Platini din Vaslui

De cîte ori vine vorba despre Lucian Sînmărtean, discuția cuprinde și regretul că “în ciuda unui talent deosebit, băiatul ăsta nu s-a realizat pe deplin!” Afirmația conține o mare doză de adevăr. Lansat la Bistrița, orașul unde s-a născut pe […]

De cîte ori vine vorba despre Lucian Sînmărtean, discuția cuprinde și regretul că “în ciuda unui talent deosebit, băiatul ăsta nu s-a realizat pe deplin!” Afirmația conține o mare doză de adevăr. Lansat la Bistrița, orașul unde s-a născut pe 13 martie 1980, Sînmărtean a evoluat 6 sezoane în străină tate fără să impresioneze. Cu exagerarea de rigoare, era comparat cu Platini, dar n-a confirmat. În 2003, a început promițător la Panathinaikos Atena, pentru ca, și din pricina problemelor familiale, să intre repede într-un con de umbră din care n-a ieșit nici la Utrecht.

Întors în 2009 la Bistrița, s-a transferat anul următor la Vaslui și a contribuit din plin la ascensiunea formației moldave, pentru care a jucat, socotind toate competițiile, 61 de meciuri și a înscris 4 goluri. În ciuda întîrzierii, abia la Vaslui a oferit și oferă întreaga măsură a harului său.

Numai 4 goluri, adică puține, dar trebuie să judecăm că, înainte de a fi un golgeter, Sînmărtean rămîne un creator, un constructor de faze și de ocazii. Posesorul unei tehnici sclipitoare, el e unul dintre ultimii fotbaliști români, sau măcar dintre puținii, care mai știu să dribleze. Și, implicit, să facă spectacol, să seducă tribuna.

Duminică seara, cînd Vasluiul i-a administrat lui Dinamo primul eșec din actuala stagiune, Sînmărtean a strălucit din nou. Printre altele, a marcat golul de 3-1 și a închis partida, a încheiat conturile. A reușit o bijuterie: a luat balonul de la mijlocul terenului și, printr-o cascadă de fente înșelătoare, a pătruns vijelios spre poarta “cîinilor roșii”, după care, șutînd plasat, i-a anulat portarului Bălgrădean orice șansă de a interveni.

Surprinzător, Sînmărtean n-a adunat decît 6 prezențe în “națională” și, încă mai surprinzător, nici una pe parcursul mandatelor lui Pițurcă!

S-a zis despre el, unii mai zic și azi, că nu-i om de grup. Că ține excesiv de minge, că e individualist. Lucrurile stau uneori așa, numai că fotbaliștii exponențiali, cu excepția celor meniți să confirme regula, sînt mai egoiști. Mai joacă și pentru ei, atitudine ce nu trebuie privită neapărat ca un defect. A trecut vremea cînd eram îndemnați să credem că mulțimile fac istoria, masele largi, nu personalitățile.

Scriu rîndurile de față ca să-l laud pe Sînmărtean, care merită cu prisosință, dar și în alt scop. Pentru a-i sugera antrenorului “tricolorilor” că mijlocașul vasluian n-ar trebui să lipsească din lotul reprezentativ, cum s-a întîmplat recent la meciul cu Franța. Pe lîngă valoare, îl recomandă și caracterul celui care, deși cel mai bun în întîlnirea cu Dinamo, s-a mulțumit să declare că “am fost doar o piesă din angrenajul echipei”. Nu mă îndoiesc că Pițurcă a remarcat atît prestația, cît și modestia lui Lucian Sînmărtean.