Zbor cu trenul

Din Bucureşti pînă la Constanţa, din cauza reparaţiilor, se fac 4 ore pe 226 de km. Aici am mers cu 200 km/h

Nu e Shinkansen-ul japonez şi nici TGV-ul francez, dar e un tren de mare viteză, pe care sud-africanii […]

Din Bucureşti pînă la Constanţa, din cauza reparaţiilor, se fac 4 ore pe 226 de km. Aici am mers cu 200 km/h

Nu e Shinkansen-ul japonez şi nici TGV-ul francez, dar e un tren de mare viteză, pe care sud-africanii l-au pus în mişcare chiar la începutul acestei luni, în cinstea Cupei Mondiale. Popular se cheamă Bombela şi oficial Gautrain, Gauteng fiind provincia în care se află Pretoria, Johannesburg, Soweto şi alte cîteva oraşe. Ca paranteză, aici fiecare provincie are guvernul, bugetul şi miniştrii săi.

80% traseu suspendat
Dedicat „for the people on the move”, Bombela circulă deocamdată între Tambo International Airport din Johannesburg şi Sandton, parcurgînd 20 de kilometri în 15 minute. Zic deocamdată întrucît traseul lui urmează să fie prelungit spre sud, pînă la Cape Town, iar alţi 20 de kilometri sînt aproape gata. Recomandat drept „o minune inginerească”, e un tren electric şi monitorizat prin satelit, al cărui rambleu, specialiştii îi zic cale de rulaj, ocoleşte pe cît posibil zonele locuite şi e în proporţie de aproape 80 la sută suspendat pe nişte piloni uriaşi. De-aia i se mai spune şi trenul aerian.

Totul automatizat
Cu chiu, cu vai, pentru că în nici una dintre cele 4 gări existente, altele găsindu-se încă în faza de şantier, nu funcţionează case de bilete, totul e automatizat, am reuşit să procur un card de acces, apoi am urcat în Bombela. Aer condiţionat, muzică în surdină, tot confortul. Nu eram în avion, dar parcă eram. În medie, trenul mergea cu 150-160 de kilometri pe oră şi uneori prindea 250!

Zadarnic încercam să disting ceva de la 20-30  de metri înălţime, peisajele fugeau pe lîngă mine ca şi cînd m-aş fi uitat la imagini date pe repede înainte! Mai degrabă trăiam păreri decît imagini. O siluetă de animal, un păstor… Numai în gări, la Marlboro şi la Rhodesfield, m-am întors în realitate, pe jumătate încîntat, pe jumătate uluit.

Rapid, dar scump
Această experienţă unică m-a costat 100 rand, ceva mai mult de 10 euro. Dac-aş fi luat un taxi, aş fi plătit măcar dublu şi aş fi parcurs distanţa nu în 15 minute, ci în minimum un ceas.

Mai recurg la o paranteză şi vă aduc la cunoştinţă că aici, îndeobşte în Gauteng, traficul e infernal. Dimineaţa şi seara, cînd începe lucrul şi cînd se termină, te uită Dumnezeu pe şosea.

Într-un fel logic, din moment ce, am mai scris, South Africa posedă jumătate din parcul auto al întregului continent negru! Şi totuşi, se circulă mai bine ca la noi, mai uşor, mai fluent. Iarăşi logic pentru că n-am văzut nicăieri pe unde-am umblat, nici chiar în Statele Unite, atîtea autostrăzi, dese şi largi, cu adevărat somptuoase, impresionante. În plus, şi surprinzător de îngrijite, de curate, fără gropi.

Inevitabila comparaţie
Poate unii mă vor acuza că mă emoţionez din te miri ce. Ba şi că-i laud pe sud-africani, albi ori de culoare, mai mult decît s-ar cuveni. Nu, nu-s căzut în limbă, însă ce e chiar e! Haideţi să judecăm împreună că, oarecum în acelaşi interval, la noi s-au construit 40 de kilometri pe pămînt, limba de autostradă de la Gilău la Turda, iar aici tot 40 de kilometri, dar de cale ferată aeriană! Mai are rost să continuu comparaţiile?!