Drum bun, Danciule!

Prin plecarea lui Ionel Dănciulescu, pierdem un golgeter, dar şi un adevărat profesionist

Duminică seara, la sfîrşitul derby-ului dintre Steaua și Dinamo, s-a petrecut o scenă mai rar întîlnită pe zbuciumatele noastre stadioane. În ciuda unei vechi şi ireconciliabile rivalităţi, […]

Prin plecarea lui Ionel Dănciulescu, pierdem un golgeter, dar şi un adevărat profesionist

Duminică seara, la sfîrşitul derby-ului dintre Steaua și Dinamo, s-a petrecut o scenă mai rar întîlnită pe zbuciumatele noastre stadioane. În ciuda unei vechi şi ireconciliabile rivalităţi, fanii ambelor formații l-au ovaţionat împreună, minute în şir, pe dinamovistul Ionel Dănciulescu, aflat pe picior de plecare spre Spania. El însuşi emoţionat, strunindu-şi cu greu lacrimile, omul căruia i se adresau aplauzele le-a mulţumit tuturor, mai ales galeriei “cîinilor”, aşezîndu-şi mîna în dreptul inimii.

Simpatia suporterilor alb-roşii e explicabilă deoarece Dănciulescu a purtat în două rînduri culorile lui Dinamo, între 1995 şi 1997 şi din 2002 pînă duminică. Se justifică însă şi cea a roş-albaştrilor pentru că fotbalistul amintit a evoluat pe parcursul a 5 sezoane și la Steaua, echipă pe care a servit-o cu rîvnă şi cu devotament, ca pe toate celelalte la care a jucat.

Deşi ocupă, marcînd 187 de goluri, poziţia a 4-a în clasamentul all-time al golgeterilor din campionatul intern, după Dudu Georgescu (252), Rodion Cămătaru (198) şi Marin Radu (190), cel despre care scriu n-a avut, să nu se supere, un talent deosebit. Dacă nu s-a distins prin har, s-a ridicat deasupra celorlalţi cu precădere prin muncă şi prin seriozitate. Într-un singur cuvînt, prin profesionalism.

S-a dovedit mereu util, omul potrivit la locul potrivit. Şi-a respectat meseria şi adversarii, înţelegînd că numai aşa va fi respectat. Într-o lume în care există atîţia şi atîţia jucători, Danciugol a însemnat fotbalistul care n-a păcălit şi n-a trădat pe nimeni. A ştiut doar să-şi facă datoria, conştiincios, modest, răbdător. Şi trebuie să-i mai recunoaştem o calitate, a lăsat loc de bună ziua pe oriunde a trecut. Chiar mai mult, a lăsat o amintire inconfundabilă.

Pînă aproape de 33 de ani, dintre care 16 trăiţi pe gazon, căci a debutat pe prima scenă cu Electroputere Craiova în 1993, Dănciulescu nu s-a ales cu vreo avere. Nu-i sărac, dar nici bogat nu e. Deţine un mic restaurant lîngă Piaţa Galaţi din Capitală, pe care-l administrează cu Marius Cheregi, cumnatul său, și el un ex-dinamovist.

Tocmai ca să cîştige un ban în plus, a acceptat deunăzi transferul la Hercules Alicante, urmînd să-şi continue cariera, şi probabil să şi-o încheie, în Segunda Division. Veţi zice însă, întemeiat, că Danciugol merita un final mai luminos, o altă ieşire din scenă.

Firește că da, numai că, iată, Hercules îi asigură un salariu dublu faţă de Dinamo. Cei care nădăjduiesc ca fotbalul din România să-l ajungă pe cel din Spania, ba şi să-l depăşească! , ar trebui să realizeze că un club spaniol din liga a doua îşi permite să scoată din buzunar mai mult decît unul românesc infinit mai reputat şi mai performant Să realizeze şi, în consecinţă, să fie mai puţin pretenţioşi.

Ar mai fi de adăugat doar că, rămînînd mai săraci prin plecarea lui Ionel Dănciulescu, e obligația noastră să-i mulţumim acestuia şi să-i urăm drum bun!