E destul, opriţi-vă!
Obişnuit cu scandalurile ca peştele cu apa, fotbalul nostru nu se dezminte, continuă să le producă pe bandă rulantă! Într-unul, Mihai Stoica şi Victor Piţurcă au depăşit stadiul miştourilor balcanice ca să se aventureze pe teritoriul jignirilor şi al ameninţărilor. […]
Obişnuit cu scandalurile ca peştele cu apa, fotbalul nostru nu se dezminte, continuă să le producă pe bandă rulantă! Într-unul, Mihai Stoica şi Victor Piţurcă au depăşit stadiul miştourilor balcanice ca să se aventureze pe teritoriul jignirilor şi al ameninţărilor. Atît “coana Miţa”, cît şi “ţaţa Vica” arată cu degetul în direcţia opusă şi scuipă!
Mai contează cine a început? Important e că gîlceava a degenerat într-un spectacol penibil. Pentru că oricît te-ar deranja cineva, ori de-a dreptul te-ar călca pe nervi, numai pierderea controlului şi lipsa măsurii te pot împinge să amesteci în discuţie pînă şi familiile! Un bărbat adevărat nu procedează aşa. Onoarea îl obligă să se oprească la un moment dat.
Mai descoperit pare Meme. Acesta a anunţat că, dacă va veni Cîrţu în Ghencea, el va pleca imediat. Apoi a întors-o şi nu şi-a ţinut cuvîntul. Altminteri, refuzînd să răspundă ironiilor lui Tudorel Stoica, nici ele unt pe pîine, managerul general a declarat că nu vrea să se ia la harţă cu una dintre glorile Stelei de odinioară. Frumos, lăudabil, atît că Piţurcă nu intră în aceeaşi categorie?!
N-a contribuit şi Piţurcă, golgeterul formaţiei pe parcursul campaniei respective, la cîştigarea Cupei Campionilor Europeni 1986? Evident că da. Totodată, deoarece a reuşit să califice “naţionala” la două turnee finale, i s-ar cuveni mai mult respect din partea tuturor. Implicit şi a lui Mihai Stoica. Dincolo de cusururile sale, ex-selecţionerul chiar a făcut ceva pentru fotbalul românesc. Meritele lui sînt imposibil de tăgăduit.
Nu văd nici o raţiune ca să-l compar pe Meme cu Piţurcă şi invers, cui ar folosi? Fiecare om e alt om. Tocmai în ideea că-i preţuiesc pe amîndoi, îi rog să se opreas-că! Să înţeleagă că au mers prea departe, că un asemenea război al orgoliilor şi al
insultelor nu serveşte nimănui. Iar lor, cel mai puţin. Ce e mult, şi acum s-a umplut paharul, strică totdeauna.
În celălalt scandal, Ion Crăciunescu îl acuză pe Vasile Avram că l-a lovit cu pumnul! Fireşte, Avram neagă şi, cunoscînd vechea duşmănie dintre cei doi, unii îl cred. Şi dacă admitem că fostul mare arbitru dramatizează, deşi martorii oculari îi confirmă afirmaţiile, gestul îl pune într-o lumină proastă pe şeful CCA, îl descalifică.
Pentru că incidentul s-a petrecut chiar în sediul FRF, unde Crăciunescu, convocat la Comisia de Disciplină, nu se afla în calitate de analist TV, cu care putem admite că Avram avea ceva de împărţit, ci de preşedinte al Chindiei Tîrgovişte! Cîtă vreme un înalt oficial federal îşi permite să-l agreseze pe reprezentantul unui club şi nu păţeşte nimic, cum probabil se va întîmpla, fotbalul nostru nu se va însănătoşi. Niciodată.