Struţul

O să vă surprindă faptul că, deşi fotbalul oferă atîta tevatură, din păcate, un foileton de proastă calitate, mă voi referi în cele ce urmează la un atlet. Dar n-ar 
trebui să vă miraţi deoarece bronzul cucerit deunăzi de Marian […]

O să vă surprindă faptul că, deşi fotbalul oferă atîta tevatură, din păcate, un foileton de proastă calitate, mă voi referi în cele ce urmează la un atlet. Dar n-ar 
trebui să vă miraţi deoarece bronzul cucerit deunăzi de Marian Oprea la întrecerile continentale pe teren acoperit de la Paris reprezintă, în condiţiile date, O PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ.

Ce vreau să spun cu condiţiile date? Că săritorul de triplusalt piteştean a concurat la CE după ce, în noiembrie 2008, a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul stîng care l-a ţinut departe de pistă luni în şir. Vreo 7-8. Cum împlinise 26 de ani, s-a născut pe 6 iunie 1982, iar o întrerupere foarte lungă le e fatală multora, destui s-au grăbit să afirme, fie şi cu jumătate de gură, că Oprea şi-a încheiat cariera prematur. Cel poreclit “Struţul” însă N-A CEDAT.

Practic, a 
luat-o de la zero. Și-a mutat sediul pregătirilor în Grecia şi, strîngînd din dinţi, a izbutit încet, încet să se apropie de nivelul care-l consacrase. Aşa a şi obţinut, răsplata unui talent ieşit din comun însoţit de o ambiţie exemplară, argint 
la Europenele în aer liber de la Barcelona 2010.

Condiţiile date mai înseamnă şi că Marian a avut la Paris UN PIC DE GHINION: principalul favorit al probei, francezul Teddy Tamgho, a reuşit să sa
ră, chiar de două ori, 17,92 m şi să stabilească un nou record mondial! Altminteri, cu 17,62 m, Oprea s-ar fi putut clasa mai sus.

În criză acută de valori, FRA a deplasat în Oraşul Luminilor numai 17 sportivi, 4 băieţi şi 13 fete. În ideea că singura medalie a delegaţiei a fost cîştigată 
de Oprea, evident că acesta A SALVAT ONOAREA TRICOLORULUI, ba încă într-un moment în care atletismul, asemenea întreg sportului românesc privit de sus şi tratat cu indiferenţă, continuă să piardă teren pe plan internaţional. A constituit o forţă de temut şi, s-o recunoaştem deschis, nu mai constituie. Trăieşte mai degrabă în trecut decît în prezent, iar viitorul se anunţă întunecat.

Bronzul parizian e a cincea medalie din palmaresul piteşteanului, cea mai preţioasă fiind argintul dobîndit la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004. 
Întrucît în istoria JO doar un alt bărbat compatriot al nostru a mai urcat pe podium, suliţaşul Gheorghe Megelea, locul 3 la Montreal 1976, reiese că Marian Oprea trebuie socotit CEL MAI MARE ATLET ROMÂN DIN TOATE TIMPURILE. Tocmai deoarece ultima lui ispravă merită mai multă atenţie şi infinit mai mult respect, am găsit logic să-i dedic aceste rînduri. Fireşte, şi pentru a-l felicita.