Scapă vii din iad?!
Atmosfera la Istanbul e absolut irespirabilă, după ce Tribunalul Penal local a decis să pună sub acuzare 11 oficiali de la Fenerbahce. UEFA ar putea exclude pentru a doua oară consecutiv clubul turc din competiţiile continentale.
Vasluienii au nimerit pe […]
Atmosfera la Istanbul e absolut irespirabilă, după ce Tribunalul Penal local a decis să pună sub acuzare 11 oficiali de la Fenerbahce. UEFA ar putea exclude pentru a doua oară consecutiv clubul turc din competiţiile continentale.
Vasluienii au nimerit pe malul Bosforului în cel mai prost moment posibil. Şi asta nu doar pentru că Fenerbahce reprezintă un adversar extrem de redutabil, cu ambiţii şi buget pe măsură, ci şi pentru că atmosfera creată în jurul acestei „duble” este absolut incredibilă.
Cum s-a ajuns aici? Ieri, chiar în ziua în care Şumudică şi ai lui au aterizat la Istanbul, Tribunalul Penal a anunţat că a pus sub acuzare oficială nu mai puţin de 11 conducători ai vicecampioanei Turciei, în frunte cu preşedintele Aziz Yildirim. Tocmai din acest motiv, gazdele de diseară se tem că UEFA îi va scoate din Europa pentru al doilea sezon la rînd!
„Partida tur cu Vasluiul se va disputa, însă revanşa de peste o săptămînă foarte probabil că nu se va mai juca. Între timp, şefii forului continental vor pedepsi din nou Fenerul şi-l vor elimina din preliminarii”, a explicat un apropiat al grupării turce.
De altfel, săptămîna trecută, secretarul general UEFA, Gianni Infantino, a avertizat: „Cazul Fenerbahce nu e clasat, nu-i exclus să mai luăm măsuri împotriva acestui club!”. Galben-albaştrii lui Aykut Kocaman suferă şi acum în urma anchetei iniţiate vara trecută în urma implicării în scandalul blaturilor.