Atît putem, adică puțin

Conform anticipărilor, partida Stelei de la Vilnius n-a avut istoric: în fața unor amatori fără nume și fără veleități, băieții lui Reghecampf au cîștigat la pas, clar. Înainte însă de a lăuda succesul favoriților, suporterii roș-albaștri ar trebui să mulțumească […]

Conform anticipărilor, partida Stelei de la Vilnius n-a avut istoric: în fața unor amatori fără nume și fără veleități, băieții lui Reghecampf au cîștigat la pas, clar. Înainte însă de a lăuda succesul favoriților, suporterii roș-albaștri ar trebui să mulțumească tragerii la sorți că a scos în calea Stelei un adversar slab ca Ekranas. Anunțat victimă sigură, și-a interpretat rolul cu talent.

Deznodămîntul n-a diferit la Dinamo-Metalist în sensul în care au învins tot oaspeții, ba încă pe merit. Deși s-au străduit, “cîinii” au transpirat degeaba, determinîndu-l pe noul acționar Ionuț Negoiță să ofteze: “Acesta e deocamdată nivelul nostru”. Corect, numai că a pune degetul pe rană nu înseamnă și a vindeca rana!

Nu încape îndoială că, transformat în industrie și în business, fotbalul a ajuns să depindă de bani ca peștele de apă. Cine investește masiv își alcătuiește echipă și, mai devreme sau mai tîrziu, de regulă însă mai devreme, obține rezultate. Probabil că afirmația deranjează, iar unora li se pare de-a dreptul cinică. Cumva și e, atît că ignorarea ei echivalează cu a te mișca într-o lume în care nu prea se vorbește, ori nu se vorbește deloc, despre atașamentul pentru culorile clubului care te-a descoperit, care te-a crescut, care te-a lansat etc. Sentimentalismul a murit, la modă e mercenariatul, bine ori rău, asta-i situația.

Atît timp cît Koulibaly, Boubacar și Issa Ba, fiind liberi de contract, au aterizat în Ștefan cel Mare pe zero lei, era de bănuit că nu vor rupe gura tîrgului. Că n-au clasă, că sînt limitați, ceea ce a sărit în ochi joi. Harnici și ambițioși, nu-s capabili să spargă un anume plafon. Știind că Metalist a achitat 7 milioane de euro pentru Jose Sosa, 4,5 pentru Cleiton Xavier și 4 pentru Cristaldo, cum să-ți închipui că Dinamo, cu africanii de mai sus titulari, ar fi în stare să eli-mine for-mația ucraineană?! Doar printr-un miracol, nu-mai că nici copiii de grădiniță nu mai cred azi că tot ce zboară se mănîncă.

În asemenea condiții, nu-i de învinovățit Bonetti. Cînd n-ai muniție, cu ce să tragi? De neînțeles rămîne însă reproșul lui la adresa jucă-to-rilor, cărora le-a imputat lipsa caracterului!  Nu de asta ar trebui să se plîngă italianul, ci de lipsa valorii cerute de un nivel al întrecerii superior celui din Liga 1. Avea dreptate Ionuț Negoiță, dinamoviștii vor, însă doar 2-3 dintre ei și pot intra în competiție. Puțini rezistă, ceilalți clachează. Ca atare, nu pare posibil ca la Harkov să se repete minunea de la Liberec.

În sfîrșit, Vasluiul a pierdut cu Inter și din pricină că Sînmărtean et Comp. au intrat pe teren cu capul în pămînt, complexați. Păcat, deoarece trupa milaneză, deși a luat lucrurile în serios măcar pînă la 2-0, n-a impresionat, n-a sedus. Tocmai pentru că s-a uzat mașina de goluri ce cucerea în 2010 Champions League, trăiește și ea din amintiri. Ca și noi, care continuăm să ne amăgim că mai avem fotbalul din epoca de glorie a Generației de Aur. Nu-l avem și, încă mai trist, nici nu-l vom mai avea vreodată. Practic, nimic am semănat, nimic culegem.