Lord cu Lordul!

Unii îl consideră omul potrivit la locul potrivit, capabil să ducă Rapidul la titlu sau măcar pe podium. Mai puţin convinşi, alţii apreciază că Şumudică mai are multe de învăţat la cei 40 de ani abia împliniţi pe 4 martie. […]

Unii îl consideră omul potrivit la locul potrivit, capabil să ducă Rapidul la titlu sau măcar pe podium. Mai puţin convinşi, alţii apreciază că Şumudică mai are multe de învăţat la cei 40 de ani abia împliniţi pe 4 martie. Ultimii nu-i contestă nici calităţile, nici perspectivele, însă cred că mai trebuie văzut la lucru pentru a trage concluzii. E prea tînăr, susţin aceştia, de aceea încă nu face faţă tensiunii sau face mai greu. Asta deoarece încleştarea şi zbuciumul sînt la ele acasă în Giuleşti, Copos fiind un expert în materie.

Ca de obicei, probabil că adevărul se află la mijloc şi în cazul lui Şumi. Deşi promite, urmează să demonstreze, începînd chiar cu meciul de la Bistriţa, al cărui deznodămînt va fi cunoscut la parcurgerea prezentului text. Scorul cu care se va încheia partida Gloria-Rapid de vineri seara nu schimbă însă datele problemei cu privire la ce voi scrie în continuare.

Înaintea unei întîlniri cu asemenea miză, foarte importantă pentru viitorul tehnicianului din Grant, dacă nu decisivă, era de aşteptat ca, el însuşi pus sub presiune, Şumudică să caute să creeze, la rîndu-i, presiune în tabăra adversă. S-o atace într-un fel, să încerce s-o destabilizeze, să bage zîzanie, să arunce fumigene. Iar cel mai vulnerabil era, fireşte, Jean Pădureanu, unul dintre fondatorii Cooperativei, cîndva campion al blaturilor, al „meciurilor strategice”.

Spre lauda lui, Şumi s-a abţinut şi, păstrînd măsura, a dovedit caracter. În loc să sară la gîtul lui Tata Jean, cum ar fi procedat destui, el a spus doar „am uitat momentele neplăcute de la Gloria”, după care a completat: „Ţin să-i mulţumesc lui Pădureanu pentru şansa acordată”. Trimitere la faptul că, pînă să-i arate uşa, preşedintele bistriţean i-a întins o mînă de ajutor în clipa în care, demis de Farul, rămăsese pe tuşă, fără angajament.

Astfel a ajuns să pregătească întîia oară o echipă de Liga I, adică să apară în prim-plan şi să-şi facă nume ca antrenor. Cele 17 etape petrecute pe banca Gloriei în returul stagiunii precedente au însemnat pentru el ieşirea din anonimat, startul ascensiunii.

În fotbalul românesc, în întreaga noastră societate, recunoştinţa e floare rară. Iată de ce am găsit de cuviinţă să dedic aceste rînduri fair-play-ului lui Şumi, rază de lumină, dar şi de speranţă într-o lume, din păcate, urîţită de certuri şi întunecată de scandaluri. De speranţă că într-o bună zi, cît mai curînd, vom şti să preţuim normalitatea şi ne vom comporta în consecinţă.