Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Reverența lui Dorinel

Ajunsă la a 44-a ediţie, ancheta Gazetei privind Superlativele anului l-a desemnat pe Mircea Lucescu cel mai bun antrenor în 2010. Cum aţi aflat din ziar sau aţi văzut pe GSP TV, Dorinel Munteanu s-a numărat printre PRINCIPALII CONTRACANDIDAŢI ai […]

miercuri, 22 decembrie 2010, 5:01

Ajunsă la a 44-a ediţie, ancheta Gazetei privind Superlativele anului l-a desemnat pe Mircea Lucescu cel mai bun antrenor în 2010. Cum aţi aflat din ziar sau aţi văzut pe GSP TV, Dorinel Munteanu s-a numărat printre PRINCIPALII CONTRACANDIDAŢI ai laureatului. Preşedinţii de cluburi, tehnicienii din Liga I şi redactorii GSP l-au plasat pe locul 2, iar căpitanii echipelor şi publicul pe 3. Concluzia e că “Neamţul” a pierdut strîns, asta în con­di­ţiile în care, de reţinut , Marius Stan şi Gabi Paraschiv nu l-au votat în fruntea listei. Reprezentanţii Oţelului l-au preferat pe antrenorul Şahtiorului!

Prezenţa lui Dorinel printre protago­niştii sondajului se justifică pe deplin. Fap­tul că formaţia dunăreană, deşi cu buget redus şi lipsită de vedete, a încheiat sezonul ca LIDER AL CAMPIONATULUI, chiar cu 5 puncte avans faţă de următoarea clasată, constituie un argument convingător în favoarea sa. Poate că ­n-a făcut minuni la Galaţi, căci mi­nu­nile au cam dispărut din fotbalul de azi. Dar e cert, incontestabil, că Dorinel a realizat acolo multe lucruri frumoase, foarte multe. Fiind cunoscute şi recunoscute, ­n-am să insist asupra lor.

Învins la mustaţă, altul s-ar fi simţit de­za­măgit. S-ar fi bosumflat şi, digerînd cu greu înfrîngerea, ar fi evitat s-o comenteze. Ar fi ales să tacă. NU ÎNSĂ, SPRE LAUDA LUI, ŞI DORINEL. “Acest loc 2 echivalează cu cîştigarea trofeului”, a declarat el, completînd cu “era clar pentru toată lumea că ­Mircea Lucescu e antrenorul anului 2010”.

Cîțiva au gîndit şi au votat altfel, însă ­de-aia există libertate şi sondaje în genul celui întreprins de Gazetă. Ca fiecare să răspundă ­ce-i trece prin cap şi, desigur, să nu fie tras de mînecă pentru opţiunile sale. La răspundere, nici atît.

Din nou nu insist. Doar remarc că vorbele “Neamţului” îl onorează. Ba şi dove­desc că el se înscrie în categoria profesio­niş­tilor care ştiu SĂ PREŢUIASCĂ VALOAREA şi s-o respecte. În ciuda impetuoasei ascensiuni a Oţelului, Dorinel nu s-a schimbat. Şi-a păstrat echilibrul, a rămas acelaşi tip modest, sincer, lucid. Acesta e, fără să patetizez, pasul hotărîtor, poate și cel mai dificil, pe drumul anevoios ce trebuie străbătut de orice an­trenor tînăr pentru a deveni mare. Pentru ca abia apoi, tîrziu, învăţînd şi suferind, să îndrăznească să se compare cu Mircea Lucescu.

Comentarii (31)Adaugă comentariu

SireHD (25 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 17:41

mai are mult pana sa se compare cu Mircea Lucescu…

motanul incaltat (603 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 18:01

Nu cred nimic…Sint doar vorbe spuse de complezenta din partea unui fost jucator care,desi trebuia sa se retraga de mult din fotbal si sa se apuce de antrenat a stat la echipa nationala numai pt. a-l intrece cu un meci sau doua pe Hagi.Merita???? Nici pe departe…Doar orgoliul unui om jalnic…Sa se fi schimbat intre timp??? Sincer,eu nu cred,din moment ce nici cei din familia ta (Otelul) nu te voteaza….Iar la Steaua n-a facut nimic-apropo.

Albert (124 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 18:36

Aveti dreptate, domnule Ioanitoaia, Dorinel e un antrenor capabil, dar si un tip cu caracter. Se vede ca a jucat multi ani la nemti.

Bogdan (5 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 18:53

Dorinel o să ajungă mare antrenor daca nu-l afectează prea tare criza și nu se apucă de necurate…

Dorina (6 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 18:58

Articol bun. Observatie interesanta. Felicitari lui Dorinel pentru atitudine si speranta ca va ajunge vreodata sa castige jumatate cat Mircea Lucescu. Craciun fericit, domnule Ovidiu Ioanitoaia!

Doru (127 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 19:05

Imi e greu sa cred ca Dorinel va atinge vreodata cota lui Lucescu senior. Poate se compara cu juniorul, dar atat. Ca Mircea nu sunt doi in fotbalul romanesc.

baetu (6 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 19:05

cei de la Otelul nu l-au votat pentru ca ori au mers pe calea dreptătii, corectitudinii si l-au votat pe Lucescu, ori nu au vrut sa intre in gura celor răi, că ia uite domnule, a primit două voturi de la ai lui.
Si cred ca nea Mircea va primi trofeul pentru cel mai bun antrenor al anului si in Ucraina. Vom vedea, eu așa cred.

vali (11 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 19:43

ati uitat de dan petrescu, tov ioanitoaia, e 500 la suta mai bun ca alergatorul dupa firfirici

Chris gheorghe (14 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 19:59

Ar trebui sa ne bucuram sincer la acest sfirsit de an 2010 ca avem antrenori tineri foarte buni oameni seriosi
care vor sa faca performanta Dorinel este doar unul dintre ei .Din pacate patronii cluburilor de la noi se amesteca nepermis de mult in munca antrenorilor pe probleme tehnice asta e de nepermis intr-o liga profesionista serioasa.Practic Dle Ioanitoaia avem din
toata aceasta pleiada de buni antrenori doar 2 care au
confirmat cu rezultate concrete unul e marele Mircea
Lucescu al doilea cu perspective de al depasi in viitor este Dan Petrescu.

Axel (4 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 20:21

minunata aceasta gala.comparabila cu ce se organizeaza prin burkina faso si mauritius.ca lucescu a fost ales antrenorul anului,e normal,neavand concurenta(contra,dorinel si sandoi sunt niste glume).ca il luce in declaratii se autoconsidera in rop 5 europa,e alta gluma,dar lumea e obisnuita cu bancuri proaste.chivu, fotbalistul anului?e ok(mutu a fost un gentleman si n-a jucat,altfel primele 5 locuri le ocupa fiorentinul..inca).dar ce naiba cauta doroftei pe acolo?omul inca nu si-a revenit de la bataia incasata de la Balbi in urma cu multi ani..declaratiile lui recente demonstreaza acest lucru.

cum spuneam,gala jenanta,cancan,romania.

Francisc (107 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 20:42

Frumoasa atitudine, dar atat. Parerea mea e ca Otelul va termina pe locul 4 si entuziasmul din jurul lui Dorinel se va fasai. Lucescu Mircea e din alta clasa, are alta stofa.

taym20 (2 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 20:50

motanule nu ai invatat nimic din viata asta.ce sa zis de acest dom este perfect adevarat dar cateodata adevarul doare si cam pica prost pt cei care nu sustin aceste cauze sau pe acesti oameni ai fotbalului.pacat.sarbatori fericite va doresc la toti si poate vom fi mai buni la anul macar cu un gram.

Talpaiadului (14 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 21:59

Foarte frumos articolul, mi-a placut. Pentru motanul incaltat: Dorinel a jucat foarte bine in ultimele meciuri de la nationala, ca de altfel si Hagi pe care nu l-a obligat nimeni sa se retraga atat de devreme. Unii jucatori aleg sa se retraga in plina glorie, altii au caracter puternic si continua sa joace chiar si cand varsta incepe sa-si spuna cuvantul. Eu cred ca iti trebuie mai mult caracter sa continui sa joci cand esti pe o panta descendenta decat sa te retragi in plina glorie.

daniel-torino (12 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 22:00

Nu cred nimic…Sint doar vorbe spuse de complezenta din partea unui fost jucator care,desi trebuia sa se retraga de mult din fotbal si sa se apuce de antrenat a stat la echipa nationala numai pt. a-l intrece cu un meci sau doua pe Hagi.Merita???? Nici pe departe…Doar orgoliul unui om jalnic…Sa se fi schimbat intre timp??? Sincer,eu nu cred,din moment ce nici cei din familia ta (Otelul) nu te voteaza….Iar la Steaua n-a facut nimic-apropo.

se vede ca nu prea intelegi fenomenul.si ce sa faca la steoaia in 5 etape……….si acelea fara infrangere?raspunde motane?

lupu (1 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 22:51

dorinel a tinut Nationala 13 ani si mai si vorbesti! ce jale de om esti

Nelu Borsan (1 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 23:01

Felicitari Dorinel !!! Oricum pt. noi, galatenii, esti nr. 1…. nea Mircea facand parte din alta categorie (Ferguson, Wenger, Capello,del Bosgue,Mourinho, Ancelotti, etc ), asa ca n-ai de ce sa te superi ! Tu tine-o tot asa ca e f. bine…. numai sa nu inceapa „targul de primavara” !?!

Petre (255 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 23:12

Aveti dreptate domnule Ioanitoaia, Dorinel are multe calitati, insa pana sa ajunga sa se compare cu Il Luce e cale lunga, sunt totusi facuti cam din acelasi aluat, au trasaturi de caracter comune.

Gyerko Szabolcs- Laszlo (48 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 23:15

Cu cat mai multi incearca sa se compare sau isi propun sa se compare cu Lucescu, cu atat mai mare probabilitatea ca va fi unul sau doi, sau mai multi, care se vor ridica la nivelul lui Lucescu…..

Toma (148 comentarii)  •  22 decembrie 2010, 23:28

Dorinel e un om bun si de caracter. Cu siguranta nominalizarea l-a onorat. II doresc bafta in continuare.

c’est moi (2 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 0:06

Aoleoooo,
Ceva e putred aici, si nu e regatul Danemarcei unde ne aflam acum, ceva nu se leaga, cei doi de la otelul sa-l sustina pe lucescu, sa se dezica de al lui … 30 de arginti ? … dar eu sunt subiectiv cand ma gandesc la lucescu, imi apare imaginea lui DOBRIN cu piciorul pe minge si cu ochii cautand o bresa, oare s-o mai naste altul ca el ?
Ce sa va zic ? Sarbatori fericite ? Ce e aia sarbatoare ? Nu e o zi ca toate cele ?

HANMOCAR (42 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 8:21

Oficial ! DORINEL va prezinta fotbalul mileniului 3 , Lucescu doar al secolului xx 1

cipic (3 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 10:02

Daca se va juca pe cinstite, Otelul va castiga campionatul!
Munca si seriozitate in retur, si Otelul termina cu mai mult de 4 puncte avans fata de a 2a clasata.

gs(p) (22 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 10:11

„Învins la mustaţă, altul s-ar fi simţit de­za­măgit. S-ar fi bosumflat ..”

Un „altul” este tocmai laureatul anului, Lucescu senior, care s-a bosumflat anul trecut ca nu a castigat (o spune in interviul de dupa castigarea premiilor). Dar Dul Lucescu are suficiente motive sa renunte la modestie

Gargantua (2 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 18:20

Nea Ovidiu, de fapt matale nu ai urmarit atat sa il lauzi pe Dorinel cat pe Lucescu, cu care esti prieten de o viata. Nu e nimic rau, omul chiar merita, dar spune sincer gresesc sau am dreptate? Craciun fericit!

Alec (4 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 18:35

Brava articol, potrivit in zilele dinaintea Craciunului, cand ar trebui sa fim toti ca Dorinel, mai corecti, mai cinstiti, mai buni. Lucescu e mai presus decat toti antrenorii romani, dar Dorinel face parte dintre cei care ar putea sa se apropie de clasa maestrului. Ii doresc succes!

Threyc (10 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 20:23

Marius Stan si Paraschiv nu au votat cu Dorinel M. din eleganta si pentru ca Lucescu are performante mult superioare. Unii de pe acest forum nu inteleg ce este eleganta in viata publica asa ca incep sa despice firul in patru si sa se certe cu peretii…

Threyc (10 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 20:26

Personal eu il consider un caracter superior pe Dorinel , spre deosebire de Lucescu senior care are o multime de schelete in dulap ! Pt. Cei care inteleg expresia , respect !
Pt. cei care nu inteleg – inapoi la carte ! Educatia se formeaza in banca scolii nu in fata monitorului.

Threyc (10 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 20:29

Si pentru o definitiva clarificare mai spun : poti fi un mare antrenor si fara sa ai caracter ! Exemplul cel mai elocvent este Mourinho Jose, un antrenor foarte bun dar un caracter infect.

gery76 (54 comentarii)  •  24 decembrie 2010, 1:53

Tot articolul dl.Ioanitoaia este de fapt o oda adusa lui Mircea Lucescu ca in multe alte randuri.Mare pacat ca un ziarist de calitatea dl.Ioanitoaia nu poate sa se debaraseze de niste opinii subiective si sa ne mai lase cu asemenea osanale aproape saptamanale,care nu-i fac bine nici lui Lucescu.

VALI (1 comentarii)  •  24 decembrie 2010, 9:05

Ca Lucescu este vanitos o vede toata lumea.Se bosumfla atunci cand nu i se inmaneaza vreun trofeu,iar cand i se atribuie face pe modestul.Daca este un antrenor asa de mare ,ar trebui sa faca ,sau sa fi facut ceva si ptr.fotbalul romanesc actual.Nu ar mai trebui bagat in seama deoarece a pierdut de mult contactul cu ROMANIA.

Mishu (234 comentarii)  •  24 decembrie 2010, 11:46

@gery76. Probabil ca si tu (nascut 76?) esti vreun stelist din aia care il contesta pe Lucescu. El insa le-a inchis gura tuturor, asa ca a il lauda nu e ceva subiectiv, obligatia oricarui ziarist. Daca nu il lauzi pe Lucescu, pe cine s-o faci? Boloni? Olaroiu? Stoichita? Daca il judecam pe Lucescu ca nu se intoarce, e el mai putin vinovat decat (par exemple) Iordanescu, care a tradat fotbalul pentru politica? Inaintea altora, pe romani ii roade si ii coboara invidia. Copii, Lucescu e mult prea sus, in Paradis, ca sa il judecati voi!

Comentează