Șansa lui Neşu

Mi-aduc aminte de partida Rosenborg-Steaua din august 2005. După 1-1 la Bucureşti, Protasov a decis să-şi surprindă adversarul, aşa că l-a urcat pe fundaşul lateral Neşu în linia mediană, iar pe mijlocaşul Boştină l-a împins un fel de al doilea […]

Mi-aduc aminte de partida Rosenborg-Steaua din august 2005. După 1-1 la Bucureşti, Protasov a decis să-şi surprindă adversarul, aşa că l-a urcat pe fundaşul lateral Neşu în linia mediană, iar pe mijlocaşul Boştină l-a împins un fel de al doilea vîrf! Din păcate, experimentul a eşuat: gazdele au învins cu 3-2 şi roş-albaştrii au pierdut calificarea în grupele Champions League. Prezent la meci, am criticat atît iniţiativa antrenorului, cît şi prestaţia celor doi, numai în parte scuzabilă prin prisma folosirii lor pe posturi neobişnuite.

Cînd critici evoluţia unor fotbalişti, nu prea îţi face plăcere să-i întîlneşti pe cei vizaţi. Nu ştii cum reacţionează, unii se prefac că nu te-au văzut, iar alţii chiar te iau la rost. Iată de ce nu m-am bucurat dînd ochii întîmplător, la cîteva zile după meciul din Norvegia, cu Mihai Neşu. Surprinzător însă, nu m-a ocolit. S-a apropiat şi, scuturîndu-şi chica blondă, mi-a spus “Aţi avut perfectă dreptate, am jucat foarte slab la Rosenborg!”.

Din clipa respectivă, convingîndu-mă că e un tip puternic, cu caracter, l-am apreciat şi mai tare. L-am preţuit altfel.
În zilele acestea, în care nu numai cariera lui Neşu pare în pericol, ci chiar viaţa lui, am evitat să scriu despre cumplitul său accident. Ce să fi scris, că sînt, asemenea tuturor celorlalţi, tulburat de drama prin care trece şi să mă declar solidar cu el? Considerînd că, oricît ar împărtăşi-o unii, o astfel de nenorocire rămîne a omului lovit de soartă şi a familiei sale, am preferat să tac. În mintea mea, marile tristeţi cer muţenie, nu zgomot. Iar pentru a le depăşi, e nevoie să te rogi şi Dumnezeu să te audă.

Scriu acum deoarece am aflat că Neşu a fost operat pe coloană, cu succes, într-o reputată clinică olandeză, ale cărei fonduri anuale, cifrate la 900 de milioane de euro, rivalizează cu bugetul -întregului Minister al Sănătăţii din România! Funcţionînd pe lîngă Universitatea din Utrecht, înfiinţată în 1636, acest centru medical, cu peste 10.000 de angajaţi, e printre cele mai dotate în specialişti şi echipament din Țara Lalelelor, ba şi din Europa şi din lume.

Nu-i momentul, fireşte, să continuu nişte comparaţii care, oricum le-am interpreta, nu ne avantajează. Ele ne obligă să recunoaştem, parcă resemnaţi, ce distanţă astronomică ne desparte de alţii! Fără exagerare, ea se măsoară în ani-lumină.

Tocmai de aceea şi îndrăznesc să judec că, deşi victima unui destin vrăjmaş, Neşu a avut în nefericirea lui şi un dram de noroc, care îi îngăduie să spere că nu-şi va petrece restul vieţii ţintuit, de la 28 de ani, într-un scaun cu rotile. Zic asta pentru simplul motiv că, dacă ar fi suferit acelaşi accident aici, nu ar fi avut nici o şansă să-şi revină vreodată. Nici cea mai mică. Regret s-o spun, dar simt nevoia s-o spun.