Beznă
Cînd ai cea mai slabă apărare din grupă, nu poţi să speri la nimic!
Deşi pe lista indisponibililor ei s-a adăugat şi numele lui Mutu, tot nu ne-am imaginat că “naţionala” se va prezenta atît de prost, pe alocuri PENIBIL, […]
Cînd ai cea mai slabă apărare din grupă, nu poţi să speri la nimic!
Deşi pe lista indisponibililor ei s-a adăugat şi numele lui Mutu, tot nu ne-am imaginat că “naţionala” se va prezenta atît de prost, pe alocuri PENIBIL, cum a făcut-o la Klagenfurt, unde s-a umplut de ruşine! Am tot nădăjduit că, întîlnind un adversar foarte tînăr, lipsit nu numai de experienţă, ci şi de valoare, echipa noastră va reuşi, fie şi suferind, să-şi impună în cele din urmă tehnica superioară şi jocul de pase. Care tehnică şi care joc?!, ea n-a arătat nimic, zero barat.
Cu excepţia furiei din final, cînd au forţat spre poarta lui Gspurning şi au avut şi un pic de ghinion, “tricolorii” parcă au cărat apă cu ciurul. Neputincioşi, au sărit peste construcţie şi peste zona centrală cu mingi bubuite, dar s-au întrecut În greşeli. Unele de-a dreptul copilăreşti, ridicole, inadmisibile la un asemenea nivel.
Mai întîi Raţ şi apoi Rădoi le-au permis austriecilor să marcheze, apărarea României ajungînd astfel CEA MAI SLABĂ din grupa a 7-a preliminară: a primit de două ori mai multe goluri pînă şi decît cea a amatorilor din Feroe. Pe lîngă gafele amintite, superbul gol înscris de Cr. Tănase, omul nostru numărul 1 şi UNICUL CÎŞTIG al unei săptămîni cu adevărat de coşmar, s-a uitat repede.
După pauză, băieţii s-au mai înviorat. Simţind apa la gît, au împins liniile şi s-au repezit în atac, dar degeaba. Au continuat sub semnul întîmplării, mai ales Cociş, Nicoliţă şi G. Bucur. Nici alţii însă, de pildă, Raţ, Rădoi şi Marica, nu s-au dovedit mai breji.
Pe măsura trecerii timpului, însuşi selecţionerul a părut depăşit de situaţie, chiar resemnat, iar elevii lui la fel. Disperaţi, numai că, din păcate, în pană de soluţii, de inspiraţie şi de luciditate.
Cu asta, ne-am luat la revedere de la Mondialele 2010. Flacăra speranţei, care mai pîlpîia, S-A STINS DEFINITIV. “Naţionala” lui Piţurcă, dacă mai poate fi considerată a lui, s-a cufundat în beznă şi ceva trebuie urgent schimbat.
Corul celor care solicită demisia antrenorului se aude din ce în ce mai tare.