Realismul lui Dorinel

Faptul că Olăroiu a plecat aseară spre Emirate, sau urma să plece, demonstrează că Mircea Sandu a greşit cînd l-a inclus pe lista succesorilor lui Răzvan în cazul în care acesta va fi demis sau, indiferent de rezultatul meciului cu […]

Faptul că Olăroiu a plecat aseară spre Emirate, sau urma să plece, demonstrează că Mircea Sandu a greşit cînd l-a inclus pe lista succesorilor lui Răzvan în cazul în care acesta va fi demis sau, indiferent de rezultatul meciului cu Bosnia, se va retrage din proprie iniţiativă. Înainte de a deschide gura, Naşu’ era dator să ştie dacă pe Olăroiu îl interesează ori nu postul. Cum preşedintele FRF nu s-a informat suficient, e clar că a comis o gafă.

La club te mai poţi juca de-a antrenorul, anunţîndu-l pe x ca, în final, să-l instalezi pe y. Dar nu şi la “naţională”, sub nici o formă, deoarece formaţia unei ţări înseamnă o chestiune foarte serioasă, care nu permite lansarea de variante ce nu se vor concretiza! La nivelul ei, conside rat cel mai înalt, trebuie să fii atent cînd şi, mai ales, ce spui. “Naţionala” obligă la responsabilitate maximă. Cu ea nu e de glumit!

Mai nou, pe lista posibililor candidaţi la şefia “tricolorilor” a apărut, pe lîngă numele lui Hagi şi Piţurcă, şi al lui Dorinel Munteanu. O dată cu izbînda Oţelului, cota acestuia a crescut în mod logic. Pentru că nu discutăm doar despre recordmanul selecţiilor în echipa României, ci şi despre tehnicianul care a reuşit să ia campionatul, împotriva tuturor pronosticurilor, cu o garnitură lipsită de vedete şi de rutină.

Poate că, versiunea unora, “Neamţul” n-a constituit factorul decisiv în obţinerea succesului gălăţean. Cu siguranţă însă, fără dubii, a fost unul dintre cei mai importanţi.

În locul lui Dorinel, oricine altcineva s-ar fi simţit flatat de o eventuală ofertă. Surprinzător, nu şi el, care s-a grăbit să declare că “Nu cred că sînt pregătit acum să preiau «naţionala». Nu trăiesc cu ideea că experienţa de fotbalist e suficientă pentru a deveni selecţioner atît de repede”.

Răspunsul îl onorează, ba şi dovedeşte că “Neamţul” are simţul măsurii, că e un tip cu picioarele pe pămînt, modest, echilibrat. Care înţelege că etapele ascensiunii profesionale trebuie neapărat parcurse, nu arse. Că pe scară se urcă treaptă cu treaptă şi că rişti să-ţi rupi gîtul dacă încerci să ajungi în vîrf dintr-un singur salt.

Pe aceeaşi linie se înscrie şi o altă in tervenţie recentă a lui, observaţia în mare parte justificată că “Bucureştiul va mai cîştiga un titlu în Liga 1 cînd conducătorii echipelor de acolo nu vor mai fi toată ziua la televizor”. Tocmai pentru că are dreptate, atitudinea lui ar trebui să ne bucure. Pentru simplul motiv că mai există, iată, antrenori realişti într-un fotbal în care numeroşi colegi de breaslă ai lui Dorinel visează la cai verzi pe pereţi!

Din păcate, aceştia se amăgesc că li se cuvine mult, deşi au realizat puţin.