Antrenorul Dorinel
Steaua a cîştigat cu şansă la Galaţi, dar fără să fi fost ajutată de banca Oţelului
După 0-1 cu Steaua, Gabi Paraschiv a făcut o declaraţie care a stîrnit rumoare. “N-am să înţeleg de ce în ultimul sfert de oră, […]
Steaua a cîştigat cu şansă la Galaţi, dar fără să fi fost ajutată de banca Oţelului
După 0-1 cu Steaua, Gabi Paraschiv a făcut o declaraţie care a stîrnit rumoare. “N-am să înţeleg de ce în ultimul sfert de oră, cînd adversarul era cu un om în minus, noi tot ne apăram!”, a spus căpitanul Oţelului. A pasat vina înfrîngerii, sau măcar o parte a ei, către antrenorul Dorinel Munteanu. Pasămite, acesta n-ar fi îndrăznit destul.
Reproşul la adresa “principalului” nu prea stă în picioare cît timp, din dorinţa de a restabili egalitatea, Dorinel a operat 3 schimbări cu tentă ofensivă spre final. I-a introdus pe N’Kongue, pe Ibeh şi pe Axente, moment în care nu i-a mai rămas pe bancă NICI UN ATACANT. Doar fundaşi şi mijlocaşi. Spre deziluzia lui, gălăţenii au continuat să rateze și roş-albaştrii să reziste. Steaua a obţinut victoria şi cu şansă, dar a obţinut-o. Întrucît în fotbal se contabilizează golurile, iar meritele se uită, Bergodi şi elevii săi au motive de mulţumire, 3 puncte sînt 3 puncte şi gata discuţia!
Revenind la declaraţia lui Paraschiv, prinsă din zbor de conducătorul unui club, care n-a scăpat prilejul să afirme că “Dorinel n-a lăsat impresia că vrea s-o bată pe Steaua!”, e greu de imaginat că Neamţul ar fi urmărit să-i dăruiască fostei sale echipe un bilet de favoare. Cu atît mai greu de crezut cu cît Dorinel a bifat doar 8 meciuri în Ghencea, fiind împins să demisioneze. Tocmai pentru a-l convinge pe Gigi Becali că s-a pripit arătîndu-i uşa, merită presupus că Dorinel A VRUT SĂ CÎŞTIGE meciul. N-a izbutit, fără ca asta să însemne şi că e vinovat. Posibil să fi încurcat garnitura de start sau să fi greşit strategia, dar nu există nici un motiv plauzibil să-l bănuim de duplicitate. Iar să-l acuzăm, nici atît. Cine judecă aşa gîndeşte cu păcat.
Dorinel a fost un jucător fabulos. Îl recomandă cu prisosinţă recordul prezenţelor în “naţională”, 134 de selecţii adunate de-a lungul a 17 ani, între 1991 şi 2007. Dar NU-I OBLIGATORIU, nu-i lege, ca un jucător exponenţial să ajungă antrenor de aceeași anvergură, numeroase exemple susţin acest loc comun. Adevărul e că lui Dorinel nu i-a mai mers pe banca tehnică la fel de bine ca pe teren. A calificat-o pe CFR Cluj în finala Cupei Intertoto pentru ca, în stagiunea următoare, s-o şteargă pe furiş la Piteşti! Surprinzător, nici acolo, ca mai tîrziu la Vaslui şi la Steaua, n-a apucat să termine un campionat După cum s-a dus şi la “U” Cluj, ba încă în două rînduri, ca să aibă de unde pleca!
S-ar putea ca neîntreruptul du-te-vino să nu-i aparțină numai lui. Să nu fi găsit condiţiile promise ori un finanţator sau altul, în genul lui Gigi Becali, să-l fi forțat să-şi ia repede tălpăşiţa. Mai departe, n-ar strica însă ca Dorinel să admită că prea desele schimbări de domiciliu I-AU FĂCUT UN DESERVICIU, i-au afectat imaginea. Altminteri, Paraschiv nu s-ar fi riscat să zică ce-a zis. Dacă n-ar fi normal să pună la suflet vorbele căpitanului său, Dorinel Munteanu trebuie să realizeze că mai are atîtea de demonstrat în cariera de antrenor. Drumul lui abia a început, iar pe parcursul acestuia, ca şi în afară, nimeni nu e cine îşi închipuie el c-ar fi. E cel din ochii altora.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele