Piţurcă sau întoarcerea la normalitate

Răzvan Lucescu a făcut lucruri bune, dar şi greşeli. Printre ultimele, aceea că, retrăgîndu-se brusc, n-a mai însoţit lotul în Sud-America, cu toate că el însuşi comandase turneul! Şi din pricina absenţei selecţionerului, s-a ratat meciul din Paraguay, care ar […]

Răzvan Lucescu a făcut lucruri bune, dar şi greşeli. Printre ultimele, aceea că, retrăgîndu-se brusc, n-a mai însoţit lotul în Sud-America, cu toate că el însuşi comandase turneul! Şi din pricina absenţei selecţionerului, s-a ratat meciul din Paraguay, care ar fi putut urca „naţionala”, la victorie, în grupa 3 valorică pentru tragerea la sorţi a Mondialelor 2014.

Părerea mea e că Răzvan a mai comis o eroare, explicabilă prin tinereţea lui şi scuzabilă prin lipsa sa de experienţiă: i-a tratat pe jucători ca pe prieteni, înţelegător, disponibil, concesiv. În teorie, a ales corect, modern. Realitatea a demonstrat însă că lucrurile nu stau deloc aşa la noi, unde fotbaliştii, asemenea copiilor, trebuie să mai ştie şi de frică!

Altminteri, cîţiva „tricolori”, în frunte cu Mutu şi cu Tamaş, cei mai talentaţi, dar şi cei mai zurbagii, nu se sfiesc să-şi ia viteză, să-şi piardă controlul! De pildă, nu era cazul ca jucătorilor să li se dea liber după partida cu Bosnia, ci s-ar fi cuvenit reţinuţi la Mogoşoaia sub supraveghere. La fel, nu trebuia să li se accepte unora, cu condamnabilă uşurinţă, să refuze deplasarea transoceanică. Sigur, libertatea e sfîntă, însă în anumite limite, mai ales atunci cînd vorbim despre performanţă şi, mai important, despre reprezentarea ţării.

O dată cu instalarea lui Piţurcă, de presupus că problema raporturilor antrenor-jucători se va rezolva. Deoarece acesta s-a dovedit pe parcursul precedentelor două mandate adeptul unei discipline de fier, ba şi capabil să-şi impună punctul de vedere. La el nu s-a mişcat în front, iar cine a mişcat a plătit! Înainte de a fi prietenul băieţilor, Piţurcă a fost şeful lor, profesorul lor. Nu numai că a cerut respectarea ordinii pe teren şi în afara acestuia, dar a şi realizat-o.

În aprilie 2009, am dezavuat mazilirea tehnicianului ce calificase „naţionala” la Euro 2008 şi contribuise la obţinerea unor rezultate remarcabile la turneul final, pe nedrept minimalizate. Vîntul bătea însă din direcţie opusă, se crease artificial un curent de opinie potrivnic lui Piţurcă, deşi era clar că el, în deplină cunoştinţă de cauză, ştia cel mai bine echipa. De ce avea ea nevoie pentru a se primeni din mers şi pentru a evita criza pe care a traversat-o ulterior. Din păcate, prin demiterea lui Piţurcă, s-au irosit 2 ani preţioşi, ori măcar nu s-au fructificat, de aceea şi consider rechemarea lui ca un semn de normalitate. Chiar mai mult, ca o reparaţie morală.

Mă simt obligat să mai observ şi că, între timp, Piţurcă s-a mai deschis, a devenit un om de dialog. Schimbarea atitudinii îi sporeşte şansele de a cîştiga un pariu ce se anunţă însă cu atît mai dificil cu cît oferta campionatului intern şi a străinătăţii s-a redus dramatic. Cu ce i-a lăsat Răzvan şi cu ce va aduce el, un plus de exigenţă şi de concentrare, „naţionala” lui Piţurcă poate ieşi din tunel. Să sperăm că va reuşi!