Două lumi
Recunosc că la returul dintre Barça şi Inter, am ţinut cu milanezii. Evident, pentru Chivu, despre care am citit apoi pe blog-ul Gazetei, stupefiat, că a dezamăgit! Ce prostie perfectă. La nici 4 luni de la operaţia pe creier, ba […]
Recunosc că la returul dintre Barça şi Inter, am ţinut cu milanezii. Evident, pentru Chivu, despre care am citit apoi pe blog-ul Gazetei, stupefiat, că a dezamăgit! Ce prostie perfectă. La nici 4 luni de la operaţia pe creier, ba şi titularizat pe Camp Nou în ultimul moment, căpitanul “tricolorilor” n-a rămas dator. Dimpotrivă, a convins. În fotbalul actual, unul pragmatic pînă la frontiera cu cinismul, e ca pe front. Trebuie să-ţi faci datoria, iar Chivu, spre lauda lui, şi-a făcut-o cu prinsosinţă. Altminteri, şi pentru că Inter a evoluat 3 sferturi din timp în inferioritate numerică, Jose Mourinho i-a dat clasă lui Pep Guardiola. I-a dovedit că mai are de învăţat.
Joi seara, am vrut să cîştige Liverpool. Nu mă întrebaţi de ce, poate în semn de admiraţie pentru tulburătorul You’ll Never Walk Alone. Deşi nu mi-a mai ieşit, nu mi-a părut rău deoarece am savurat o partidă echilibrată şi vie, dramatică în prelungiri. Disputată într-un ritm ameţitor, de parcă se derula o peliculă pusă pe repede înainte!
Dintre numeroasele secvenţe memorabile, am reţinut-o întîi pe aceea în care, din elan, Simao s-a văzut nevoit să sară peste panourile publicitare şi să aterizeze printre spectatorii englezi. În loc să-l jignească ori măcar să-l fluiere, cum ar fi procedat ai noştri, aceştia l-au aplaudat, ba l-au şi ajutat să revină pe gazon. Am înţeles atunci că aşa ceva nu se poate întîmpla şi în România, unde garduri de sîrmă, încă nu ghimpată , despart terenul de tribune.
E greu de anticipat dacă ele vor dispărea vreodată. În fond, de ce-ar dispărea de vreme ce, recent, un grup de fani turbulenţi din Ghencea a culcat la pămînt 10 metri de gard în 5 minute?! N-ar fi frustrant să le răpeşti unor tipi plini de iniţiativă asemenea bucurie?!
M-a mai impresionat şi secvenţa de după fluierul final. În ciuda faptului că Liverpool ratase calificarea şi, cu ea, întreg sezonul, spaniolul Rafa Benitez s-a grăbit să-şi felicite compatriotul de pe banca adversă, mai tînăr ca el cu 5 ani. Benitez a mers la Sanchez Flores şi nu numai că i-a strîns mîna, ci l-a şi îmbrăţişat. Scurt, cît lumina unui flash, însă a făcut-o fără să se simtă umilit. Nu cred să fi realizat în clipa respectivă că tatăl său a fost toată viaţa suporter înfocat al lui Atletico, sigur că nu-i ardea de asta. Dar a ştiut să-şi învingă tristeţea şi să se comporte ca un om cu educaţie, civilizat.
Să ne aducem aminte că, puţine zile înaintea duelului de pe Anfield Road, Sorin Cîrţu şi Viorel Moldovan s-au bălăcărit ca la uşa cortului, fiind la un pas să se încaiere. Nu mai continuu comparaţiile tocmai pentru că ele nu vor schimba nimic. Doar ne-ar mîhni şi mai tare. Clar, ei cu lumea lor, iar noi cu a noastră, contemporane, însă atît de diferite! Din păcate, chiar opuse. Diametral opuse.