Refuzul lui Radu Voina
Duminică, în ziua confruntării retur din–tre Oltchim şi Györ, pe la 11. Caut să dau de Radu Voina, ca să-l invit luni seara la Europa FM, dar nu reuşesc. Telefonul reputatului tehnician sună în gol. Apelez la Marian Ursescu, redactorul […]
Duminică, în ziua confruntării retur din–tre Oltchim şi Györ, pe la 11. Caut să dau de Radu Voina, ca să-l invit luni seara la Europa FM, dar nu reuşesc. Telefonul reputatului tehnician sună în gol. Apelez la Marian Ursescu, redactorul Gazetei aflat deja la Rîmnicu Vîlcea. Nu mă poate ajuta: “Nu-l întîlnesc pe Voina, e în cantonament cu fetele la Călimăneşti şi vor veni direct la sală”.
Un sfert de oră mai tîrziu, zbîrnîie celularul meu, pus pe silent. Nu-i numărul lui Voina, dar recunosc vocea acestuia. “M-aţi căutat?”. Fără să intru în detalii, pentru că a mai fost la Tribuna Zero, îi explic despre ce-i vorba. Aud: “Vă mulţumesc şi vă propun să discutăm luni dimineaţa, cînd o să ştiu exact programul”. Îi urez baftă şi-l întreb ce va ieşi cu Györul? “Vom învinge deoarece nu doar noi şi oamenii din Vîlcea dorim din răsputeri victoria, ea e aşteptată de toţi românii. Va fi o încleștare teribilă, dar putem şi trebuie să ne calificăm”.
Luni dimineaţa, puţin după ora 10, îl sun înapoi. Îmi fac însă socoteala că poate fi prea devreme. Cu siguranţă că Voina şi elevele sale au sărbătorit îndelung obţinerea unui succes de anvergură, cu adevărat istoric. Decid să încerc o singură dată şi, dacă nu va răspunde, să revin către prînz.
Surprinzător, răspunde din prima: “Cu părere de rău, sînt obligat să vă refuz. Şi domnul Roibu (n. a. finanţatorul Oltchimului, directorul general al societăţii ce patronează clubul de handbal) m-a sfătuit să merg la radio abia după ce vom disputa finala Ligii Campionilor şi vom cuceri trofeul. Mai e ceva. Rămîn încă de retuşat unele lucruri, drept pentru care, deşi le făgăduisem fetelor o zi liberă, m-am răzgîndit şi am fixat un antrenament diseară, de la 6”.
Evident că nu mi-a căzut bine. Chiar m-am mirat că, în loc să le permită Steluţei Luca, Paulei Ungureanu, Valeriei Beşe şi celorlalte să savureze o izbîndă ce le-a stors pînă şi ultimul dram de energie, Radu Voina s-a grăbit să le cheme la treabă. Am realizat însă repede că echipa vîlceană a ajuns printre cele mai puternice din europa, adică din lume, pentru că jucătoarele ei sînt talentate și dîrze, excepţionale luptătoare, dar şi pentru că an-trenorul acestora e un pătimaş al meseriei. Un apucat în cel mai frumos sens al cuvîntului.