Lepădarea de Mutu
Dacă selecţia mai poate fi contestată, politica lui Răzvan Lucescu e clară: grupul mai presus de orice!
Destui s-au mirat că echipa naţională va susţine o partidă amicală cu Polonia! Nu era nevoie, au sărit cu gura respectivii, să se […]
Dacă selecţia mai poate fi contestată, politica lui Răzvan Lucescu e clară: grupul mai presus de orice!
Destui s-au mirat că echipa naţională va susţine o partidă amicală cu Polonia! Nu era nevoie, au sărit cu gura respectivii, să se întrerupă campionatul pentru un meci lipsit de importanţă! Deşi e puţin probabil că testul de diseară va clarifica în vreun fel lucrurile, normal ar fi să ne declarăm de acord cu el.
Să nu mai strîmbăm din nas, ci să salutăm dorinţa selecţionerului de a folosi o dată liberă din calendarul competiţional. Deoarece s-a ratat prezenţa la Mondialele 2010, trebuie încercat orice pentru obţinerea calificării la Europenele 2012. Pe acest drum, fireşte că o verificare în plus nu strică. Dimpotrivă, ajută.
În condiţiile în care nici rezultatul ei nu prea interesează, e de presupus că întîlnirea de la Varşovia va servi consolidării grupului, idee dragă lui Răzvan, ba şi fundamentală în filosofia acestuia. Conform căreia, încadrarea într-o anume atmosferă şi într-o anume strategie contează chiar mai mult decît talentul unuia sau altuia dintre jucători. Astfel se explică și de ce Lucescu junior a renunţat, momentan ori definitiv, la Mutu şi la Ad. Cristea, iar pe Fl. Costea nici măcar nu l-a convocat, ca să insiste în schimb, surprinzător, cu Maftei şi cu N. Grigore, contestaţi de majoritatea fanilor. Limpede de ce, ușor de înțeles. Pentru că primii doi, în ciuda valorii, n-au oferit răspunsurile scontate, în vreme ce craioveanului i se recomandă să mai aştepte, să se mai maturizeze.
Sigur că pe marginea actualei selecţii se poate discuta în fel şi chip. Unii o aprobă, alţii nu, dreptul fiecăruia să-şi dea cu părerea. Dar merită reţinut faptul că tînărul antrenor are o concepţie şi, într-un sens mai larg, ştie ce vrea. Nu oscilează, pare stăpîn pe el. Preferînd să lucreze cu fotbalişti pe care-i consideră capabili, dar şi dispuşi, să aplice ce le cere, nu ezită să-i sacrifice pe cei comozi. Mai ales cînd sînt şi plini de fiţe. Rămîne să constatăm în ce măsură acest mod de a gîndi e şi cel mai bun. Pînă la proba contrarie însă, ar trebui să fie.
Altminteri, decizia de a nu mai apela la Mutu, al treilea marcator din istoria “naţionalei”, Hagi 35 de goluri, Bodola 30, Mutu 29, înseamnă o dovadă de îndrăzneală. Deoarece Mutu ar fi constituit alibiul ideal pentru Lucescu jr. în caz de eşec. S-ar fi putut apăra întrebînd “ce-mi imputaţi, a jucat şi Adrian?!”. În aceeaşi situaţie, însă fără vedeta Fiorentinei, toate oalele se vor sparge în capul selecţionerului, iar ceea ce e privit acum ca un act de curaj va deveni, fiţi convinşi! , o greşeală greu de iertat. Dar Răzvan nu uită, cum s-ar cuveni să nu uite nimeni, că unicul meci din mandatul său în care a evoluat Mutu a fost şi singurul pierdut, acel lamentabil 0-5 de la Belgrad. Amănuntul că a ales să meargă pe mîna lui, eventual să şi moară aşa, n-ar trebui trecut cu vederea.