Ai noştri ca brazii

Zi tristă în Europa League: patru meciuri, nici o victorie şi nici măcar un gol marcat!

“Puteam chiar să cîştigăm!”, a declarat Zapata, omul numărul 1 al Stelei în remiza albă de la Enschede. De acord, pentru că în fotbal […]

Zi tristă în Europa League: patru meciuri, nici o victorie şi nici măcar un gol marcat!

“Puteam chiar să cîştigăm!”, a declarat Zapata, omul numărul 1 al Stelei în remiza albă de la Enschede. De acord, pentru că în fotbal nu cîştigă mereu cel mai bun. Se mai întîmplă şi invers. Pe de altă parte însă, apreciind că Steaua a fost cu un cap peste Twente în repriza întîi, dar cu două sub adversar în cea secundă, egalul din Olanda trebuie considerat echitabil. Atît și nimic mai mult.

Deşi Stoichiţă a adus un plus de cursivitate, de organizare şi de cutezanţă, formaţia din Ghencea a terminat totuşi partida în corzi, asediată. Dînd vina pe oboseală, adică pe lipsa pregătirii fizice, “Lippi” s-a ferit să arate cu degetul spre predecesorul său, dar a sugerat că Bergodi nu i-ar fi antrenat cum şi cît s-ar fi cuvenit pe roş-albaştri. Posibil, să mai vedem. Dacă judecăm că Steaua a făcut un meci mulţumitor şi, consecință a lui, a obţinut un PUNCT Important, să realizăm şi că îi rămîne drum lung pînă să pătrundă în lumea granzilor. Spre a ajunge la masa bogaţilor, i-ar mai trebui măcar 3-4 jucători de valoare.

La Eindhoven lucrurile au stat exact pe dos faţă de Enschede. Surclasată în primul mitan, interval în care Dzsudzsak l-a întors pe Tony ca pe-o clătită, iar PSV a zburdat, CFR şi-a revenit după pauză aproape miraculos. Echilibrînd confruntarea, ba şi dominînd-o, a irosit ocazii mari prin Cadu, Traore şi Alcantara. În pofida faptului că n-a înscris, a lăsat impresia unei garnituri solide, cu personalitate şi cu resurse. CFR a pierdut o bătălie, dar păstrează şanse să cîştige războiul, ceea ce nu-i puţin.

 Poli Timişoara a încasat-o rău şi din cauză că, în loc să aibă răbdare şi să aştepte, s-a repezit peste adversar şi a plătit pentru fiecare eroare. calculînd prost, Sabău s-a expus inutil şi a primit în bărbie un pumn de KO. Desigur, e recomandabil să îndrăzneşti, dar numai dacă ai o bază, un temei. Altminteri, rişti degeaba. Tocmai din această pricină, înainte de a fi victima Zagrebului, Poli a părut victima prorprie nesăbuinţe. S-a jucat cu focul şi s-a ars!

În cazul în care Niculescu transforma penalty-ul din final, Dinamo n-ar fi părăsit terenul din Groapă învinsă de Panathinaikos. Ar fi scos un egal pe care însă e greu de spus dacă l-ar fi meritat. Mai degrabă nu, întrucît grecii au fost superiori, mai activi și mai uniți. Logic, Niculescu îşi muşcă mîinile, dar oare a greşit numai el? A greşit şi Bonetti în momentul în care i-a permis unui jucător introdus de 3 minute, şi deci neîncălzit, să execute lovitura de la 11 metri!
În măsura în care Europa League înseamnă doar divizia secundă a fotbalului continental, iată că ne descurcăm anevoie chiar şi la un nivel mai modest: 4 reprezentante în C2, 3 înfrîngeri şi nici un succes joi, ba şi nici un gol marcat Abia ne tragem sufletul, gîfîim, dar continuăm să ne amăgim că putem mai mult. Clar că nu putem, așa că defilăm cu ce avem şi, din păcate, nu prea avem cu cine. Tot visăm să spargem o dată plafonul, însă porţile la care batem sînt zăvorîte. Asta şi pentru că, oricît ar vrea şi oricît ar transpira, nimeni nu va izbuti vreodată să urce Everestul încălţat în şlapi!