Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Să nu ne amăgim!

Plecînd de la triumful Unirii, chiar putem discuta despre egalizarea valorilor, numai că aceasta s-a făcut în jos!

Pe 10 mai 2008, în ultimul meci oficial al stagiunii,  cînd Unirea Urziceni a pierdut finala Cupei României, 1-2 cu CFR Cluj, […]

joi, 18 iunie 2009, 2:57

Plecînd de la triumful Unirii, chiar putem discuta despre egalizarea valorilor, numai că aceasta s-a făcut în jos!

Pe 10 mai 2008, în ultimul meci oficial al stagiunii,  cînd Unirea Urziceni a pierdut finala Cupei României, 1-2 cu CFR Cluj, Dan Petrescu a folosit formula Stelea – Balint, D. Munteanu, Galamaz, Bordeanu – Mara, Brandan, Ricardo, Pădureţu – B. Stancu, Dănălache. Pe Apostol nu l-a convocat, iar pe Bilaşco l-a introdus abia în minutul 74. În Liga I, campioana de astăzi a terminat PE LOCUL 5, la 15 puncte în urma CFR-ului.

Un an și o lună mai tîrziu, pe 10 iunie 2009, la 1-1 acasă cu Steaua, întîlnirea ei de încheiere a sezonului, Unirea a  început cu Arlauskis – Bordeanu, Mehmedovici, Fernandez, Brandan – Varga, Apostol, Ricardo, Pădureţu – T. Bălan, Dănălache. Fiind suspendaţi, Galamaz şi Bilaşco au rămas în tribună. Egalul cu Steaua a consfinţit PRIMUL TITLU din istorie pentru formaţia ialomiţeană, care a devansat-o pe Timişoara cu 3 puncte.

Comparînd garniturile de mai sus, ce sare în ochi? Că sub aspectul valorii lotului, Unirea din ediţia 2008-2009 n-a fost superioară celei din 2007-2008. Sigur, a dobîndit un plus de experienţă şi de CONSTANŢĂ, însă e limpede că n-a apărut substanţial întărită. Dimpotrivă, notînd că i-a cedat pe B. Stancu şi, din iarnă, pe Mara, putem socoti chiar că a pierdut ceva. Într-adevăr, i-a luat pe Varga şi pe  T. Bălan, ajunşi repede titulari, dar afirmaţia că ar fi ieşit în cîştig e hazardată. Rezistă greu unei analize obiective.

Şi-atunci, dacă n-a devenit sensibil mai tare, cum ar trebui explicată izbînda Unirii? De acord că s-a impus prin disciplină, prin rigoare şi, probabil argumentul numărul 1, prin consecvenţă. Băieţii lui Petrescu au ştiut să lupte şi, excelent pregătiţi atît fizic, cît şi psihic, au putut să lupte. E MARELE LOR MERIT, şi al atmosferei create la Urziceni, că au reuşit, dar să fie suficientă această explicaţie?

Sînt tentat să răspund nu. În ideea că Unirea a învins  şi pentru că principalele ei contracandidate i-au ușurat misiunea. Ea n-a sedus printr-un fotbal spectaculos, de clasă, dar adversarele N-AU SEDUS NICI ATÎT. Sau deloc. Deoarece s-a mai vorbit despre asta, nu insist asupra cauzelor ce le-au tras în jos pe formaţiile considerate favorite la titlu înaintea startului.

Prea desele schimbări de antrenori, trei la CFR Cluj şi la Steaua, două la Timişoara, consecinţă nefericită a imixtiunii investitorilor în problemele tehnice, tensiunea insuportabilă din vestiarul lui Dinamo, teatrul lui Copos de-a uite patronul, nu e patronul la Rapid, randamentul dezamăgitor al unor false vedete etc.

Ca impresie generală, nu neapărat Unirea a jucat mai bine în campionatul recent încheiat, ci adversarele ei AU JUCAT MAI PROST. Tocmai de aceea, cînd ne îmbulzim să lăudăm echilibrul de forţe din ultimul sezon, s-ar cuveni  să fim mai ponderaţi. Altfel zis, să păstrăm măsura, nu  să ne îmbătăm cu apă rece. Corect, putem vorbi despre o egalizare a valorilor în Liga I, însă n-ar strica să observăm că ea s-a realizat în jos, nu în sus. Există pericolul ca, din păcate, cupele europene să ne taie curînd entuziasmul!

Comentarii (41)Adaugă comentariu

Eugen (11 comentarii)  •  18 iunie 2009, 15:11

Da, da ce bine a jucat Urziceniul, ma faci sa rad Ioanitoaia! Noroc cu Base ca a implicat DNA-ul ca altfel o luau in freza! Vom vedea ce branza va face in fata marilor echipe, cred ca va fi cea mai slaba echipa ever!

belzie (16 comentarii)  •  18 iunie 2009, 15:38

interesant este ca dupa un campionat dominat clar de dinamo,aceasta a reusit sa il piarda exact in cele 2-3 saptamani cat s-a jucat cu arbitri straini si cu frica de DNA in san…

riciu` (3 comentarii)  •  18 iunie 2009, 15:40

O analiza buna.Se pare ca am vut un campionat mai slab decat precedentul. Eu zic ,totusi, ca Cfr-ul are si a avut cel mai bun lot dar a pierdut din cauza conducatorilor care l-au demis pe Trombetta..cu el pe banca cred ca Cfr-ul castiga la pas campionatul.S-a vazut diferenta de valoarea dintre Cfr si Unirea la meciul direct de la urziceni cand Unirea , desi avea nevoie de puncte ca sa treaca inca de atunci pe locul I , a reusit un egal foarte chinuit cu ajutorul unui autogol al Clujenilor si o repriza a doua in care ialomitenii efectiv s-au baricadat in propria jumatate.Nu mai zic de diferena dintre Cfr si poli timisoara care s-a vazut in ambele meciuri jucate de cele doua impreuna in acest retur.
Oricum ii va fii extrem de greu urziceniului sezonul viitor cand va fii macinata de efortul meciurilor din liga .Eu zic ca se vor zbate pe la mijlocul clasamentului.Nu-i vad intarindu-si lotul foarte mult si nu cred ca vor face fatza efortului.

durden (338 comentarii)  •  18 iunie 2009, 16:32

„putem discuta despre egalizarea valorilor, numai că aceasta s-a făcut în jos!”

cata dreptate puteti sa aveti…si cat de mult mi-as dori sa va inselati…

poli (2 comentarii)  •  18 iunie 2009, 16:37

da corect numai ca de ce nu zici ca UNIREA nu a jucat cine stie ce in campionat a pierdut 6 meciuri alte campionate campioana are numai 2 sau 3 infrangeri liga 1 nu se poate compara cu cel din anglia sau cel din spania.am auzit ca pe clasament stam destul de bine pe locul 7 sau 8 sper sa nu mint e o pozitie buna fata de ani trecuti cand eram peultimi. HAI POLI!

tmi (9 comentarii)  •  18 iunie 2009, 17:02

Cam asa e granzii s-au impiedicat de trompa elefantilor din conducere (jabba), de buturugi mici (piticul porno) sau pur si simplu din prostie (berbecali, taher, muresan).

Nu face nimic urziceniul in europa, cum nu au facut nici restul in ultimul timp. O sa treaca si intratul asta din prima in liga si o sa vedem cand ajung din nou sa joace barajuri ca sa ajunga la cascaval cum o sa bage bani in echipe minunatii astia conducatori care in orice tara civilizata ar matura holurile inchisorii.

cat despre dna, s-a vazut: cine e in pat cu dinamo aka ministerul de interne a scapat de imediat(corpodean de ex), restul se mai plimba umpic intre tribunal si mititica pana uita lumea de ei.

cat despre fotbal omul sfinteste locul, uhrin la poli, zenga si protasov al steaua (de atunci nu a mai avut steaua antrenor capabil), bergodi peste tot pe unde a fost; Romanasii nostrii ca-i cheama andone, rednic, lacatus nu stiu sa castige meciuri decat in tandem cu conducatorii pe principiul eu il castig pe asta voi pe urmatorul. Inca astept un antrenor de perspectiva de la scoala ilustrului necunoscut Radulescu.

kily (170 comentarii)  •  18 iunie 2009, 17:05

Asta este, avem campioana pe care o meritam si este o campioana meritoasa!
In conditiile in care Steaua, CFR, Dinamo, Rapid si Stiinta s-au facut de rasul curcilor…
Asa cum se vor face si in Europa, cu Unirea in frunte!
Daca vor ajunge in Europa…

radu (9 comentarii)  •  18 iunie 2009, 18:04

Adevarat! Faptul ca o echipa mediocra ca Unirea a ajuns campioana vorbeste despre calitatea fotbalului de la noi, inclusiv la nivel de nationala. E pedeapsa pe care toti o meritam pentru cum ne-am comportat si cum am jucat.

adrian_237 (17 comentarii)  •  18 iunie 2009, 18:21

cu tot respectul,dar ne spuneti de 10 ani ca s-au egalizat valorilor,dar ca egalizarea s-a facut in jos…nu e adevarat!campionatul a crescut mult in valoare!iar unirea a meritat cu prisosinta sa castige,nu mi se pare normala afirmatia(pe care o face toata lumea) ca ‘au prins granzii un an mai slab’…

Mama Omida (20 comentarii)  •  18 iunie 2009, 18:21

Asa este, domnule Ioanitoaia! Intrebarea mea este: ce s-ar fi intamplat anul trecut, daca DNA-ul intra pe fir si ar fi fost arbitrii straini?! Nu cumva Unirea ar fi fost mult mai sus de locul 5?

ghita1964 (24 comentarii)  •  18 iunie 2009, 18:32

Foarte corect!Ar mai ramane de vorbit despre baza logistica existenta si avem cu adevarat masura „progresului”existent in fotbalul romanesc!Ce ziceti de „pasa”lui m.sandu?

pt adrian_237 (9 comentarii)  •  18 iunie 2009, 18:43

nimeni nu spune ca unirea nu merita sa castige, dimpotriva. toti il felicita pe dan petrescu si meme stoica pentru ce au realizat. daca crezi ca , campionatul nostru a crescut in valoare te amagesti degeaba. unirea a profitat de o conjunctura favorabila si un campionat evident echilibrat in jos. uita-te si la nationala, si la ce am facut in cupele europene, unde doar cfrul a tinut cat de cat steagul. anul asta se anunta un dezastru similar.

raul (1 comentarii)  •  18 iunie 2009, 18:58

Nu valorile s-au egalizat ci disputa din campionat. La noi, practic, orice echipa din primele 7-8 ar putea castiga titlu daca-i pe valoare si se joaca corect. Chestia este ca pana acum nu s-a jucat corect iar clasamentul final era influentat in mare masura de sferele de influenta pe care echipele le au in afara terenului. Pai nu degeaba pana si presedintele Basescu (alaturi de multi altii) a spus ca daca DNAul nu intervenea Urziceniul si Poli nu ar fi terminat niciodata in primele doua. Ar fi fost cum a fost si pana acum si Dl Ioanitoaia nu mai scria acest articol. 😉

tricks (14 comentarii)  •  18 iunie 2009, 19:00

Sa fie o egalizare a valorilor sau sa fie o egalizare a intereselor financiare? Avand in vedere ca multe dintre cluburi au jucat cu sabia deasupra capului,a fost un joc de totul sau nimic pentru ca viitorul financiar al cluburilor a fost direct legat de pozitia in clasament constienti find de faptul ca bani din drepturile tv si UEFA vor conta mult pentru supravietuirea cluburilor in urmatorul sezon.

Romeo (9 comentarii)  •  18 iunie 2009, 19:05

parerea mea este ca gresiti domnule ioanitoaia…diferenta din 2008 fata de cea din 2009 se numeste DNA

Bula (17 comentarii)  •  18 iunie 2009, 19:08

Ma mir ca nu isi aduce nimeni aminte de mach-ul Urziceni-Dinamo! Multi s-au bucurat de rezultat dar arbitrajul a fost un scandal, asa ca ce spune Basescu e ca multe altele, „crap”! Adica gunoi, prostie!

timisoreanul (59 comentarii)  •  18 iunie 2009, 19:41

pai normal daca nu intervenea basescu pentru sponsorul lui bucsaru ,pentru care o intervenit si in justitie.urziceni nu este o fecioara,astia sunt cei mai mari hoti ne-or furat cu arbitru la timisoara ,altfel luam noi titlul si la tg jiu cu cfr cluj,boc .o intervenit basescu si pentru paszkany,nu-i de mirare ca au cele mai bune arbitraje.

inginerul (1 comentarii)  •  18 iunie 2009, 20:42

au fost mai multi factori de luat in seama, insa UNIREA URZICENI A CASTIGAT LA TIMISOARA PE MERIT. poli a fost doar o umbra de echipa, si tot stadionul a aplaudat Unirea la sfarsit. am fost acolo, am aplaudat si eu. daca nu era penalty pentru Unirea tot inscriau ei cumva, la fel cum golul 2 nu a fost inscris cu arbitrul. poli e cea mai norocoasa si urata echipa din prima divizie si daca nu era Bucur, s-ar fi batut la uun loc de EuroLigue.

Unirea a castigat pentru ca a fost cam singura echipa care s-a indeletnicit cu sportul, celelalte erau prea ocupate sa impinga valize, butoane, brichete, sa iste scandaluri in presa si sa concedieze antrenori/jumatati de lot.

sigur, asta in conjunctura creata de interventia DNA pe piata sportiva, pentru ca altfel „favoritele” si-ar fi impartit si sezonul asta „malaiul”. asa, dinamo nu a mai pupat cele 10 milioane tocmite la FRF la inceputul sezonului, steaua si cfr-ul s-au lins si ele pe bot.

cineva spunea ca romanii sunt paranoici, ca vedem numai blaturi, intelegeri. poate unii suntem, dar cand vedem mizeriile ce ai loc aici, cum putem fi atlfel ?

cfrescu (24 comentarii)  •  18 iunie 2009, 21:03

chiar nu intelegem cauza?! Echipele din Bucuresti joaca mereu in deplasare, iar CFR a avut un recul normal dupa titlu, e foarte simplu.

riciu` (3 comentarii)  •  18 iunie 2009, 21:24

nu va mai amagiti la ce spune baselu..el lauda DNA-ul c sa-l votati voi ca fraierii si sa credeti ca va face mare branza..DNA-ul a prins doar pe Penescu si vreo 3 arbitrii, chiar credeti ca la atat se rezuma coruptia din fotbal? chiar credeti ca cei de la steaua, dinamo, rapid nu meritau plimbati pe la DNA? a fost doar o ‘actiune’ de imagine a DNA-ului si dupa alegerile din tomana veti vedea ca DNA-ul nu va mai aresta pe nime` din fotbal pt k nu va mai avea interes sa-i faca campanie Baselului 😉 Cine are cap ii da seama …

Teisarul (2 comentarii)  •  18 iunie 2009, 22:30

Te intrebi cum jucatori ca Surdu au renascut la Brasov,
cum au ajuns altii de caruta ( Dayro Moreno) …
Cred ca antrenorul trebuie sa stie cum sa lucreze si cu oamenii nu numai cu fotbalistii …

Ghandalf (25 comentarii)  •  18 iunie 2009, 23:52

Stimate domn Ioanitoaia, n-ar fi rau sa incetati sa o mai plangeti pe dinamo. Unirea Urziceni, Poli si CFR sunt echipe mai bune decat oricare dintre „granzi” la ora asta ! Sa nu uitam un lucru: un clasament, ramane ceea ce este, adica un clasament, iar in varful acestuia se afla o echipa care a raspuns cel mai bine la proba de anduranta care se numeste campionat. Pentru echipele care nu rezista pe toata durata de 34 de etape, dar se pot mobiliza la meciuri cheie, exista o alta competitie, numita „Cupa” , in care invinge echipa care se poate mobiliza cel mai bine pe termen scurt (si in salturi)! Uneori o echipa reuseste eventul, alteori cupa poate fi castigata de o divizionara „B”, orice este posibil in competitia „K.O.”
Motivul pentru care va contrazic este insa altul : competitia interna nu are nimic diferit (d.p.d.v. al valorii) de cea de anul trecut in afara faptului ca „granzii” si-au pierdut sprijinul fluierasilor pe final!!! Categoric dinamo din acest final de campionat nu a fost cu nimic mai slaba decat dinamo de anul trecut !!! I-a lipsit din lot un singur jucator: corpodean (vedeti d-lor becali, poate il transferati pe la vreo echipa mare afara).
M-as astepta de la un gazetar sportiv cu experienta dvs. sa aibe mai mult simt critic si sa spuna lucrurilor pe nume: ne imbatam cu apa rece daca avem impresia ca cele cateva capete taiate de dna reprezinta solutia pentru un fotbal curat, spectaculos si valoros in Romania! Solutia ar consta in eliminarea tuturor personajelor dubioase din fotbalul romanesc si asta nu pe criteriul „simpatiilor sau antipatiilor” ci pe criteriul neaos „dupa fapta si rasplata”!
Daca „va pasa de sport, poate prea mult” cum va place sa spuneti, dovediti-o ! Prezentati in urmatoarele editoriale indemnul catre suporterii romani de a boicota viitorul campionat daca nu este facuta „curatenia de vara” la liga, la frf, la cluburi, daca nu vom vedea un proces penal pentru banii ascunsi din transferul lui Mutu si altii, daca nu vedem ca fotbalul redevine o bucurie de spectacol !!!
62, NE VREM CLUBUL INAPOI !!! 100 (ZICEM NOI), NE VREM FOTBALUL INAPOI !!! DIXIT

corectorul (66 comentarii)  •  18 iunie 2009, 23:56

impecabila observatie! no more questions! mama ei de nivelare! la anu promoveaza Videle,ia Campionatul si joaca Liga Campionilor la Rosiori, ca cica ar avea stadionul mai mishto!acu ne dam seama de conducatorii de club,numai fitze si figuri!nu-si mai incap in piele cand ii transfera pe alde Moreno,Miranda,Magera si alti fotbalisti de prima pagina!Apoi concediaza antrenorii pe motivul ca n-au facut din rahat bici!daca-s shmecheri,Ribery si Ibrahimovic asteapta oferte…sau sunt smecheri doar la un spritz?

claustrofobus (85 comentarii)  •  19 iunie 2009, 1:45

retroactiv va intreb domnilor cine a pierdut de fapt campionatul acesta? dinamo? va inselati domnilor! timisoara l-a pierdut, nu dinamo! cu punctele care dupa cum s-a dovedit au revenit echipei, timisoara a fost de fapt liderul de drept de-a lungul campionatului pana la meciul cu urziceni, meci in care a pierdut campionatul! Deci daca DNA a dezavantajat pe cineva acea echipa e timisoara, nu dinamo, si cea avantajata e urziceni! eu ma intreb de ce? de ce a fost avantajata urziceni si nu timisoara? de ce DNA nu s-a sesizat la abuzurile FRF contra timisoara? de ce iancu il lauda pe basescu in loc sa urle ca timisoara a fost dezavantajata de asa zisa interventie DNA. Sa nu ne mai arunce lumea argumentul ca dinamo e omu negru care fura tot ce prinde, ca de la meciul cu medias dinamo n-a mai fost avantajata de arbitri din contra, iar timisoara a fost dezavantajata de arbitrii tot campionatul. eu unul as fi clar pt. desfiintarea dinamo sau steaua, dar nu pot sa accept reinventarea de echipe politice gen F.C. Olt Scornicesti=Unirea Urziceni, sau CFR Cluj=Flacara Moreni. dar insist daca Iancu e cumva implicat in acest joc basescu-DNA-urziceni in orice fel sa iasa sa spuna nu sa lase un oras in confuzie! noi nu suntem complexati anti-dinamo, noi iubim timisoara, nu avem parti-prixuri pro urziceni, ce conteaza pt noi este ca timisoara sa iasa prima , nu sa moara si capra lui dinamo!

taras bulba (294 comentarii)  •  19 iunie 2009, 2:43

Ce poate sa zica si cel de sub mine !!!! Steaua ,Dinamo, CFR, Urziceni, desfiintate !!! Mai baiete ? Citi ani ai ? Fara alte comentarii !!! D-nule Ioanitoaia, eu unul inteleg ca ne-am cistigat libertatea de exprimare dar la ce pret ? Oare s-a meritat ? Eu unul cred ca nu….Peste 10-15 ani de acum incolo se vor scrie carti despre performantele lui Steaua si Dinamo, respectiv cele al nationalei din aceea perioada !!!!

gf (23 comentarii)  •  19 iunie 2009, 2:46

claustrofobule, cine le-a spus timisorenilor sa ii lase pe urzicati sa bata la ei? d-le ioanitoaia, eu zic ca s-a facut o egalizare in sus, din moment ce nu se mai pune problema existentei acelor meciuri de odinioara gen dloria-astra, dinamo-gloria, steaua-farul, rapid-ceahlaul, dinamo-ceahlaul. s-a jucat corect, de unde rezulta si valoarea. ca nu se vede acum e alta problema. cert e ca nu ne vom face de ras in europa cum se faceau echipele de acum 20-30 sau chiar 40 de ani, care jucau jumate sezonul corect, restul ca intre prieteni. pe mine ma deranjeaza ca ii adulati atat pe cei care erau „buni” prin anii 70, 80. va spun eu ca aia nu stiau mai mult fotbal decat stiu cei de acum. imaginati-va cum ar fi daca dinu ar trebui sa dea piept cu un n’jock sau bilasco, sau daca sa zicem stancu de la steaua(care la prima vedere pare ca nu a prins un sezon grozav) ar fi jucat in fata unor aparatori care ies in haita la ofsaid la comanda nush cui. in final, nu inteleg de ce ziceti nivelare in jos. credeti ca steaua 86, obisnuita sa joace cu kuusisi lahti, cu honved, si impotriva unor echipe mari ca anderlecht, care se plimbau pe teren, va repet, steaua de atunci ar face ceva la ritmul in care se joaca acum in CL? cam cat s-ar gata un Man Utd de acum – steaua ’86? e trist si sa ne gandim.

cristiano (48 comentarii)  •  19 iunie 2009, 3:28

Pentru ( # 9 adrian_237 ) Eu iti Demonstrez ca nu doar cfr a tinut cat de cat Steagul sus anul asta, asta doar asa sa nu mai Induci lumea in eroare!!!
62 CFR Cluj CL 0 0 0 1 1 4 3 6.0 (puncte)
67 Steaua Bucuresti CL 1 1 0 0 1 5 3 5.5 (puncte)
****
Cat despre articol, sunt de acord ca lupta e mai stransa jos decat sus, de ex. la titlu sau luptat 3 echipe iau pt Europa Ligue, 6 echipe.
Le urez Sanse toate echipelor care ne reprezinta in Europa dar am o presimtire ca iar o facem lata ca si anul trecut si spun asta pentru ca fotbalul din Romania e „Bolnav Psihic” din cauza atator scandaluri (cazul”Penescu”, TAS cu cele Puncte,cu Licenta Craiovei acum cu UEFA din cauza licentelor,”Mafia Pariurilor” SAMD)
Succes

Ghita (11 comentarii)  •  19 iunie 2009, 7:03

Cred ca ati prins f bine ce sa intamplat in campionat.
Pare o nivelare in jos, dar le doresc success la toate echipele in cupele europene! Sper sa creasca in pauza competitionala…daca e posibil asa ceva!

nu conteaza (3 comentarii)  •  19 iunie 2009, 8:51

pentru @claustrofobus

Daca urziceniul ar fi terminat campionatul pe primul loc prin prisma faptului ca timisoara nu isi primea punctele inapoi atunci ti-as da dreptate, dar asa… nu inteleg de ce zici ca a fost avantajata urziceniul.
Urziceniul a fost cea mai constanta, a facut pasi gresiti dar au facut si contracandidatele. Asta este fotbalul.
Am mai auzit pe unii ca urziceniul sa-i faca statuie lui Razvan Lucescu… Daca nu batea brasovul pe dimamo si pe timisoara, urziceniul nu iesea campioana???
(a depins de ei si au profitat! bravo lor! )

Tot Nea Caisa (222 comentarii)  •  19 iunie 2009, 9:55

Domnule Ioanitoaia, oamenii GSP tot vorbesc si scriu de citva ani despre egalizarea valorilor in jos in Liga I. De atitia ani, s-o fi egalizat ea pina la nivelul Ligii III sau IV? Mie tema mi se pare prea uzitata si in consecinta prea uzata. Tot asa cum compararea unor numite valori – dar valoare niciodata definita ca termen – mi se pare fortata. Ce trebuie sa intelegem prin valoarea unui jucator? Cota sa de transfer? Nu avem asa ceva, poate ar fi bine sa sugeram Ligii (uite, chiar voi trimite un mail la Liga) un sistem de cotare a jucatorilor din campionatul intern. O valoare in afara celei exprimate financiar? De cite ori nimereste mingea plus forma de moment? Poate plus acumularile din sezon? Plus impresia artistica, imaginea creata in ochii spectatorilor? Mie mi se pare cit se poate de subiectiv sa comparam, prin prisma unei notiuni nedefinite, valoarea, jocul unui jucator intr-un an, cu valoarea altui jucator in alt an si in alta componenta de echipa. Deci, mai intii va rog sa definiti ce intelegeti prin valoare a unui jucator.

claustrofobus (85 comentarii)  •  19 iunie 2009, 10:10

declaratii: traian basescu:”daca nu interveneau DNA alta echipa lua campionatul nu urziceni” dan petrescu „daca nu era DNA noi nu luam campionatul niciodata”! aceste declaratii sunt reale! cu ce vin eu nou si spun este ca au dreptate ,doar ca echipa ”cea rea” nu este in acest caz dinamo, ci timisoara! noi am pierdut campionatul din cauza DNA, nu dinamo! uitandu-ne in spate cu manie vedem ca timisoara a pierdut campionatul in meciul cu urziceni pe mana arbitrilor iar cupa la fel, castigatoare fiind echipe care sunt sustinute pe fata de traian basescu si emil boc!! mai mult il suspectez pe iancu ca a intrat in acest joc al dna basescu urziceni, fiind santajat, sabotandu-si propria echipa in favoarea urziceniului! vezi atacurile la balint si jucatori dinainte de meciul decisiv. INTREBARI: ce treaba are basescu si boc cu cine castiga campionatul si cupa, de ce isi baga nasu cu tot felul de declaratii? de ce dan petrescu il lauda pe basescu si pe DNA pt. castigarea campionatului? de ce iancu isi ataca propria echipa in avantajul urziceni, stiute fiind problemele pe care iancu le-a avut cu DNA? de ce anul trecut numai steaua este banuita de DNA ca a umblat cu valiza cand sunt indicii clare ca si CFR a facut la fel? de ce echipele politice PDL, Unirea Urziceni si CFR Cluj sunt mai nou avantajate de arbirti si de DNA?

claustrofobus (85 comentarii)  •  19 iunie 2009, 10:12

cu punctele furate de FRF timisoara a condus de fapt campionatul de-alungul lui pana in meciul cu urziceni nu dinamo!

banateanul (59 comentarii)  •  19 iunie 2009, 10:50

urziceniul no fost dezavantajata deloc ,mai mult au beneficiat de greseli majore in favoarea lor in meciurile decisive,cu dinamo un 11 metri si un gol anulat,cu noi o fost fault in atac intai dar macaronarul ala o dat penalty plus un 11 metri la bucur,era min 50,luam titlul.bine zicea dinu gheorghe de sistemul informational si relational al unirii urziceni,basescu da,daca nu intervene dna-ul nu lua titlul urziceni,normal de asta ai ajutat urziceni ca sa aiba bani prietenul tau bucsaru al udrei si cocos pe care l-ai si scapat de un dosar,ca sa aiba el glorie si bani si bani pentru tine si campanie.urziceni nu este o fecioara din contra este cea mai mare mizerie din fotbalul romanesc si ma refer exclusiv la conducere nu la jucatori.cfr cluj la fel cu boc in tribuna si cu balaj in teren ne-au jefuit,chiar vorbeam pe site-uri pe forumul lui poli ca nu avem nicio sansa cu boc in tribuna si cu balaj in teren.isi permitea alta echipa in afara de cfr cluj si un alt arbitru daca nu era vorba de balaj care ii prieten cu muresan iar fratele lui are afaceri cu cfr cluj sa ne fure in halul asta cu premierul romaniei in tribuna emil boc ca si el ii din cluj altfel nu fura in halul asta.cica cfr cluj o castigat meritat.da ,sigur,in sferturi cu pandurii un penalty refuzat pandurilor exact ca ala pe care lo facut piturca ,cine era la margine aproape si no semnalizat?savaniu care se scria deja in presa ca o sa fie chemat la dna.cum isi permitea daca nu era vorba de cluj .normal stia ca-i bine ca boc si morar sunt din cluj.in semifinale serea o refuzat 2 penaltyuri vasluiului,no dat un cartonas rosu,la primul gol o fost ofside la ruiz.in finala ne-o macelarit balaj pe noi poli timisoara,ne-o refuzat 2 penaltyuri,la penaltyiul dat lor o fost fault la latovlevici,la golul 3 o fost intai fault la stancu,2 cartonase rosii nedate si plus alte faze simple dar care si ele conteaza.si va intreb eu acum,merita cfr cluj cupa cum spuneau toti?de ce si aici sa nu uitam ca la fel basescu o intervenit pentru paszkany si lo scapat repede de un dosar,tineti minte ca o spus-o basescu public,nu inventez eu.de ce no mai venit basescu la finala,stia ce urmeaza,de aceea.rusine basescu si boc,ne-ati furat dreptul un titlu si o cupa.este dovedit prin fapte ca am fost loviti intentionat de arbitrii cand ne era lumea mai draga,de ce nu suntem lasati sa castigam?amintiti-va de finala din 2007 cu rapid la timisoara,augustus constantin ne-o dezavantajat clar,primul gol fault in atac dupa aceea ne-o scos din joc,furt de data aceasta cu basescu in tribuna.sezonul acesta cand treceam sau ne apropiam fara cele 6 pct de primele locuri la meciul cu farul din tur daca bateam am fost jefuiti,un gol anulat de serea la 1-0 si 2 cartonase rosii nedate farului.cu vaslui cand treceam pe primul loc fara cele 6 pct am fost jefuiti.am avut 2-0.burdujan il loveste cu cotul in arcada pe latovlevici ramane la pamant,deaconu finul lui mircea sandu nu ca nu da fault si cartonas rosu,nici macar fault sau galben sau sa opreasca jocul,din faza accea o iesit corner,wesley marcheaza ,noi in inferioritate.apoi ne egaleaza repede tot in inferioritate ca lui latovlevici ii era cusuta arcada pe viu.dar cum sa intrerupa jocul omul bricheta diaconu,numai la el se gandea,in giulesti o intrerupt jocul ca lo lovit o bricheta si se vaita ca o fata mare dar cand unui jucator ii este sparta arcada ,nu intrerupe jocul fetita.si in campionat cu unirea urziceni am fost jefuiti in penultima etapa a sezonului 2008-2009 ,la 1-0 pentru noi in repriza 2 in minutul 50 italianul macaronar da 11 metri desi galamaz il impinge pe cisovsky,trebuia fault in atac,iar la bucur nu da penalty dupa ce galamaz in impinge tare in careu fara sa fie un duel la minge si multe alte faze ,faulturi simple date favorabile urziceniului dar noua aceleasi faze nu ne-au fost date.tot vorbea mimi scoica ca brasovul face blat ,ca asa dar o batut si dinamo si pe noi in schimb unirea cu steaua au facut blat din priviri desi daca batea urziceni brasov pute prindea uefa daca pierdea si rapid si bursucul petrescu la fel este un ipocrit pervers.rusine basescu si boc,ne-ati furat doua cupe si un campionat.

mihai (20 comentarii)  •  19 iunie 2009, 11:32

Eu nu prea as fi de acord cu aceasta idee de nivelare in jos a valorilor, din urmatorul motiv principal care este de altfel legat de ancheta DNA. Vad ca se interpreteaza in fel si chip declaratiile lui Basescu si ale lui Dan Petrescu de genul „daca nu era ancheta DNA Unirea n-ar fi luat campionatul”. Aceasta declaratia TREBUIE PRIVITA si ARE un SINGUR inteles si anume ca de frica DNA toate rezultatele de final au fost obtinute in mod corect, fara interventii partinitoare din partea arbitrilor, care bineinteles ar fi favorizat cu siguranta obtinerea titlului de catre Dinamo, la o diferenta de cel putin 6 – 7 puncte fata de Unirea si de cel putin 3-4 puncte fata de Poli. In consecinta, Domnule Ioanitoaia, articolul dumneavoastra de azi nu si-ar mai fi gasit rostul si oportunitatea, chiar daca VALORILE ABSOLUTE ale echipelor din fruntea clasamentului ar fi fost evident aceleasi ca in situatia de astazi. DE ACEEA A COMPARA NIVELUL VALORILOR dintr-o editie de campionat care in mod evident a avut (cel putin pe ultima sa treime) UN CARACTER CORECT din punct de vedere al rezultatelor partidelor CU EDITII ANTERIOARE DE CAMPIONAT influentate intr-un mod semnificativ de arbitraje partinitoare si jocuri de culise, ESTE TOTAL IRELEVANT. De aceea nu putem afirma sub nici o forma ca egalizarea valorilor in acest campionat s-a facut in jos (sau in sus) pentru ca este primul campionat dupa multi ani care ne arata in sfirsit un nivel cit de cit real al valorii campionatului si echipelor din campionatul nostru. De fapt acest campionat poate fi considerat un reper, un etalon, la care ne putem referi pentru evaluarea urmatoarele campionate (sa speram din ce in ce mai curate). Sper ca am fost destul de clar.

mihai (3 comentarii)  •  19 iunie 2009, 11:49

basescu a gresit ca s-a bagat in fotbal.rezultatul o sa-l vada la toamna!

vasim (144 comentarii)  •  19 iunie 2009, 11:58

Parerea mea e ca Unirea joaca mai bine ca anul trecut.
Si ceea ce conducatorii de club ignora tot timpul este puterea grupului!
Faptul ca 11 jucatori nu joaca in primul an bine, nu inseamna ca la anul ii dai afara de la echipa!
Ei ai nevoie de timp pentru a se adapta la cerintele noului lor antrenor!
Acest lucru dureaza domnilor si Unirea acest lucru a evidentiat!!!!
Este o prostie sa se uite ca footbalul e un joc de echipa!
11 jucatori buni nu formeaza o echipa buna!
Ei au nevoie de 2-3 ani sa joace impreuna sa se obisnuiasca cu cerintele antrenorului si sa cunoasca mecanismele din echipa!
Interactiunea intre jucatori nu se face de azi pe maine!
Ceilalti conducatori nu au aceasta rabdare!
Gigi aduce un jucator il urmareste 3 meciuri si apoi zice: e un prost asta habar nu are de football.
El nu e atat de inteligent sa inteleaga ca poate acel jucator la fosta lui echipa nu a avut acelasi post sau daca a jucat pe acelasi post dar echipa nu avea aceeasi tactica, sau sarcinile lui in echipa nu erau aceeasi etc.
Un jucator are nevoie de timp pentru a se adapta pentru a-si cunoaste coechipieri si pentru a-si cunoaste pozitia lui in interiorul echipei!

mihai (20 comentarii)  •  19 iunie 2009, 13:24

Domnule Ioanitoaia, va rog rugati administratorul site-ului sa faca ceva ca sa se evite aparitia de nume identice de comentatori diferiti (vezi „mihai” la numarul 34 si „mihai” la numarul 35; eu sunt „mihai” de la numarul 34). Citind aceste doua comentarii, care la prima vedere par ca sunt scrise de acelasi comentator „mihai” ceea ce nu este adevarat, ele se bat cap in cap si dau impresia ca cel care le-a scris nu e consecvent cu el insusi. Multumesc.

Adrian (7 comentarii)  •  19 iunie 2009, 14:09

Soriciul gros, tati!

Ardeleanu (1 comentarii)  •  19 iunie 2009, 14:50

ssssssssssst. faceti liniste ca urmeaza cupele europene. Ce ziceti facem iara 6 din 6 out din europa?
Sa fim seriosi. Nu avem ce cauta pe acolo numai ca vizitatori si ca furnizori de puncte. eu estimez ca numai 3 echipe vor fi in grupe siin cel mai spectaculos caz 1 va trece de ele si Urziceniul NU VA TRECE. Aici nu mai tine de vointa ci de talent si de putinta.
Probabil Steaua sau/si CFR vor trece de grupe dar nu mai sus de optimi. asa ca lasati valoarea la alte tari ca noi ne bazam pe noroc nu pe valoare. Aici cine greseste mai putin castiga campionatul si ajunge in Europa unde cine joaca mai mult fotbal castiga Cupele.
Va salut voios si DOAMNE AJUTA.

alambic (18 comentarii)  •  19 iunie 2009, 19:45

Mie-mi pare o comparaţie de mere cu pere:

– Când focusul e pe Unirea Urziceni, se analizează doar lista titularilor din ultimele meciuri (nici măcar a lotului complet de jucători)
– Când atenţia e îndreptată spre „contra-candidate”, se scot în evidenţă derapajele de ordin managerial sau de pe banca tehnică

De ce, bunăoară, nu se observă că Dinamo a fost extrem de constantă pe banca tehnică, chiar şi când a fost limpede că au pierdut cam tot ce puteau pierde?

‘Au de ce nu se compară lotul CFR-ului de la finele sezonului 2007/2008 cu cel de la finele lui 2009/2009?

Aş zice că mai normal ar fi ca mai întâi să se pună toate criteriile de analiză (lot, echipă tehnică, managerială, etc.) pe masă, să se stabilească un punctaj pentru fiecare din ele, şi apoi să fie examinate fiecare echipă în parte pe baza acestei grile. Şi abia într-un final să se compare punctajul obţinut de fiecare în parte.

În altă ordine de idei, impresia mea este că lotul echipei Unirea Urziceni A CRESCUT în valoare pe durata ultimei ediţii de campionat. Poate şi datorită ambiţiei care trebuie să fi existat din cauza conjuncturii (i.e. au fost eternii „număr 2” pentru o bună parte a campionatului); da’, la urma-urmei, ce contează cum e stârnită ambiţia şi pasiunea într-un fotbalist? Contează doar cum e ea exprimată în teren. Atât, şi nimic mai mult.

culita tarata trita fanita (4 comentarii)  •  19 iunie 2009, 20:56

Analiza e corecta. Rezultatele proaste din Europa, promovarea strainilor de duzina in locul tinerilor romani si implicit nivelul slab si nespectaculos al jocului si-au spus cuvantul. A fost cel mai disputat campionat, dar si cel mai prost. Unirea a fost singura echipa care a jucat ceva.

Comentează