEL MAI LABIL PSIHIC, SABAU.investitii=cuvint interzis in giulesti.vinzarile de jucatori=jocul la 2 capete cu registre duble, unul pt griul si faina lui porumboiu, altul cu 62 mii euro, valoarea celui mai bun portar din campionatul intern.plecarea celor 4 , coman, marc antonio, alexa, deac, plus si texeira, probabbil, a rupt echipa.jucatorii fara contract=fara valoare, la apus de cariera ca burca, codrea, bilascko, plus grigorie??, oros, glaubert, albut, abrudan, fara portar, fara aparatori, fara mijlocas coordonator si de acoperire, betiile si fuga unora ca bozo, duarte, etc., lipsa unui dinu vama, lipsa de forma a lui goga, ilijoschi, pancu, grigore, lantul cu verigi slabe, f slabe, ruginite cu un patron care nici in vis nu va calca pe urmele financiare ale lui paszcany, porumboiu si chiar becali cu 2 clase cit rapidul de cluj-apahida, ploiesti-mineciu.copos-paralel cvu spiritul rapidului=mercenar, ipocrit, avar, iresponsabil.pina nu pleaca, rapidul va fi dus la faliment si liga a 2a. tineti minte asta!.

costi (1 comentarii)  •  3 septembrie 2012, 20:31

Cit.va.fi.copos.la.rapid.sa.nu.
avem.pretenti.O.nulitate.

cfr.istul (17 comentarii)  •  9 septembrie 2012, 13:16

Pandurii vor fi eliminati de arbitrii in curand, pentru ca incurca socotelile lui Gigi. Veti vedea cartonase rosii meci de meci, offside-uri imaginare, penaltiuri neacordate, cartonase neacordate cand ar trebui adversarilor, faulturi si henturi neacordate, faulturi imaginare, faulturi imaginare acordate adversarilor, goluri din offside acordate adversarilor, penaltiuri imaginare acordate adversarilor, cornere neacordate, cornere imaginare acordate adversarilor, aceeasi poveste cu auturile. E un intreg arsenal…Noi l-am vazut din tribuna aproape meci de meci impotriva CFR-ului. Cine nu crede e invitat sa ne urmareasca cu atentie meciurile de la un capat la altul, asta daca are pretentia ca e obiectiv…

Comentează