Nici măcar suporterii Stelei nu-l mai contestă: “Ăl bătrîn”

S-au rărit cei care-l mai ­contestă. Pînă şi înfocații suporteri ai Stelei, care ­l-au perceput mereu ca pe-un duş­man de moarte, au ajuns ­să-l preţuiască şi să-l respecte. Nici ­măcar ei n-ar putea gîndi altfel de ­vreme ce tehnicianul despre […]

S-au rărit cei care-l mai ­contestă. Pînă şi înfocații suporteri ai Stelei, care ­l-au perceput mereu ca pe-un duş­man de moarte, au ajuns ­să-l preţuiască şi să-l respecte. Nici ­măcar ei n-ar putea gîndi altfel de ­vreme ce tehnicianul despre care scriu şi-a transfor­­mat numele în renume. Ba şi în BRAND.

Plin de calităţi, are şi cusururi, cine n-are? Uneori apără cauze pierdute, alteori pare trufaş sau chiar e. Valoarea îi conferă însă dreptul de a fi aşa celui ce merită considerat antrenorul nostru numărul 1 din ultimele decenii, LIDERUL lor.

Asta în ideea că nimeni n-a ­rezistat atît la cel mai înalt nivel al fotbalului con­ti­nental şi n-a obţinut atîtea izbînzi, socotind aici şi cucerirea Cupei UEFA în 2009. Tocmai de aceea poate fi înţeles în clipa în care, nostalgic, susţine că el ­i-a descoperit pe toţi jucătorii de seamă, că i-a promovat şi i-a lansat pe orbita gloriei! Pe majoritatea da, dar nu pe toţi. Auzindu-l, e obligatoriu însă să ne aducem aminte că, în ciuda faimei şi a bo­gă­ţiei, n-a uitat unde a început şi s-a purtat în consecinţă. Spre deosebire de alţii, s-a mîndrit că e român şi se mîndreşte.

În consecinţă înseamnă şi că i-a ­păsat de necazurile compatrioţilor. Acordă burse anuale unor ELEVI NEVOIAŞI, îşi sprijină permanent foştii coechipieri de la club şi din “naţională”. Fără să ­ceară ceva în schimb, l-a ajutat pe unul să-şi cumpere locuinţa, pe altul să-şi schimbe maşina, pe al treilea să-şi plătească intervenţia chirurgicală etc. Veţi zice că a avut de unde, că are balta peşte. Numai că alţii au mai mult şi nu scot un leu din buzunar!

Nu reveneam asupra personajului dacă nu l-aş fi văzut marţi seara şi nu m-ar fi impresionat REACŢIA lui. Echipa sa juca la Belgrad în Champions League şi, pentru a-şi asigura prezenţa în primăvara europeană la capătul a 6 tentative ratate, trebuia să cîştige sau, în cel mai rău caz, să ia un punct. Domina, dar golul întîrzia. A venit de-abia în minutul 52, deschizînd drumul spre un succes confortabil, cu 3-0. Ca și la Braga.

Îndată după gol, camera televiziunii l-a surprins pe tehnicianul român, iar imaginea respectivă, repet, m-a impresionat. Altul ar fi sărit în sus de fericire şi s-ar fi îmbrăţişat cu cei de pe bancă. De necrezut, dar el nu s-a manifestat în nici un fel. Zgribulit într-un trenci ce-i atingea gleznele, n-a schiţat nici un gest. A rămas impasibil, NICI MĂCAR N-A ZÎMBIT. Doar chipul i s-a destins, de parcă un reflector gigantic ar fi revărsat asupra lui o ploaie de lumină. Atît.

Nu mă îndoiesc că l-aţi recunoscut pe cel portretizat mai sus. E soţul lui ­Neli, tatăl lui Răzvan, bunicul lui Marilu şi al lui Matei, Lucescu cel mare. Lucescu ăl bătrîn, antrenorul lui Şahtior Doneţk.