Moşu’ se alintă

Răsfoind ziarele apărute în perioada în care am lipsit din ţară, am descoperit în Gazetă un excelent interviu realizat de Cristi Geambaşu cu Leonard Doroftei. N-aş insista asupra lui dacă nu m-ar fi surprins, într-un fel şi amuzat, informaţia că […]

Răsfoind ziarele apărute în perioada în care am lipsit din ţară, am descoperit în Gazetă un excelent interviu realizat de Cristi Geambaşu cu Leonard Doroftei. N-aş insista asupra lui dacă nu m-ar fi surprins, într-un fel şi amuzat, informaţia că ex-campionul mondial plănuieşte un meci de retragere, pentru care s-ar pregăti alergînd şi slăbind!

Într-adevăr, Moşu’ a fost un pugilist de superclasă, dovadă că a deţinut centura supremă a profesioniştilor la categoria uşoară chiar în versiunea WBA, socotită cea mai importantă. Deşi stilul lui n-a sedus, Doroftei s-a impus graţie unei tenacităţi exemplare, care l-a şi ajutat, înaintea altor calităţi, să urce în vîrful muntelui. Dar a onorat aşa-zisa nobilă artă mai degrabă prin curaj decît prin tehnică şi mai degrabă prin voinţă decît prin rafinament. I-a plăcut să împartă şi să încaseze pumni cum le place unora să stea la soare. N-a dat niciodată înapoi, luptînd de fiecare dată pînă la sacrificiu, pînă la ultimul gong.

S-ar fi cuvenit ca federaţia română, clubul canadian Interbox ori amîndouă să-i fi organizat o gală de adio. O meritau cu prisosinţă el şi, deopotrivă, numeroşii săi admiratori. Cum, din păcate, nu s-a vrut sau nu s-a putut, îndrăznesc să întreb ce rost ar mai avea azi, după ce Doroftei a împlinit în aprilie 40 de ani, o asemenea confruntare? Mi-e teamă că trebuie să răspund cu nici unul.

În măsura în care Moşu ar fi pe drumuri, căci s-au văzut destui sportivi celebri ajunşi în sapă de lemn, dorinţa lui s-ar mai justifica. Nu-i însă cazul lui deoarece Doroftei e proprietarul unui pub care-i asigură un trai decent. La modă în Ploieşti, localul îi permite să finanţeze şi un club de box. Atunci? Îngăduiţi-mi să afirm că, retras din activitate în 2003, fostul mare campion doar se joacă, se alintă. Practic, vrea ca lumea să nu-l uite, să discute iarăşi despre el. În realitate, nu cred că se gîndeşte serios să urce din nou treptele ringului din pricina vîrstei şi a  kilogramelor în plus, vreo 12-15 peste greutatea din epoca de glorie.

Şi-apoi, scuză-mă, Moşule!, ce meci ţi-ai propus să dispuţi? Contra unui no name, adică o şuşă, n-ar interesa. Da, duelul cu un adversar valoros ar atrage publicul, însă te-ar expune, o ştii cel mai bine, unor riscuri şi unor pericole pe care un om cu scaun la cap, ba şi tată a 3 copii, nu şi le-ar asuma niciodată. Aşa că, prietene, evită ridicolul şi hai să vorbim despre altceva! Împacă-te cu ideea, fireşte, greu de suportat, că timpul nu iartă pe nimeni!