Goana după aur

A fost un foarte mare fotbalist, o legendă. Balon de Aur în 1987, a cucerit TOATE TROFEELE posibile: campionatul Olandei cu Feyenoord şi de două ori cu PSV, 3 titluri în Italia cu Milan, ba şi în două rînduri Cupa […]

A fost un foarte mare fotbalist, o legendă. Balon de Aur în 1987, a cucerit TOATE TROFEELE posibile: campionatul Olandei cu Feyenoord şi de două ori cu PSV, 3 titluri în Italia cu Milan, ba şi în două rînduri Cupa Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentală. Plus Cupa Olandei cu Feyenoord, a Italiei cu Sampdoria şi a Angliei, FA Cup, cu Chelsea. Totodată, a contribuit substanţial, alături de Rijkaard şi de Van Basten, la triumful “naţionalei” oranje la Europenele 1988. Pe scurt, A SCRIS ISTORIE.

Trecînd de pe teren pe bancă, n-a mai avut acelaşi succes. După un scurt stagiu ca antrenor-jucător laChelsea, le-a pregătit ulterior pe Newcastle, pe Olanda Under-19 şi chiar pe Olanda A, ca asistent al lui Advocaat, pe Feyenoord şi pe Los Angeles Galaxy.

A promis, dar N-A CONFIRMAT decît în parte. Dispărut din peisaj în toamna lui 2008, a rămas să-şi savureze celebritatea şi să-şi cheltuiască averea în linişte, ca analist TV.

A reapărut însă deunăzi în prim-plan, motivul fiind că a semnat cu Terek Groznîi pentru 1,5 ani şi, fiţi convinşi, pentru un sac de dolari! Însuşi superstarul de odinioară a căutat să explice de ce a ales capitala zbuciumatei Cecenii şi o echipă de duzină, a 12-a din 16 la finalul ultimei ediţii a ligii ruse: “Nu mi-am închipuit că voi ajunge vreodată în Caucaz, numai că TELEFONUL DE LA TEREK M-A ULUIT. Viaţa e plină de surprize”.

Întrucît Ruud Gullit, căci nu mă îndoiesc că aţi recunoscut personajul, nu-i cel dintîi “monstru sacru” care merge să antreneze LA CAPĂTUL PĂMÎNTULUI, merită să ne întrebăm ce l-a determinat să accepte o asemenea ofertă, din moment ce nu trăgea barca pe uscat? La fel cum nu sărăcia i-a împins pe brazilianul Scolari, campion al lumii cu Seleçao, să lucreze în Uzbekistan, pe belgianul Gerets în Arabia Saudită, pe neamţul Vogts în Azerbaidjan, pe bulgarul Stoicikov în Africa de Sud şi pe olandezul Beenhakker în Trinidad-Tobago etc etc., ca şi pe Olăroiu în Qatar ori pe Dan Petres-cu în Rusia. Uşor de dat, răs-punsul nu-i deloc umilitor pentru cei în cauză, I-AU CONVINS BANII.

Da, ştiu, se vor găsi destui care să strîmbe din nas şi, pozînd în moralişti, să-i condamne pe tehnicienii amintiţi că au preferat banii ÎN detrimentul PERFORMANȚEI. Că şi-au trădat idealurile, că au încetat să mai demonstreze ceva, că se mulţumesc cu puţin. Aş îndrăzni să-i contrazic. Pentru că viaţa-i plină de surprize, vorba lui Gullit, dar şi pentru că ea s-a schimbat şi continuă să se schimbe.

Nu mai e cum ne-ar plăcea să fie şi cum ar trebui să fie, ci e aşa cum e! Tocmai de aceea, înainte de a-i judeca pe alţii, s-ar cere să ne punem în locul lor. Sigur că atunci am gîndi altfel.