Bucurie la Pamplona
Pe lîngă meritul că a bătut-o pe Sevilla, Unirea îl are şi pe acela de a fi devenit echipa unei ţări întregi
Zău dacă ştiu ce să mai scriu cu privire la Unirea Urziceni şi cum s-o mai laud! Trăiesc […]
Pe lîngă meritul că a bătut-o pe Sevilla, Unirea îl are şi pe acela de a fi devenit echipa unei ţări întregi
Zău dacă ştiu ce să mai scriu cu privire la Unirea Urziceni şi cum s-o mai laud! Trăiesc cu senzaţia că tot ce-aş vrea să spun s-a mai spus, că orice elogiu riscă să se transforme într-un loc comun. Subliniind contribuţia lui Dan Petrescu şi a elevilor lui la obţinerea uneia dintre cele mai frumoase performanţe din istoria fotbalului tricolor, istorică deoarece e fără precedent în Champions League, s-ar cuveni să vorbim şi despre alte două personaje. Să nu-i uităm pe managerul general Mihai Stoica şi pe finanţatorul Dumitru Bucşaru.
Cel dintîi confirmă la Urziceni ce-a început la Galaţi şi a continuat la Steaua, aşa că nu mai insist. Mă întreb însă, şi vă întreb, în ce măsură greşesc cititorii care apreciază că plecarea lui Meme din Ghencea a reprezentat cea mai grea pierdere suferită de gruparea roş-albastră în ultima vreme? Deşi logica ne cere să discutăm numai despre ce se întîmplă, nu şi despre ce s-ar fi putut întîmpla, răspunsul e că mai degrabă au dreptate.
Referitor la patron, să remarcăm generozitatea lui, fie ea limitată, căci banii din C1 n-au ajuns în vestiar, dar şi discreţia. Într-o lume în care, din păcate, conducătorii de cluburi vorbesc mai mult decît tehnicienii şi jucătorii luaţi la un loc, investitorul Unirii a stat mereu în umbră. Nu s-a băgat unde nu-i fierbea oala, iar faptul că le-a permis lui Dan Petrescu şi lui Mihai Stoica să-şi vadă de treabă i-a înlesnit formaţiei ialomiţene să urce spre vîrful muntelui. Din considerentul că Unirea şi-a asigurat calificarea în primăvara continentală, cel puţin în Euroligă, Dumitru Bucşaru trebuie inclus pe lista autorilor succesului.
Fireşte că victoria repurtată în faţa Sevillei, niciodată pînă atunci învinsă la Bucureşti, a stîrnit un val de simpatie în rîndul iubitorilor fotbalului nostru de pretutindeni, nu doar de simpatie, ci şi de entuziasm. Amănuntul că peste 15.000 de spectatori, cam cîţi oameni locuiesc în Urziceni, au ţinut să urmărească partida din tribune demonstrează că Unirea a încetat să mai fie echipa unui orăşel din Bărăgan şi a devenit echipa unei ţări întregi. Pentru asta, sau mai ales pentru asta, toţi cei care au făcut posibilă această ascensiune vecină cu miracolul merită o reverenţă.
Celor ce au salutat izbînda de marţi seara li s-a adăugat şi “un grup mic de români”. Reproduc mesajul de pe blogul Gazetei: “Ne aflăm într-un bar din Pamplona şi spaniolii din local ne aplaudă. Îţi mulţumim, Dan Petrescu, pentru că datorită ţie şi băieţilor tăi ne simţim mîndri că sîntem români!”. Mă îndoiesc c-ar mai rămîne ceva de comentat. Cuvintele de mai sus par la fel de importante ca şi izbînda din întîlnirea cu Sevilla. Dacă nu cumva mai importante.