Dan, Mutu şi Al. Tudor

La nici o echipă românească nu se simte mîna antrenorului precum la Unirea Urziceni!

A elogia splendida victorie realizată de Unirea Urziceni la Glasgow înseamnă a relua ce-am scris de fiecare dată despre garnitura ialomiţeană. Că are atitudine, caracter. N-o […]

La nici o echipă românească nu se simte mîna antrenorului precum la Unirea Urziceni!

A elogia splendida victorie realizată de Unirea Urziceni la Glasgow înseamnă a relua ce-am scris de fiecare dată despre garnitura ialomiţeană. Că are atitudine, caracter. N-o fi ea cea mai tare echipă românească, dar cu siguranță că e cea mai organizată, iar meritul principal îi aparţine lui Dan Petrescu. La nici una dintre formaţiile noastre nu se simte mîna antrenorului precum la cea din Urziceni.

Marţi, Bursucul a mai produs o dovadă a priceperii şi a flerului. La 0-1, înlocuind un fundaş cu un atacant încă din minutul 19 şi modificînd din mers sistemul, a riscat ca la ruleta rusească. Cum şi fotbalul îi răsplăteşte pe cei curajoşi, trupa lui a reuşit nu numai să răstoarne scorul, ci şi să cîştige categoric, într-o manieră entuziasmantă. A impresionat şi ce-a declarat tehnicianul “lupilor” după meci: “Ne-a ieşit totul în această seară, dar puteam să jucăm şi mai bine!”. Clar, refuzul automulţumirii, al jumătăţilor de măsură, constituie prima explicaţie a ascensiunii lui Dan Petrescu şi, mai departe, a actualei campioane. Pune cineva rămășag că pe SuperDan nu-l va prinde sezonul viitor la Urziceni? Visul lui e să lucreze în Anglia şi probabil că va trece curînd Canalul Mînecii.

Tot marţi, la Debrecen-Fiorentina 3-4, Mutu le-a închis gura celor care, naivi, ignoranţi sau amîndouă, îşi închipuie că n-ar mai fi nevoie de el în “naţională”! Complet restabilit, Il Fenomeno a egalat la 1, i-a oferit lui Gilardino pasa de 2-1, după care a mai marcat un gol, şut imparabil din marginea careului. Amănuntul că ziarele peninsulare îl ridică în slăvi, Agenţia Datasport, de pildă, referindu-se la “cel mai bun Mutu din aceşti ani”, mă scuteşte de alte comentarii, dar mă şi îndeamnă să repet că renunţarea la el reprezintă un lux pe care n-ar trebui să ni-l permitem.

Cîteva cuvinte despre Alexandru Tudor. Cînd aşteptam ca arbitrul partidei Rapid-CFR Cluj să-şi recunoască erorile, eventual să le atribuie varicelei, iată că acesta reacţionează pe dos! Afirmînd c-ar fi suferit de alergie cutanată, nu de varicelă, Tudor caută să-şi schimbe boala, ba şi pretinde că n-a greşit Într-un moment în care specialiştii, în frunte cu Crăciunescu, Porumboiu şi Huzu, susțin fără excepţie că se cuvenea acordarea unui 11 metri în favoarea Rapidului la pătrunderea lui Herea, “centralul” continuă să judece faza altfel: “Îmi reproşez că nu i-am dat cartonaş galben pentru simulare lui Herea care, urmarea unui contact uşor, a încercat să obţină o lovitură de pedeapsă”. Ridicolă, explicaţia lui nu rezistă deoarece, neavînd nici o clipă intenţia de a juca mingea, clujeanul Panin l-a oprit pe Herea din alergare, i-a blocat drumul, fault care îl obligă pe Al. Tudor să dicteze penalty. Întrucît n-a făcut-o, vinovăţia lui se plasează în afara oricărui dubiu.

Cel mai simplu ar fi să zicem că, negînd evidenţa, Tudor umblă să ne prostească în faţă, să ne ia de fraieri. Mă tem însă că vorbim şi despre altceva. Ca în orice altă împrejurare, Tudor chiar crede că are dreptate, că el şi numai el a văzut cum şi ce trebuia, în timp ce toţi ceilalţi, inclusiv foştii mari arbitri menţionaţi, au văzut prost! Dacă un asemenea mod de a gîndi e o boală, ea poate fi mai gravă decît varicela ori decît alergia! Şi, fireşte, mai greu de tratat.