Pariuri cîştigate

Clar că se schimbă ceva: la 1-1, Răzvan le-a cerut “tricolorilor” să atace!

Să zicem că am obţinut acest 1-1 de la Paris 
şi cu noroc. Mai experimentaţi şi superiori fizic, francezii ne-au ascuns mingea minute în şir, Henry a […]

Clar că se schimbă ceva: la 1-1, Răzvan le-a cerut “tricolorilor” să atace!

Să zicem că am obţinut acest 1-1 de la Paris 
şi cu noroc. Mai experimentaţi şi superiori fizic, francezii ne-au ascuns mingea minute în şir, Henry a expediat balonul în bară, Escudé a înscris în proprie poartă etc., etc. Şansa noastră 
s-a numit şi Domenech, căci numai un antrenor mediocru l-ar fi înlocuit pe neobositul Gourcuff 
şi l-ar fi menajat pe fîșnețul Ribery!

Într-adevăr, Les Bleus au controlat întîlnirea autoritar, în vreme ce “tricolorii” au stat la cutie nu pentru că şi-ar fi propus, ci pentru că, puşi sub presiune, au putut ieşi rar din încercuire. Pe de altă parte, ocazia irosită de Surdu la 0-0 a fost totuşi cea mai mare a partidei. Oricum, un egal pe Stade de France în faţa unui adversar silit să învingă şi montat în consecinţă merită laude, chiar dacă el ne-a scos definitiv din cursa pentru Africa de Sud. Ne luasem însă la revedere de la CM 2010 înainte de numirea lui Lucescu junior. Vorbeam și despre calificare, dar mai degrabă ca să ne încurajăm singuri. Ne cam împăcaserăm cu gîndul că am scăpat trenul.

Răzvan a mobilizat echipa, a aşezat-o bine 
şi a organizat-o la fel. A căutat să închidă spaţiile şi, în linii mari, şi-a atins scopul. De acord că n-a atacat cît am fi dorit, poate şi din pricină că i-a lipsit Mutu. De observat însă că Lucescu junior a cîştigat majoritatea pariurilor personale. Pentru că impecabilul Coman i-a redus la tăcere pe cei 
ce-l contestau socotindu-l un portar prea scund, 
iar Maftei, I. Apostol, Mara, Max Nicu, Surdu şi Roman, controversatele promovări ale tînărului selecţioner, şi-au făcut conştiincios treaba. 
Max Nicu şi Mara au pierdut cîteodată ritmul, de aceea jocul pe flancuri a suferit. Din fericire, Chivu, Rădoi şi Raţ şi-au confirmat clasa, cu precădere acestora şi lui Coman datorîndu-li-se rezultatul.

Ca observaţie generală, se cuvine remarcată implicarea întregii formaţii, modul în care ea a ştiut şi a reuşit să răspundă comenzilor. Cînd Max Nicu întîrzie să se acomodeze, iar Mara n-a prins ziua cea mai fastă, şi ei au vrut şi au transpirat. 
Concluzia e că nici unul dintre “tricolori” n-a părut în plus, convocat printr-o decizie excentrică sau, 
şi mai puţin, printr-un bilet de favoare. Limpede 
că Răzvan n-a greşit selecția.

Din cele petrecute sîmbătă seara, m-aş opri asupra unei secvenţe de final. Ca să evite barajul, francezii forţau cu disperare victoria cînd Răzvan, după ce tocmai introdusese încă un atacant, pe G. Bucur lîngă Marica şi Surdu, le-a făcut semne jucătorilor să urce. Le-a cerut să îndrăznească, să nu se declare mulţumiţi cu 1-1 pe stadionul vicecampioanei lumii! Am interpretat îndemnurile respective, repetate, ca o dovadă îmbucurătoare a schimbării de atitudine a unei “naţionale” care, scuturîndu-se de complexe, începe să refuze jumătăţile de măsură. Pe drumul către CE 2012, al reconstrucţiei, al înţelegerii şi al răbdării, va fi nevoie şi de curaj. Mai ales de curaj.