Mistria şi tîrnăcopul

Dacă strîmbăm din nas şi la victorii, atunci cînd ne mai putem bucura?!

Pe www.gsp.ro, cîţiva mă iau la ţintă sau măcar peste picior. Unul mă numeşte „expirat şi irecuperabil”, explicîndu-mi şi de ce dă cu mine de pămînt. Din […]

Dacă strîmbăm din nas şi la victorii, atunci cînd ne mai putem bucura?!

Pe www.gsp.ro, cîţiva mă iau la ţintă sau măcar peste picior. Unul mă numeşte „expirat şi irecuperabil”, explicîndu-mi şi de ce dă cu mine de pămînt. Din pricină că N-AM CRITICAT cu asprime prestaţia „naţionalei” în partida amicală cu Ungaria. Deoarece bănuiesc că respectivii bloggeri sînt adolescenţi, încerc să-i înţeleg şi, inclusiv pentru a le demonstra că-i citesc, mă grăbesc să le răspund. Evident, fără speranţa de a-i şi convinge.

Întîi că n-am lăudat „naţionala”, despre care am scris că s-a retras şi a suferit în repriza secundă. Ba şi că i-a trebuit un pic de noroc spre a reuşi, dominată copios uneori, să-şi păstreze avantajul. Adevărat e însă că am remarcat modul RESPONSABIL şi MAI DECIS ca altădată în care şi-a apărat şansa la Budapesta. Am atribuit această schimbare de atitudine priceperii proaspătului selecţioner şi, mai ales, ştiinţei lui de a-şi motiva băieţii. Dar căutătorii de noduri în papură nu-s de acord. Aceştia pretind că echipa a evoluat lamentabil şi că instalarea lui Lucescu junior n-a adus nimic nou. „Jucăm la fel de prost, dacă nu mai prost, ca pe vremea lui Piţurcă”, reclamă un blogger, iar altul susţine că „Răzvan n-a făcut nici o scofală că a bătut Lituania şi Ungaria, două formaţii de duzină”!!!!

Şi deoarece valorile din fotbalul mondial s-au egalizat, probă că Franţa s-a chinuit în Feroe ca să smulgă un 1-0, ultima afirmaţie rezistă cît un castel de nisip. În ideea că Răzvan a promovat curajos 5-6 jucători şi a scos de la naftalină, reconsiderîndu-i, tot atîţia. Nu invoc nume, căci ele se cunosc. Referitor la Lituania, pe care a bătut-o pe terenul ei, vorbim despre acelaşi adversar ce ne-a administrat la Cluj un 3-0 de ne-au mers fulgii! Corect, nici succesul la limită de la Marijampole, asemenea celui de la Budapesta, N-A ENTUZIASMAT. A lăsat suficient loc pentru mai bine. Mai departe însă, în măsura în care un antrenor e suma rezultatelor sale, Lucescu are cu ce se recomanda. Faptul că pentru el şi elevii lui greul abia începe reprezintă o discuţie aparte. Nu văd însă de ce-am pune răul înainte, de ce-am cobi. În paranteză fie zis, sînt convins că presa maghiară, care a scris că „o echipă slabă a României a învins una şi mai slabă a Ungariei”, ar fi adoptat alt ton în cazul unei izbînzi a trupei lui Koeman! Ar fi uitat repede de absenţa spectacolului şi de mediocritatea întîlnirii.

Deşi obţinută într-o manieră deloc seducătoare, victoria de miercuri ar merita APRECIATĂ, nu însoţită de îndoieli, de ironii, de semne de întrebare. Dacă aruncăm cu pietre la izbînzi, cum vom reacţiona la înfrîngeri, care cu siguranţă vor veni? Zadarnic vrem noi ca „naţionala” României să fie cea mai tare din lume, căci ea nu e Brazilia şi, din păcate, nici nu va fi vreodată!

Tocmai pentru că avem o echipă în formare, nu neapărat foarte tînără, s-ar cuveni SĂ-I STĂM ALĂTURI, s-o încurajăm. Altminteri, lovind în ea ca într-un sac de box şi cînd cîştigă, n-o vom ajuta să crească. Clar, e mai uşor să demolezi decît să construieşti, dar tocmai de-asta ar trebui să ne ferim. N-ar strica să folosim mai des mistria şi mai rar tîrnăcopul.

În sfîrşit, dacă a privi jumătatea plină a paharului, fără a o ignora însă pe cea goală, e sinonim cu a fi expirat, îmi asum acest epitet. Poate că greşesc, dar a gîndi pozitiv cînd împrejurările îţi permit înseamnă în mintea mea cu totul altceva. Oare greşesc?