Capul sus, Ianis!

Absent vreme îndelungată de pe teren şi cu mama grav bolnavă, fotbalistul dinamovist ar avea nevoie de încurajări, nu de huiduieli

Dinamo se află pe val. Iată, a cîștigat la Graz în Europa League şi a bătut-o deunăzi pe […]

Absent vreme îndelungată de pe teren şi cu mama grav bolnavă, fotbalistul dinamovist ar avea nevoie de încurajări, nu de huiduieli

Dinamo se află pe val. Iată, a cîștigat la Graz în Europa League şi a bătut-o deunăzi pe Unirea Urziceni. Cu emoţii şi numai în prelungiri, dar și-a trecut în cont o victorie cu atît mai preţioasă cu cît e prima din partidele directe cu actuala campioană. Izbînda obținută duminică seara a provocat multă bucurie în Ştefan cel Mare printre elevii antrenorului italian Bonetti şi printre suporterii “cîinilor”. Un singur dinamovist a părut să participe mai puţin la sărbătorirea succesului, Ianis Zicu.

Sincer vorbind, avea motive să nu fie încîntat. Introdus titular, dar schimbat în minutul 70, a făcut iarăşi un meci slab, din care pricină asistenţa l-a fluierat copios la ieşirea de pe teren. De presupus că, dacă n-ar fi fost înlocuit la 1-1, tribunele nu l-ar fi luat în bîză. Aşa, s-a revărsat asupra lui fierea fanilor roş-albi, deranjați de scorul afişat pe tabelă în acel moment. Drept e însă că Zicu a decepţionat din nou: viteză de joc scăzută, numeroase acțiuni fără orizont şi nici măcar un dribling util

Reacţia publicului l-a iritat pe cel vizat, determinîndu-l să declare, la nervi, că se gîndeşte la despărţire. Cristian Borcea nu s-a dezis de galerie. Mărturisind că reacția acesteia l-a “deranjat enorm”, directorul executiv a adăugat “gata, de-acum îl vînd pe Zicu! Cine e huiduit va pleca la iarnă!”.

Să admitem că din fotbalistul strălucitor de altădată, transferat la Internazionale şi prezent de 5 ori în echipa naţională, a rămas doar o umbră. Ar trebui s-o recunoască şi el însuşi. Superjucătorul care, împrumutat la Rapid, a bifat 30 de meciuri şi a înscris 12 goluri în sezonul 2006-2007 a devenit o amintire din ce în ce mai ștearsă. A ars ca o flacără care s-a stins prea repede.

Cel mai simplu e să spunem că ne-am înşelat punîndu-ne atîtea nădejdi în Ianis, pe care destui, în momentele lui de graţie, îndrăzniseră chiar să-l compare cu Hagi. Şi, dezamăgiţi, să-l includem în categoria celor care s-au născut talente ca să moară speranţe. Gîndind astfel despre un tînăr care a demonstrat totuşi ceva, deşi nu cît a făgăduit, părerea mea e că n-am fi corecţi nici cu noi, nici cu el.

Deoarece am uita că Zicu a traversat o perioadă extrem de delicată şi, din păcate, încă n-a ieşit din tunel. Accidentat la genunchi în august 2007, practic, a lipsit de pe gazon un an şi jumătate, interval în care a fost operat şi reoperat. Numai şi pentru asta, i s-ar cuveni mai multă înţelegere. Cu atît mai multă cu cît necazurile nu încetează să-l urmărească, mama sa fiind grav bolnavă.

Vor pretinde unii că Dinamo nu pierde nimic prin plecarea unui Zicu care, la 26 de ani, tot întîrzie să reconfirme. Promite și nu se ține de cuvînt. Permiteți-mi să nu împărtăşesc această opinie, ci să cred că, după ce şi-a dovedit ataşamentul faţă de Dinamo acceptînd reducerea salariului cu peste 50 la sută, el mai merită o şansă. Poate că ultima, dar o merită. Ca atare, ar trebui încurajat, nu huiduit. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte, nu?