Nu lotul, ci lozul!

Repetînd că Europa League îi lasă indiferenţi, patronii nu doar că nu-și ajută echipele, ba chiar le şi demobilizează!

Analizînd recent din ce cauze clachează echipele românești în Euroligă, am scos în evidenţă două. Valoarea inferioară şi angajamentul deficitar, în […]

Repetînd că Europa League îi lasă indiferenţi, patronii nu doar că nu-și ajută echipele, ba chiar le şi demobilizează!

Analizînd recent din ce cauze clachează echipele românești în Euroligă, am scos în evidenţă două. Valoarea inferioară şi angajamentul deficitar, în ideea că jucătorii nu se implică destul. Iau adesea lucrurile prea uşor. Mai există însă şi o a treia pricină, menită să-i influenţeze în rău pe fotbalişti, ba şi să-i demobilizeze, atitudinea conducătorilor. Mai exact, lipsa lor de anvergură şi de perspectivă.

Patronul Stelei a fost cel mai direct. Precizînd că “principalul nostru obiectiv e campionatul”, Gigi Becali şi-a motivat opţiunea, justă din punctul său de vedere, prin raţiuni strict materiale: “Nu mă interesează Europa League cîtă vreme Unirea Urziceni încasează din Liga Campionilor 12 milioane de euro, iar Steaua din C2 doar 120.000!”.

Iuliu Mureşan şi, în parte, Marian Iancu au dat de înţeles că se mulţumesc şi ei cu jumătăţi de măsură ori nici măcar cu atît. În ajunul meciului din deplasare cu Sparta, anterior celui din Liga I cu Poli Timişoara, preşedintele clujean a declarat că “aş alege victoria cu Poli, iar la Praga să iasă ce-o ieşi!” Finanţatorul grupării de pe Bega a folosit un registru asemănător.

Veţi zice că oamenii sînt realişti, cu picioarele pe pămînt. Pricepînd că treaba nu merge, s-au împăcat cu soarta. Corect, dar pînă acolo unde, dacă tot au ajuns în C2, normal era ca Steaua, CFR şi Timișoara – despre deziluzia numită Dinamo nu-i cazul să mai discutăm! – să-şi apere şansele cu speranţă şi cu îndîrjire, nu să se considere dinainte învinse! Numai că, imposibil de scuzat, tocmai cei care s-ar fi cuvenit să le insufle curaj jucătorilor n-au ezitat să-i descurajeze Cum să le ceri celor din teren, ca şi celor de pe bancă, să creadă şi să lupte cînd şefii dezarmează primii, se dezumflă primii?!

Să nu ne prefacem că nu ştim despre ce-i vorba. E mai important pentru conducătorii amintiţi să cîştige titlul deoarece el, lozul cel mare, asigură prezenţa în Champions League şi, automat, accesul la căciula de bani garantată de UEFA. Iată de ce, în loc să pretindă o comportare internaţională onorabilă, respectivii se concentrează asupra bătăliei interne, propunîndu-şi să fie, iertaţi expresia! , chiori în ţara orbilor. Clar că e puţin, foarte puţin. După cum la fel de clar e că, judecînd astfel, nu vor reuşi să depăşească actuala condiţie de neica-nimeni, de ciuca bătăilor. Nici ei, nici echipele lor, nici fotbalul românesc.

Întrucît au constatat şi ei că formaţiile pe care le păstoresc nu fac faţă în Euroligă, ne-am fi aşteptat ca Gigi Becali et Comp. să se ambiţioneze. Să vrea şi să-şi propună mai mult, adică să anunţe că vor investi și mai serios, pentru a micşora decalajul şi a izbuti în scurt timp să intre în rîndul lumii bune. Vai, nădejdi deşarte, căci fiecare e preocupat doar de obţinerea lozului, nu de întărirea lotului! Gîndind aşa, nu vor sparge niciodată plafonul. Dimpotrivă, vor continua să adune eşecuri. Iar fanii să sufere.