Preţul ratărilor
Caseta tehnică arată că Steaua merita să cîștige meciul cu CFR
Steaua a făcut împotriva CFR-ului, opinie cvasiunanimă, CEL MAI BUN MECI al ei din actuala stagiune. Datele tehnice demonstrează că și-a depășit confortabil adversarul: o posesie a balonului de […]
Caseta tehnică arată că Steaua merita să cîștige meciul cu CFR
Steaua a făcut împotriva CFR-ului, opinie cvasiunanimă, CEL MAI BUN MECI al ei din actuala stagiune. Datele tehnice demonstrează că și-a depășit confortabil adversarul: o posesie a balonului de 55,7% , 377 de pase reușite în raport cu numai 237 și, argument semnificativ, 7 situații de gol față de una singură. 7 la 1, ce diferență!
Paradoxal, eliminarea lui Lovin i-a îndîrjit pe roș-albaștri, care au dominat clar benzile laterale prin Dayro și Toja, iar zona centrală prin Tiago, mai harnic și mai eficient ca de obicei. Steaua A PRELUAT INIȚIATIVA după 0-1 și a dictat ritmul, doar că s-a întrecut în ratări, una mai clară decît cealaltă, vreo 3-4 dintre ele monumentale! Toja și Kapetanos, dar și Pedriel în ultimele minute, au irosit șanse de gol ce se ivesc nu într-o partidă, ci într-un întreg sezon.
Cel mai la îndemînă e, cum de altfel s-a și întîmplat, ca Ghionea et Comp. să arunce vina pe GHINION. Simplu, nu însă și corect, deoarece tocmai finalizarea atestă valoarea unui jucător. De pildă, Drogba izbutește să fructifice și o jumătate de ocazie, cîteodată și un sfert. Vîrful lui Chelsea nu iartă nimic, înscrie din poziții aproape imposibile, iată motivul pentru care, deși a împlinit 31 de ani, ivorianul e prețuit de circa 50 de ori mai mult decît un Toja de 24!
Să lăsăm însă comparațiile, ca să nu ne întristăm. Liga noastră defilează cu ce are. Pe de altă parte, nu-i normal să i se impute lui Lăcătuș ușurința cu care au ratat băieții săi. Întrucît arta de a marca nu se învață la antrenamente, cu ea te naști sau n-o capeți niciodată. Oricum, Steaua MERITA SĂ CÎŞTIGE miercuri, atît că fotbalul se joacă pe goluri, iar rezultatul ține cont mai puțin, ori chiar nu ține, de impresia artistică.
La rîndu-i, formația clujeană a început în trombă, a continuat ezitant și a sfîrșit în corzi, la un pas de KO. Surprinzător, parcă și-a propus doar să păstreze avantajul obținut foarte repede. Complăcîndu-se într-o expectativă fără orizont, n-a forțat nici în jumătatea de ceas de 11 contra 10. a vrut PUŢIN și, logic, s-a ales cu puțin.
Pe măsura scurgerii timpului, echipa vie și agresivă din startul partidei, perioadă în care a impresionat, s-a stins. A devenit una lipsită de nerv și, încă mai grav, de reacție. Evident, a socotit greșit cînd s-a considerat învingătoare prea devreme. Cum a plecat totuși cu un punct din Ghencea, fie acesta și norocos, CFR se poate declara mulțumită.
De la campioana României se aștepta însă altceva, mai mult. Măcar CA ATITUDINE, ca implicare, alt capitol la care Steaua s-a dovedit superioară.