Chirilă şi Lucescu
Din păcate, Nea Vanea n-a prins ziua triumfului celui pe care l-a socotit un antrenor exponențial
Deşi jurnaliștii de pretutindeni se înghesuie să-l elogieze pe Luce, mai există chibiți, într-adevăr, din ce în ce mai răzleţi, care continuă să-l conteste! […]
Din păcate, Nea Vanea n-a prins ziua triumfului celui pe care l-a socotit un antrenor exponențial
Deşi jurnaliștii de pretutindeni se înghesuie să-l elogieze pe Luce, mai există chibiți, într-adevăr, din ce în ce mai răzleţi, care continuă să-l conteste! Sau măcar să-i minimalizeze performanţa, pretinzînd că arbitrul ar fi ajutat-o pe Şahtior în finală, că Werder ar fi învins cu Diego şi cu Mertesacker în teren etc. Părerea lor, dreptul lor să şi-o exprime, îi priveşte.
Dacă m-au lăsat indiferent clevetitorii, cu atît mai puţin am să le răspund acum, cînd frumoasa izbîndă repurtată la Istanbul a venit să încoroneze munca, priceperea, perseverenţa şi flerul tehnicianului român. Aşa cum cîțiva și-au permis să-l considere pe unicul Ioan Chirilă ca fiind “OMUL LUI LUCESCU”, la fel m-au etichetat şi pe mine, reproşîndu-mi o simpatie exagerată şi, în percepția lor, suspectă. În consecinţă, au insinuat chiar că, susţinîndu-l de-a lungul vremii pe recentul cîştigător al Cupei UEFA, aş fi urmărit anumite interese, evident de ordin material. În loc să mă deranjeze, asemenea acuzaţii stupide m-au amuzat.
Nu mi-e teamă să recunosc că am fost, sînt și voi fi fan Mircea Lucescu. Dintr-un motiv foarte simplu, deoarece totdeauna am crezut în ceea ce face, în MODUL LUI DE
A IUBI FOTBALUL şi de a merge pînă acolo încît să i se vîndă pe viaţă. Să-i devină rob, prizonier. Ajungînd să-i dedice 18 ore pe zi şi
7 zile pe săptămînă. Să-l mănînce pe pîine. Să-l respire. Să-l născocească. Să-l viseze.
Indiscutabil că unii jucători sau antrenori au mai părăsit fotbalul ori l-au şi trădat. Luce n-a aparţinut însă niciodată categoriei respective. Dimpotrivă, el a transpirat şi a încărunţit în slujba balonului rotund, căruia i-a rămas fidel chiar şi la înfrîngeri, chiar şi la ghinioane. A strîns mereu din dinţi şi, sperînd că roata norocului se va întoarce, a luat-o de la capăt. S-a întors și, spre lauda lui, Mircea a reușit, iată, să ajungă la celălalt capăt.
Altminteri, regret că Ioan Chirilă, autorul unei cărți-eveniment despre Lucescu senior publicate în anul 1999, a pierdut prilejul de a savura triumful european al celui pe care l-a preţuit şi l-a admirat ca pe nimeni altul. Nea Vanea era sigur că Lucescu merită inclus pe lista MARILOR ANTRENORI ai lumii. În stilu-i inconfundabil, ştia să argumenteze de ce şi izbutea să convingă. Tîrziu, dar i s-a dat dreptate, căci n-o fi Luce cel mai mare, dar e unul dintre aceştia. Pentru că trebuie socotit astfel un antrenor care scrie istorie şi marchează o epocă.