Un român

Deşi a devenit primul nostru antrenor ajuns în finala Cupei UEFA, Mircea Lucescu nu-i  uită pe cei de-acasă

Destui i-au imputat lui Mircea Lucescu că n-a preluat echipa naţională. „Un bun român, mi-a spus cineva, ar fi acceptat oferta Federaţiei […]

Deşi a devenit primul nostru antrenor ajuns în finala Cupei UEFA, Mircea Lucescu nu-i  uită pe cei de-acasă

Destui i-au imputat lui Mircea Lucescu că n-a preluat echipa naţională. „Un bun român, mi-a spus cineva, ar fi acceptat oferta Federaţiei şi ne-ar fi scos din încurcătură. Din păcate însă, s-a gîndit mai ales la bani!”.

Nu pretind că nu s-o fi gîndit şi la ei, căci ar fi cîştigat la Bucureşti măcar de 5 ori, sau chiar de 10, mai puţin decît la Doneţk. Să nu ne minţim, ci să recunoaştem că aspectul financiar contează pentru fiecare dintre noi. Dar NU BANII l-au determinat să zică nu. În clipa în care a dedus că pe lista succesorilor lui Piţurcă se găseşte şi fiul său, Lucescu senior s-a tras deoparte şi i-a lăsat cale liberă lui Răzvan. În locul lui, orice părinte care-şi iubeşte copilul ar fi procedat la fel. Cu atît mai mult unul celebru, bogat şi aflat, la 63 de ani, spre sfîrşitul carierei.

Acum, cînd a devenit primul nostru tehnician calificat în finala Cupei UEFA, performanţă despre care nu s-a scris suficient, e clar că Mircea Lucescu N-A GREŞIT. A mers pe drumul lui şi i-a permis lui Răzvan să meargă pe al său. Cum nimeni nu-i perfect, şi lui i se pot reproşa unele slăbiciuni, dar nu, sub nici o formă, că şi-ar fi uitat originea. Nu există exemple care să susţină o asemenea acuzaţie. În schimb, sînt cîte vreţi cele menite să demonstreze contrariul.

De pildă, după ce Şahtior a izbutit joi s-o elimine pe Dinamo Kiev, antrenorul învingătoarei nu s-a sfiit să evoce, în conferinţa de presă, tradiţionala rivalitate dintre FORMAŢIILE BUCUREŞTENE Steaua şi Dinamo. De presupus că numeroşii ziarişti ucrainieni n-au agreat comparaţia, socotind-o potrivită ca nuca în perete!!!! Şi mai sigur e că s-au mirat de ce, într-un moment de triumf, Lucescu a considerat de cuviinţă să se refere la fotbalul din ţara lui! Explicaţia nu trebuia însă căutată prea departe: Mircea a simţit nevoia să le reamintească tuturor celor prezenţi că e român şi că se mîndreşte cu asta.

Ieri, am discutat cu el pe marginea confruntării cu Werder Bremen de la Istanbul. Era deja intrat în febra meciului. Văzuse o mulţime de casete cu adversarul şi urma să insiste asupra lor.

Numai că, surprinzător, îl mai preocupa o problemă, cum să cumpere pentru partida din 20 mai vreo 50-60 DE BILETE. Ce-ţi trebuie atîtea, l-am întrebat, Şahtior nu beneficiază de o cotă anume?! L-am auzit: „Fireşte, dar e vorba despre cum vor intra prietenii şi antrenorii de-acasă pe care doresc să-i invit la finală. Va fi teribil greu la Istanbul, aşa că m-aş bucura să ştiu cît mai mulţi compatrioţi în tribune. Prezenţa lor ne-ar ajuta enorm pe mine şi pe Raţ, ne-ar face mai puternici!”.

Clar, lui Mircea Lucescu succesul nu i s-a urcat la cap. El rămîne românul care a fost mereu.