Capello, go home!

După unii spectaculos, după alţii poticnit, Cupa Mondială merge mai departe. Despre Bafana-Bafana a ajuns să se scrie post-mortem!, am reprodus un titlu din The Star, iar Les Bleus au devenit Les Miserables. Dacă Parreira are din ce în ce […]

După unii spectaculos, după alţii poticnit, Cupa Mondială merge mai departe. Despre Bafana-Bafana a ajuns să se scrie post-mortem!, am reprodus un titlu din The Star, iar Les Bleus au devenit Les Miserables. Dacă Parreira are din ce în ce mai mulţi contestatari, Domenech a fost declarat impostor de presa din Hexagon. Nu-i exclus să fie, dar parcă nu s-ar cuveni să-l înjurăm şi noi. În mediocritatea lui încăpăţînată, ne-a ajutat pe ici, pe colo.

Pe lista decepţiilor apare şi „naţionala” Angliei, care a făcut un meci slab, obscur, în faţa Algeriei. Cu fotbalişti fără nume, rezerve în Bundesliga ori titulari în divizia secundă din Franţa, echipa nord-africană n-a cîştigat nici o partidă aici, dar impresia unanimă e că n-ar merita să părăsească scena din faza grupelor. Îi place jocul şi-l ştie. Algeria a ţinut în şah vestitul Albion şi i-a lipsit puţin să-l şi îngenuncheze! Trupa lui Capello, cu Beckham pe bancă îmbrăcat în costum, a dezamăgit. Prima explicaţie ar fi că pistoanele Lampard şi Gerrard au funcţionat în gol. Cei doi au dat împreună, acceptaţi exagerarea, vreo sută de pase greşite. Cum taurului Rooney nu i-a ieşit nimic, zero barat, la fel şi vîrfului Heskey, puternic şi atît, celebrului tehnician italian i-a rămas doar să se ia cu mîinile de cap la finalul remizei albe de la Cape Town. Sigur, mai are o şansă de calificare, victorie cu Slovenia, însă cînd te cheamă Capello şi antrenezi Anglia nu se cade să mizezi totul pe un singur meci, cel de miercuri. E rău. Scuzaţi expresia, e ca dracu’!

Fireşte că adversarii lui Capello au prins glas. Printre ei se numără, cel mai vehement, şi John Carlin, o voce ascultată atent dincolo de Canalul Mînecii. Absolvent în literatură la Oxford, Carlin e socotit unul dintre cei mai importanţi jurnalişti britanici de sport şi de politică, a primit prestigiosul Premiu Ortega y Gasset pentru jurnalism. A publicat o carte despre Maradona, una despre Beckham şi Real Madrid („Îngerii albi”), în vreme ce volumul închinat de el lui Nelson Mandela, „Playing the Enemy”, s-a bucurat de un imens succes, fiind ecranizat în 2009 cu titlul Invictus. South Africa îl ştie bine şi-l preţuieşte pe Carlin, cîndva confidentul lui Madiba, deoarece a condus 7 ani biroul cotidianului londonez The Independent din Johannesburg.

Ieri, în rubrica încredinţată de suplimentul Shoot, comun mai multor gazete locale, John Carlin l-a desfiinţat pe Capello! Conform ziaristului insular în vîrstă de 54 de ani, „marţialul Don Fabio” trebuie considerat primul şi marele vinovat de ce i se întîmplă echipei Angliei. Care echipă „a evoluat prost în calificările CM deşi a întîlnit o opoziţie anemică”, iar acum „etalează un stil lipsit de discernămînt şi de abilitate”. Cînd agresiv, cînd ironic, Carlin e necruţător cu „naţionala” ţării sale: „Reuşeşte rareori mai mult de 4 pase consecutive dacă nu le contabilizăm şi pe cele din jumătatea proprie de teren”. Se leagă însă mai ales de Capello, reproşîndu-i selecţionerului de import că n-a schimbat nimic şi n-a adus nimic. Din contră, a tras permanent în jos formaţia, obligîndu-i pe componenţii ei să joace „dogmatic şi închistat”, deloc pe gustul suporterilor. Ba chiar împotriva modului în care aceştia înţeleg şi iubesc fotbalul.

Deşi reputatul publicist nu-i spune direct lui Capello pleacă, practic, asta îi transmite. Aici comentatorii neutri interpretează mesajul lui Carlin drept un vot pentru Beckham, căci nu degeaba i-a dedicat el o carte elegantului David! Cînd Carlin titrează „Anglia trebuie să aibă antrenor englez”, la cine să te gîndeşti dacă nu la cel care, accidentat, stă pe bancă lîngă trufaşul Don Fabio?! Să tragă Carlin sforile pentru Becks ori doar să fie decepţionat de italian? Indiferent de răspuns, Capello riscă să devină al doilea Domenech. Poate a şi devenit.