Stoichiţă şi Ţălnar
Deşi ar dori să continue, e aproape sigur, cît e ceva sigur în fotbalul nostru, că Stoichiţă şi Ţălnar vor pleca. Îi contestă conducătorii şi, deopotrivă, suporterii. Le impută ratarea obiectivelor, situaţie în care primii cărora li se arată uşa […]
Deşi ar dori să continue, e aproape sigur, cît e ceva sigur în fotbalul nostru, că Stoichiţă şi Ţălnar vor pleca. Îi contestă conducătorii şi, deopotrivă, suporterii. Le impută ratarea obiectivelor, situaţie în care primii cărora li se arată uşa sînt antrenorii.
Împăcaţi cu soarta, cei doi regretă, dar se şi apără: „Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă”. Cu riscul de a stîrni adversităţi, cred că au dreptate, fie şi parţial. Asta şi în ideea că Stoichiţă a găsit Steaua pe locul 5 şi a dus-o pe 4, în vreme ce Dinamo, cu Ţălnar la timonă, a rămas pe 6. Faptul că, în funcţie de verdictul TAS, „cîinii” pot pierde această poziţie, implicit şi participarea în Europa League, nu-i o chestiune care să privească numai banca tehnică.
Evident că se aştepta mai mult de la ei, că n-au confirmat. Nu trebuie omis însă că au lucrat sub o presiune teribilă, într-o atmosferă de permanent deranj. Preluînd un lot fără valori deosebite, ba şi subţiat prin vînzările lui D. Goian, Ghionea şi Rada, stîlpii defensivei, Stoichiţă şi-a propus să cîrpească din mers. Să dreagă busuiocul. N-a reuşit şi pentru că n-a fost inspirat în materie de achiziţii, dar nu merită scos ţap ispăşitor. În Ghencea, Gigi Becali a comis erorile cele mai mari, mai dese şi mai grave, cunoaşteţi subiectul. De altfel, nici fanii dezamăgiţi de „Lippi” nu-i reproşează că n-ar şti meserie. Îi atacă mai ales pentru obedienţa faţă de un patron necontrolat şi fanfaron. Admiţînd că Stoichiţă n-a mişcat în front, oare i-ar fi folosit să-l înfrunte pe Becali? Nu, probabil că ar fi zburat la fel de repede ca Bergodi! Aşa, a strîns din dinţi şi măcar a încercat. Din afară e uşor de judecat. Nu şi din interior.
La rîndu-i, şi Ţălnar a trăit pe muchie de cuţit. Aparent, i s-a lăsat mînă liberă. În realitate, au decis pentru el, ori l-au băgat la mijloc, acţionarii care au vorbit rareori aceeaşi limbă. Dacă jucătorii, destui aduşi în numele unui sentimentalism prost înţeles, au îndrăznit să se revolte contra şefilor, şi s-au ales cu dojeni!!!!, ce să fi făcut „Ţînţarul”? Era prea mic pentru a instaura liniştea necesară performanţei.
Unii îi acuză pe cei doi tehnicieni că, în ciuda avertismentelor, au acceptat să-şi bage capetele sub ghilotină. Mă rog, să plonjeze în bazine fără apă. Observaţie justă, doar că Stoichiţă şi Ţălnar, legaţi sufleteşte de cluburile în discuţie, au sperat că istoria nu se va repeta. Că nu vor păţi şi ei ce-au păţit alţii. Cum au sperat degeaba, iată-i acum siliţi să iasă pe scara de serviciu! Fireşte, nu-s cei mai mari antrenori, însă nici nu-i corect să ne îndoim de priceperea, de profesionalismul lor. Deoarece, înainte de a se greşi în vestiare, la Steaua şi la Dinamo s-a greşit în lojele oficiale. Aici trebuie căutaţi primii responsabili.