Ioaniţoaia despre transferurile Stelei » Strategie de club sărac!
Aplicînd proverbul că bunul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie, Steaua a declanşat campania de achiziţii pentru viitorul sezon ceva mai devreme ca de obicei. Pare să fi învăţat din greşelile anterioare. I-a şi luat, sau urmează să-i […]
Aplicînd proverbul că bunul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie, Steaua a declanşat campania de achiziţii pentru viitorul sezon ceva mai devreme ca de obicei. Pare să fi învăţat din greşelile anterioare. I-a şi luat, sau urmează să-i ia, pe G. Matei de la Pandurii, pe D. Popa de la Brăneşti, pe Rusescu de la Urziceni, pe M. Costea de la Craiova, eventual, pe Dănănae şi Prepeliţă, iar din Portugalia pe Tatu (Beira Mar), pe Amaro (Nacional Madeira) şi pe brazilianul Wires (Rio Ave). Cu excepţia lui Prepeliţă, ceilalţi jucători din competiţia internă au în jur de 23 de ani, G. Matei chiar 21, deci promit. Merită consideraţi de perspectivă.
Se impune însă observaţia că toţi provin, mai puţin acelaşi G. Matei, de la formaţii care tocmai au retrogradat în eşalonul secund! Veţi zice că n-a fost vina lor şi că, mutaţi în Ghencea, vor şi demonstra asta. Posibil, dar observaţia rămîne.
Referitor la străini, urmăriţi la lucru şi recomandaţi de Mihai Stoica, ei sînt mai vîrstnici, 28-29 de ani, de unde presupunerea că a contat în favoarea lor şi plusul de experienţă. Doar că, din păcate, aceştia n-au impresionat pe parcursul stagiunii recent încheiate, ci mai degrabă au dezamăgit. Pe lîngă detaliul că au evoluat în echipe modeste, clasate între poziţiile 6 (Madeira) şi 13 (Beira Mar), au ieşit rar în evidenţă ori n-au ieşit deloc! De pildă, mijlocaşul Wires n-a înscris nici măcar un gol în 4 sezoane petrecute la Rio Ave!
Într-adevăr, vor replica unii, dar cei 3 sosesc dintr-un campionat puternic, care a furnizat deunăzi finalistele din Europa League, pe Porto şi pe Braga. Corect, însă cu obiecţia că, în afara echipelor amintite mai sus, cărora li se adaugă Benfica, Sporting şi Guimaraes, restul competitoarelor din Portugalia se rezumă la rolul de sparring-partners, de şi alţii!
O fi liga lusitană superioară celei româneşti, de acord, dar permiteţi-mi să mă îndoiesc că în aşa măsură încît s-o privim ca pe un pămînt al făgăduinţei, ca pe o piaţă nesecată de valori!
Totuşi, nu l-aş trage de mînecă pe Mihai Stoica pentru transferurile anunţate. Judecînd la rece, a încercat să se descurce în condiţiile în care patronul i-a cerut să se orienteze exclusiv spre jucători liberi de contract ori foarte ieftini. Care să se şi încadreze într-o grilă de salarizare sub 10.000 de euro pe lună. Deoarece fotbaliştii cu clasă sînt scumpi şi exigenţi, rezultă că Steaua se va mulţumi din nou cu străini de mîna a doua, nebăgaţi în seamă de alţii, căzuţi la export!
Concret, degeaba se laudă Gigi Becali pe micile ecrane că e dispus să umble adînc la buzunar dacă n-o şi face. Evident, fiind banii lui, îi scoate sau nu, hotărîrea îi aparţine, el şi numai el decide.
În cazul în care nu-i scoate, cum se întîmplă şi acum, pretenţiile lui de mărire nu prea se justifică. Sau nu se justifică deloc.