Alt Colţescu: Marius Avram
În meciurile programate vineri şi sîmbătă în cadrul etapei a 5-a din Liga I, arbitrii au făcut iarăşi mari gafe. N-o să insist asupra celor reproşate, absolut corect, lui Radu Petrescu, lui Marius Avram şi lui Istvan Kovacs întrucît Gazeta […]
În meciurile programate vineri şi sîmbătă în cadrul etapei a 5-a din Liga I, arbitrii au făcut iarăşi mari gafe. N-o să insist asupra celor reproşate, absolut corect, lui Radu Petrescu, lui Marius Avram şi lui Istvan Kovacs întrucît Gazeta le-a analizat pe fiecare în parte. Ele sînt de-acum cunoscute, n-are rost să lungim discuția.
Vă invit să comparăm însă, sine ira, erorile lui Sebastian Colţescu de la Steaua-Brăneşti cu cele imputate lui Marius Avram în timpul întîlnirii dintre Rapid şi Bistriţa. Dacă primul a fost pus la zid din cauză că a inventat un penalty în favoarea Stelei după ce-i refuzase unul mai clar aceleiaşi formații, ambele la Kapetanos, la fel avea să procedeze şi celălalt. Avram n-a acordat 11 metri la Bozovici, ţinut evident de Tudose, pentru ca ulterior, în compensaţie, să indice punctul cu var cînd Frăsinescu l-a jenat uşor în careu pe Marcos Antonio!
“Centralul” bucureştean nu numai că n-a sancţionat intervenţia neregulamentară a bistriţeanului, dar s-a şi grăbit să-l avertizeze pe mijlocaşul rapidist pentru simulare! Ca impresie generală, băiatul şefului CCA a greşit chiar mai grav decît Colţescu deoarece, deşi s-ar fi cuvenit, nu l-a elimi-nat pe Spadacio în faza în care rapidistul l-a lovit cu gheata în figură pe Moraes! Inexplicabil şi de nescuzat, a permis continuarea jocului!
Scriam deunăzi că pretenţia de a-l exclude pe Sebastian Colţescu din arbitraj e o exagerare, un demers forţat. Îmi păstrez opinia, dar sînt curios ce i se va întîmpla lui Marius Avram, autorul unei greşeli în plus faţă de mult hulitul Colţescu! De urmărit în ce măsură tăticu’, care a reuşit să-l desemneze arbitrul numărul 1 pe 2009 mobilizîndu-şi subalternii, îşi va lăsa fiul la greu ori va încerca să-l scoată basma curată.
Plecînd de aici, să ne reamintim că săptămîna trecută, alertat de frecvenţa şi amploarea gafelor făcute de arbitri, Vasile Avram i-a convocat de urgenţă pe componenţii lotului A. I-a săpunit, ceea ce meritau, dar i-a şi ameninţat, ceea ce nu se poartă nici la FIFA, nici la UEFA! Simplul fapt că ex-tuşierul de mîna a treia, readus la conducerea CCA “în lipsa unei alte soluţii” (Mircea Sandu), şi-a umflat muşchii n-a servit la nimic.
Nici nu va servi atîta vreme cît, în loc să fie instruiţi, arbitrii noştri, unii în culpă, alţii nu, sînt supuşi la grămadă unei presiuni greu de suportat, ba şi ameninţaţi! Le-ar trebui linişte şi n-o au. Din păcate, nu are cine să-i instruiască, dar despre asta vom mai vorbi.