Un mesaj tulburător

Ştiam povestea, dar am recitit-o în Gazeta de vineri sub semnătura perechii de ziarişti Cosmin Lucaci-Valentin Şchiopu şi m-a zguduit din nou. În mai 2008 subofiţerul de jandarmi Gabriel Oşan îi filma pe fanii lui „U” Cluj deplasîndu-se spre stadionul […]

Ştiam povestea, dar am recitit-o în Gazeta de vineri sub semnătura perechii de ziarişti Cosmin Lucaci-Valentin Şchiopu şi m-a zguduit din nou. În mai 2008 subofiţerul de jandarmi Gabriel Oşan îi filma pe fanii lui „U” Cluj deplasîndu-se spre stadionul „Ion Moina” înaintea derby-ului local cu CFR, cînd 4 dintre aceştia s-au năpustit asupra lui asemenea unor FIARE scăpate din cuşcă.

L-au lovit în cap pe cameraman cu o dală de beton şi cu picioarele, trimiţîndu-l în spital pentru 5 săptămîni. Nu l-au omorît, însă nici mult nu le-a lipsit. Nu i-aş numi animale pe respectivii deoarece cîinele meu Blanco, un maidanez cules de pe drumuri, s-ar simţi ofensat. Dacă le-aş zice huligani, tot n-aş nimeri-o. Mai degrabă i-aş încadra, stăpînindu-mi indignarea, în categoria inconştienţilor demni de milă.

Sigur că nu-i bine, iar creştineşte nici atît, să te bucuri de răul cuiva. Faptul că principalii agresori ispăşesc ANI GREI DE ÎNCHISOARE, unul 6 şi altul 5, reprezintă o avertizare pentru cei tentaţi să-i imite, dar şi un prilej de tristă satisfacţie. Cum Oşan nu va mai fi niciodată bărbatul care a fost pînă în ziua incidentului, e treaba lui să uite şi să-i ierte pe bezmeticii ce i-au ruinat sănătatea. Să-i ierte ori nu, nimănui nu-i e permis să-l judece.

Şi mai tare m-a emoţionat, recunosc, afirmaţia jandarmului că băiatul său cel mare se numără el însuşi printre suporterii „şepcilor roşii”!!!! Deşi pare neverosimil, lucrurile se prezintă chiar aşa, tatăl bătut bestial de nişte simpatizanţi ai Universităţii Cluj, iar fiul făcînd parte din galeria ACELEIAŞI ECHIPE, eşti tentat să crezi că istoria e inventată, trasă de păr! Oşan însuşi ne asigură însă că nu, ba îşi încheie mărturisirea cu o frază parcă împrumutată de la un mare romancier: „Vreau doar ca aceşti tineri să înţeleagă că viaţa nu e un război”.

Păi, dacă viaţa nu e un război, şi nu e, cu atît mai puţin ar trebui să fie fotbalul, iată un mesaj tulburător şi o lecţie de reţinut, datorate nu vreunui laureat al Premiului Nobel, savant sau scriitor, ci unui om obişnuit, UNUI OM. Cine are urechi de auzit să audă şi să bage la cap! Mulţumesc frumos, Gabriel Oşan!